UE şi-a pierdut suveranitatea politică. În situaţia de criză actuală, vor urma pierderi economice, afirmǎ Puțin

Uniunea Europeană (UE) nu îşi mai decide singură politica şi va urma pierderea suveranităţii economice, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.

„Suveranitatea joacă un rol-cheie, inclusiv pentru dezvoltarea economică. Era deja clar că Uniunea Europeană nu avea prea multă suveranitate. Astăzi, a devenit evident că nu mai are deloc. Iar în situaţia de criză actuală, vor urma pierderi economice”, a spus liderul de la Kremlin, potrivit News.ro.

Putin a subliniat că mulţi analişti politici au afirmat recent că Uniunea Europeană nu mai este un gigant economic, ci un pitic politic.

„Nu sunt cuvintele mele, nu vreau să jignesc pe nimeni — am citit şi noi în publicaţiile occidentale. Însă pierderea suveranităţii politice va duce acum la pierderea suveranităţii economice şi la daune financiare masive. Prin urmare, cu operaţiunea noastră militară specială, principalul nostru obiectiv este consolidarea suveranităţii Rusiei”, a subliniat preşedintele rus.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

ULTIMA ORĂ

Grecia pregătește măsuri stricte privind plățile cash și evaziunea fiscală

Grecia va interzice plățile în numerar de peste 500...

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

ULTIMA ORĂ

Ar trebui Republica Moldova să adere la NATO? Cum comentează șefa diplomației UE

Decizia privind renunțarea la statutul de neutralitate și eventualul parcurs spre aderarea la NATO trebuie să aparțină cetățenilor Republicii Moldova, a declarat Înalta reprezentantă a...

VIDEO | Ion Ceban, mesaj tranșant pentru deputați: „Să fie în rând cu toată lumea și să voteze Legea parcărilor”

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, solicită deputaților să voteze Legea parcărilor și să renunțe la facilitățile de care beneficiază în prezent, după ce...

Important

Ar trebui Republica Moldova să adere la NATO? Cum comentează șefa diplomației UE

Decizia privind renunțarea la statutul de neutralitate și eventualul parcurs spre aderarea la NATO trebuie să aparțină cetățenilor Republicii Moldova, a declarat Înalta reprezentantă a Uniunii Europene (UE) pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas. Oficialul european, aflată în vizită la Chișinău, a subliniat, totodată, direcția clară a Republicii Moldova spre integrare europeană, precum și necesitatea consolidării cooperării în domeniul apărării în cadrul UE. „Pot spune că lucrăm...

Fico ocolește Europa pentru a ajunge la Moscova: Ruta găsită de premierul slovac pentru a participa la parada lui Putin de Ziua Victoriei

Premierul slovac Robert Fico a găsit o rută ocolitoare pentru a ajunge la Moscova de Ziua Victoriei, după ce mai multe state europene i-au blocat accesul prin spațiul lor aerian. Liderul de la Bratislava va zbura spre capitala Rusiei pe așa-numita „rută nordică”, traversând Cehia, Germania, Suedia și Finlanda, potrivit unor surse din controlul traficului aerian european, scrie adevărul.ro.

Prim-ministrul Alexandru Munteanu, la Bălți: „Succesul nostru, al Guvernului, este posibil doar în colaborare strânsă cu autoritățile locale”

Prioritățile de dezvoltare ale municipiului Bălți și regiunii de nord a țării, problemele cu care se confruntă locuitorii, precum și soluțiile care necesită accelerare la nivel guvernamental au fost discutate în cadrul întrevederii Prim-ministrului Alexandr...

VIDEO // Investiții guvernamentale la Bălți. Premierul Alexandru Munteanu: „Proiectele aflate în derulare înseamnă condiții mai bune pentru cetățeni și siguranță în viitor”

În municipiul Bălți au fost implementate, în ultimii ani, cu sprijinul Guvernului, mai multe proiecte de dezvoltare, pentru a îmbunătăți viața oamenilor și a crea oportunități de dezvoltare în regiunea de nord. Proiectele aflate în derulare ...

VIDEO Nervii lui Lazarencu, întinși pe coardă în Parlament. Deputații l-au aplaudat, după ce a strigat la Ursu

Deputatul PAS Sergiu Lazarencu pare să se fi enervat în Parlament, după ce Olga Ursu din „Alternativa” l-a întrebat dacă oamenii din mai multe localități știu că acolo vor fi deschise centre de gestionare a deșeurilor. Parlamentarul a ridicat vocea și l-a acuzat pe Ion Ceban de tergiversarea implementării proiectului. „Acest proiect a stagnat un an și jumătate din cauza primarului de Chișinău.Pentru că au vrut să facă numai show...

Ex-șeful Direcției Sud a INI ar putea rămâne fără 1,5 milioane de lei: ANI a inițiat procedura de confiscare

Fostul șef al Direcției Sud a Inspectoratului Național de Investigații (INI), Sergiu Solovei, ar putea rămâne fără aproximativ 1,5 milioane de lei. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat procedura de confiscare a averii nejustificate, transmite Anticoruptie.md. În 2022, Solovei a fost vizat într-un dosar de îmbogățire ilicită, iar procurorii anticorupție l-au reținut în urma unor percheziții. Totodată, ANI a constatat o diferență substanțială între averea deținută, veniturile obținute și cheltuielile realizate...

Presiunea Rusiei va crește pe măsură ce R. Moldova se apropie de UE: „Moldova nu este singură”, dă asigurări Kaja Kallas

R. Moldova poate miza în continuare pe sprijinul Uniunii Europene „atât pentru necesitățile imediate de apărare, cât și pentru consolidarea rezilienței pe termen lung”. Mesajul a fost transmis pe 7 mai, de la Ministerul Apărării, de Kaja Kallas, Înalta Reprezentantă a UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, vicepreședinta Comisiei Europene, aflată într-o vizită oficială la Chișinău.