Avocatul lui Vladimir Plahotniuc: "Nu există temei juridic ca extrădarea în Republica Moldova să nu poată avea loc"

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, susține că nu există niciun temei juridic care să împiedice extrădarea fostului lider democrat în Republica Moldova, în pofida speculațiilor apărute în spațiul public. Precizările au fost făcute într-un mesaj public transmis joi, 31 iulie.
“În contextul în care apar noi speculaţii privind posibile impedimente în ceea ce priveşte extrădarea în Republica Moldova a clientului meu, Vladimir Plahotniuc, vreau să fac următoarele precizări: În momentul de faţă, nu există temei juridic ca extrădarea în Republica Moldova să nu poată avea loc. Invocarea dosarului aflat pe rol în Grecia, pentru care a fost ridicată măsura preventivă de arest, reprezintă un fals şi o manipulare a opiniei publice”, a declarat Rogac.
El a explicat că legislația elenă permite blocarea extrădării doar în cazul unor infracțiuni grave, pedepsite cu cel puțin cinci ani de închisoare: 
“Există, într-adevăr, o prevedere în legislaţia elenă care spune că o persoană condamnată sau cercetată penal în Grecia nu poate fi extrădată până la consumarea definitivă a cazului, doar că vreau să atrag atenţia că această prevedere se aplică doar în cazul în care este vorba despre o infracţiune gravă, pentru care legiuitorul prevede o închisoare cu pedeapsa de la 5 ani şi mai mult. În cazul clientului meu, care vizează un posibil fals de acte, nu este vorba despre o infracţiune gravă care s-ar încadra în asemenea articol. Prin urmare, nu există vreun impediment legal ca extrădarea în Republica Moldova să poată avea loc”, a mai transmis el
Lucian Rogac a făcut și un apel la mass-media din Republica Moldova să evite interpretările juridice pe marginea acestui caz, pentru a nu “dezinforma și manipula opinia publică”.
Reamintim că, potrivit Procuraturii Generale, autoritățile din Grecia au confirmat oficial, la 25 iulie, primirea cererii și a dosarului de extrădare, documentele fiind transmise din partea autorităţilor din Republica Moldova cu o zi înainte, pe 24 iulie.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

ULTIMA ORĂ

Grecia pregătește măsuri stricte privind plățile cash și evaziunea fiscală

Grecia va interzice plățile în numerar de peste 500...

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

ULTIMA ORĂ

CEC va contesta decizia privind candidatul lui Costiuc din Orhei. Postica: Așteptăm motivarea instanței

Comisia Electorală Centrală (CEC) va contesta decizia Judecătoriei Orhei, privind anularea hotărârii de excludere a lui Victor Perțu, candidat susținut de către partidul „Democrația Acasă”...

VIDEO | Ion Ceban, mesaj tranșant pentru deputați: „Să fie în rând cu toată lumea și să voteze Legea parcărilor”

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, solicită deputaților să voteze Legea parcărilor și să renunțe la facilitățile de care beneficiază în prezent, după ce...

Important

CEC va contesta decizia privind candidatul lui Costiuc din Orhei. Postica: Așteptăm motivarea instanței

Comisia Electorală Centrală (CEC) va contesta decizia Judecătoriei Orhei, privind anularea hotărârii de excludere a lui Victor Perțu, candidat susținut de către partidul „Democrația Acasă” la alegerile locale de pe 17 mai. Precizarea a fost făcută pentru Realitatea de către vicepreședintele instituției, Pavel Postica. Oficialul a menționat că, din punctul de vedere al autorității, argumentul privind nerespectarea unor termeni este eronată. Mai exact, instanța a constatat că sesizarea depusă Sergiu...

Încasările din impozitul pe chirii au crescut cu 28% în primele patru luni ale anului

Încasările la impozitul pe venit achitat de persoanele fizice care dau în chirie bunuri imobile au crescut cu 28,2% în primele patru luni ale anului 2026 și au ajuns la 38 de milioane de lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, anunță Serviciul Fiscal de Stat (SFS) . Potrivit instituției,  în perioada ianuarie–aprilie 2026, au fost identificate 343 de persoane fizice care transmit în locațiune bunuri imobile. De asemenea, în...

Kaja Kallas, la Chișinău: „Societatea civilă are un rol esențial în consolidarea democrației”

Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, a avut o întrevedere în această dimineață cu reprezentanți ai societății civile din Republica Moldova, comunică MOL...

Topul economiilor mondiale: Moldova își găsește locul între Botswana și Macedonia de Nord în 2026

Economia mondială ar urma să ajungă în 2026 la o valoare record de 126 de trilioane de dolari, însă aproape jumătate din această sumă este generată de doar patru state: Statele Unite, China, Germania și Japonia. Datele apar într-o analiză bazată pe prognozele Fondului Monetar Internațional pentru 2026, publicată de platforma Visual Capitalist. Statele Unite rămân liderul incontestabil al economiei mondiale, cu un PIB estimat la peste 32,3 trilioane de...

Sergiu Tofilat: „20% din producția globală de petrol și gaze a ieșit de pe piață”

Escaladarea tensiunilor din Golful Persic are impact asupra piețelor internaționale de energie, iar efectele se resimt și în Republica Moldova, unde carburanții s-au scumpit considerabil. Actuala criză este alimentată de panica de pe burse, iar revenirea la normalitate va dura luni întregi după stabilizarea situației, avertizează expertul în energetică, Sergiu Tofilat.

Revista presei internaționale | Rusia suspendă pentru două zile operațiunile militare împotriva Ucrainei; Trump înaintează noi condiții comerciale UE

Presa internațională continuă să-și concentreze atenția asupra efectelor armistițiului unilateral anunțat de Rusia înaintea paradei militare de la Moscova, după ce Kremlinul a încălcat regimul de încetare a focului inițiat de Kiev. Tensiunile reapărute în relațiile comerciale transatlantice se numără printre alte teme abordate de publicațiile străine.

Poliția, despre tragedia din Hîncești: Minorul a ieșit din curte în timp ce se juca sub supravegherea mamei

Poliția din Hîncești a venit cu detalii despre cazul copilului de patru ani, decedat în satul Călmățui. Micuțul a ieșit din curtea gospodăriei joi, 7 mai, în jurul orei 19:00, în timp ce se juca sub supravegherea mamei sale. La un moment dat, femeia a observat că băiatul nu se mai află în curte și a început imediat căutările împreună cu rudele. După ce nu au reușit să îl găsească,...