Vlad Filat: Lista electorală PAS va fi făcută personal de Maia Sandu

Fostul premier Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), susține că lista electorală PAS pentru alegerile parlamentare va fi făcută personal de Maia Sandu. „Lucrul ăsta a fost spus direct conducerii partidului de către Maia Sandu”, spune Vlad Filat.

„Lista electorală, cu siguranță, va fi schimbată – va avea o altă imagine. Vom vedea acolo personaje pe care ei le consideră „notorii”: din presă, din ONG-uri, foști diplomați care se întorc „acasă” din diverse misiuni. Scopul este clar – să arate o altă față”, a declarat Vlad Filat.

Fostul premier mai susține că este nevoie de o altă filozofie de guvernare.

„Dar vedeți, dacă schimbi doar mobilierul și nu schimbi esența, nimic nu se schimbă cu adevărat. Noi avem nevoie de o altă filozofie de guvernare, nu doar de o rocadă între aceiași actori. Care-i diferența dacă unii dintre acești actori erau, să zicem, în USAID, și acum au revenit în guvern sau sunt trimiși în alte funcții? Rezultatul a rămas același.

Uitați-vă, vorbeam despre Alaiba – cu „creșterile” lui spectaculoase, care de fapt au fost descreșteri economice. Anul trecut: 0,1% creștere economică. Pentru anul ăsta, într-un scenariu optimist, cu tot cu ministrul nou care a fost șefa USAID Moldova prognoza este de 0,9%. Cea mai mică din regiune. (…) Avem nevoie să schimbăm esența guvernării nu doar actorii”, a mai spus Filat.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Eugen Tomac: "Sunt pregătit să găsim un compromis necesar pentru a oferi României stabilitate”

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat, miercuri, că este pregătit să găsească un compromis necesar pentru a oferi României stabilitate.The post Eugen Tomac: "Sunt pregătit...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Eugen Tomac: "Sunt pregătit să găsim un compromis necesar pentru a oferi României stabilitate”

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat, miercuri, că este pregătit să găsească un compromis necesar pentru a oferi României stabilitate.The post Eugen Tomac: "Sunt pregătit să găsim un compromis necesar pentru a oferi României stabilitate” first appeared on Nexta.ro.

Eugen Tomac, discuții cu președintele Nicușor Dan după consultările cu partidele: „Este momentul să facem un pas înainte pentru România”

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat miercuri că urmează să îi prezinte președintelui Nicușor Dan concluziile discuțiilor purtate în aceste zile cu partidele politice și viziunea sa privind calendarul politic din perioada următoare. Întrebat despre o posibilă întâlnire cu șeful statului și despre subiectele care vor fi discutate, Tomac a spus că va avea această discuție după încheierea consultărilor pe care le desfășoară în prezent. „Atunci când domnul președinte îmi va...

MOLDOVA SUNT EU // Din Danemarca, prin China, înapoi acasă. Povestea Carolinei Palega Chen, moldoveanca care a adus la Chișinău primul restaurant cu concept...

S-a născut la Cluj-Napoca, în România, în familia unor studenți originari din Republica Moldova. Mama sa este din satul Pepeni, raionul Sângerei, iar tatăl provine din regiunea transnistreană. După mai bine de nouă ani petrecuți în Danemarca, ...

TAROM are datorii de 930 milioane lei. Oana Gheorghiu: „Fie începem reforma, fie compania va fi vândută pe bucăți”

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a afirmat, miercuri, că TAROM se confruntă cu datorii financiare de aproximativ 930 de milioane de lei, capitaluri proprii negative de 105 milioane de lei şi estimează pentru acest an pierderi de 186 de milioane de lei.The post TAROM are datorii de 930 milioane lei. Oana Gheorghiu: „Fie începem reforma, fie compania va fi vândută pe bucăți” first appeared on Nexta.ro.

Exercițiul multinațional Sea Breeze 26.1. Trageri reale, acţiuni tactice şi simularea unui raid amfibiu în Poligonul Babadag

Aproximativ 450 de militari din România, SUA, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Turcia şi Bulgaria participă, până în 20 iunie, la exerciţiul multinaţional Sea Breeze 26.1, condus de Flota a Şasea a Statelor Unite ale Americii şi găzduit de Forţele Navale Române. Secvenţele de instruire se desfăşoară în Poligonul Babadag şi includ trageri reale, acţiuni tactice şi simularea unui raid amfibiu.The post Exercițiul multinațional Sea Breeze 26.1. Trageri reale, acţiuni...