Natalia Morari: Voi sunteți sănătoși la cap? Măcar vă dați seama că vreți să închideți gura jurnaliștilor, ceea ce nici lui Plahotniuc nu i-a reușit?

Natalia Morari constată că am ajuns s-o trăim și pe asta. Dacă mi-ar fi spus cineva vreo 10 sau 5 ani în urmă că în viitor, prin anul 2023, guvernarea din Moldova va încerca să întroducă cenzura online, în primul rând, n-aș fi crezut într-o asemenea prostie. În al doilea rând, chiar dacă și aș fi admis o probabilitate iată atât de mică că e posibil, totuși, aș fi pariat că o va face fie Plahotniuc, fie un Voronin reinventat. Dar n-a fost să fie!)

Comisia pentru Situații Excepționale, care guvernează țara deja de doi ani, fără a avea nevoie de parlament, Curtea Constituțională și alte prostii democratice, într-o mișcare demnă de o cenzură reinventată, a emis o decizie care interzice presei să difuzeze știri despre anumiți oponenți ai guvernării. Buni, răi – Dumnezeu cu ei, că figurează în listele sancțiunilor internaționale – ei și slava Domnului. Cu toate că în mare parte ei au fost băgați în aceste liste tot la rugămintea voastră ca măcar ceva să puteți arăta nouă, celor de acasă. Da eu am o întrebare simplă către cei care au adoptat o asemenea hotărâre – voi sunteți sănătoși la cap? Voi măcar vă dați seama că vreți să închideți gura jurnaliștilor, ceea ce nici lui Plahotniuc nu i-a reușit? Sau voi vreți să-mi interziceți, de exemplu, să spun deschis că Vlad Plahotniuc a capturat statul sau el, împreună cu Ilan Șor, au furat miliardul?, se întreabă Natalia Morari.

Vă rog să-mi iertați limbajul, dar asta e P…Ț!

Cum ar trebui eu să mă exprim în emisiuni după decizia adoptată – «Cel-Al-Cărui-Nume-Nu-Poate-Fi-Pronunțat” a capturat statul! Sau «Cel-Al-Cărui-Nume-Nu-Poate-Fi-Pronunțat» a furat miliardul! Înțeleg perfect că voi vreți ca eu să fiu nevoită să spun și «Cel-Al-Cărui-Nume-Nu-Poate-Fi-Pronunțat” a acuzat-o pe Maia Sandu de incompetență și protejarea schemelor lui Spânu. Îmi dau seama pentru ce voi asta faceți, dar nu înțeleg cum o asemenea prostie în genere a putut să vă vină în cap. Vă rog să-mi iertați limbajul, dar asta e P…Ț!

Aici îmi amintesc de vremurile când în Rusia presei i s-a interzis să rostească numele lui Navalinâi.

Bune exemple avem! Tak derjati!

Dar știți care este ironia supremă? Serviciul de Informații și Securitate numit responsabil pentru monitorizarea surselor online, nici măcar nu a fost informat cum trebuie despre noua regulă. Lipsa de coordonare și comunicare între instituțiile statului ridică semne de întrebare cu privire la seriozitatea acestei măsuri sau la gradul de planificare care a precedat-o. Se pare că, în goana lor de a limita inclusiv discuțiile despre opoziție, guvernanții au dat naștere unei situații paradoxale. E ca și cum ți-ai ruga cățelul să-și păzească singur coada, spune Natalia Morari.

Însă această măsură draconică trebuie privită cu mare îngrijorare. Ea nu e despre Șor, Plahotniuc, Platon și restul – e despre drepturile noastre democratice, care nu pot fi încălcate de nimeni și în primul rănd de o guvernare care se auto denumește democratică.

Aceste măsuri au un singur scop: să modeleze rezultatele în favoarea celor de la putere

Natalia Morari supune că criticii guvernului trebuie să continue să-și facă vocea auzită pentru a lupta împotriva acestor derapaje periculoase. Cenzura online și încercarea de a limita libertatea presei, dar și dreptul cetățeanului de a se informa nu pot fi tolerate într-o societate democratică. Și chiar nu înțeleg, unde e corul asociațiilor media care de Ziua libertății presei protestează în fața ambasadei Rusiei? Sau la noi nu-s probleme?

Se apropie alegerile locale și se pare că aceste măsuri au un singur scop: să modeleze rezultatele în favoarea celor de la putere. “Cu cât se apropie prăbușirea Imperiului, cu atât mai nebune îi sunt legile,” spunea Cicero. Evident, se referă și la situația actuală din Moldova.

Închei acest subiect spunând că nu-i suficient să ai putere, trebuie să ai și minte să o folosești corect, spune Natalia Morari.

ULTIMA ORĂ

Curtea Constituțională organizează o conferință internațională despre dezinformare și inteligența artificială

Curtea Constituțională a Republicii Moldova organizează, pe 24 aprilie...

Sistemul de pensii, în centrul disputelor politice. Victoria Furtună avertizează scenariul majorării vârstei

Declarațiile ministrului Muncii și Protecției Sociale privind presiunile asupra...

Minora de la Criuleni, externată de la Centrul Mamei și Copilului. Recomandarea doctorilor

Medicii de la Centrul Mamei și Copilului au externat-o...

LIVE // Procuratura Anticorupție oferă detalii despre condamnarea lui Vladimir Plahotniuc la 19 ani de pușcărie

Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție (PA), Marcel Dumbravan, oferă în...

ULTIMA ORĂ

Victorie pentru Moldova la un concurs internațional de vinuri. 80 de degustători au concurat pentru trofeu

Republica Moldova a obținut o victorie importantă la una dintre cele mai spectaculoase competiții de degustare de vinuri din regiune. Echipa „Bardul” din Mircești a...

VIDEO | PAS blochează inițiativa Partidului Nostru care propune majorarea pragului neimpozabil pentru colete de la 150 la 500 de euro

Deputații fracțiunii Partidului Nostru au înregistrat în Parlament un proiect de lege pentru modificarea Codului vamal al Republicii Moldova, care prevede majorarea considerabilă a...

Important

Victorie pentru Moldova la un concurs internațional de vinuri. 80 de degustători au concurat pentru trofeu

Republica Moldova a obținut o victorie importantă la una dintre cele mai spectaculoase competiții de degustare de vinuri din regiune. Echipa „Bardul” din Mircești a câștigat ediția din 2026 a concursului INdiVINO, desfășurat la Balvanyos Resort, în România. Competiția a reunit 80 de degustători, împărțiți în 21 de echipe, care au avut de identificat „pe nevăzute” 12 vinuri din mai multe țări – inclusiv soiul, anul de recoltă, țara de...

Activitatea benzinăriilor LUKOIL în Republica Moldova ar putea fi prelungită până în toamnă

Prezența rețelei de benzinării LUKOIL pe piața produselor petroliere din Republica Moldova ar putea fi extinsă pentru o perioadă de încă șase luni. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că activitatea companiei ar putea fi prelungită până la data ...

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre eventuale demisii la Interne:  „Nu văd motive. Vom cere mia multă muncă”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, afirmă că nu vede motive de demisie în cazul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, respectiv a ministrei Daniella Misail-Nichitin și a șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, după scandalul de c...

Dorin Junghietu: Activitatea benzinăriilor Lukoil în Moldova ar putea fi prelungită până la 29 octombrie 2026

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță că activitatea rețelei de benzinării Lukoil din Republica Moldova ar putea fi prelungită până la 29 octombrie 2026, în baza unei noi licențe emise de autoritățile americane. Potrivit oficialului, rețeaua Lukoil are un rol important pe piața locală, compania operează circa 120 de stații din peste 500 existente, adică aproximativ o cincime din total. În unele localități, acestea sunt singurele puncte de alimentare disponibile,...

STOP CADRU Speakerul: Unii polițiști au salarii mai mari decât deputații

Unii polițiști au venituri mai mari decât deputații, afirmă speakerul Igor Grosu. Declarația a fost făcută în timp ce oficialul comenta dosarul care vizează ofițeri de la Inspectoratul de Poliție Botanica. În context, președintele Legislativului a îndemnat oamenii legii nemulțumiți de salarii să își aleagă alte meserii, să activeze în domeniul IT sau să își deschidă afaceri. „Eu cred că ei au salarii mai mari decât unii deputați. Unii dintre ei....

Premierul Alexandru Munteanu, în plenul Parlamentului: „Starea de urgență în sectorul energetic și-a produs efectul. Guvernul va continua gestionarea riscurilor prin mecanismele stării de...

Starea de urgență în sectorul energetic și-a produs efectul - am depășit faza acută a crizei, dar riscurile nu au dispărut. Astfel, Guvernul va continua gestionarea acestora prin mecanismele stării de alertă - care ne permit să intervenim rapid, să monitorizăm z...

Motorina se ieftinește, iar prețul benzinei crește în weekend: Cât vor achita șoferii pentru carburanți

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat noile prețuri plafon pentru perioada 24–27 aprilie 2026. Potrivit datelor, benzina se sumpește cu 9 bani, în timp ce prețul motorinei scade cu 27 bani per litru.