FOTO Moldova și România au semnat un nou Acord de Parteneriat pentru întărirea colaborării

Breaking newsnew
FLUX continuu de știri importante

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a găzduit astăzi, 22 octombrie, vizita directorului General cu atribuții de Secretar de Stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, Constantin-Valentin Răducan.

Cele două instituții au dezvoltat de-a lungul anilor un parteneriat solid, care a facilitat implementarea unor proiecte comune în beneficiul cetățenilor și antreprenorilor din ambele țări.

Totodată, în cadrul întrevederii, părțile au semnat un nou Acord de Parteneriat, având drept scop dezvoltarea în comun a proiectelor menite să consolideze valorile europene comune ce stau la baza relației speciale dintre România și Republica Moldova.

Cooperarea dintre CCI a RM și DRRM vizează implicarea tuturor domeniilor de activitate ale CCI a RM, inclusiv activitatea expozițională, relațiile internaționale, instruirea și formarea profesională, precum și dezvoltarea Programului pentru calificarea managerilor Republica Moldova–România.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Astfel, în perioada 28 octombrie – 28 noiembrie 2025, se va desfășura Programul de Sporire a Capacităților Managerilor „Republica Moldova–România”, organizat în cooperare cu Camera de Comerț și Industrie a României și Camera de Comerț și Industrie Prahova. Programul are drept obiectiv consolidarea relațiilor comercial-economice bilaterale și preluarea experienței sectorului privat românesc. Prin acest nou parteneriat, CCI a RM și DRRM își propun să intensifice colaborarea în domeniile economic, educațional și cultural, să stimuleze schimburile comerciale și să sprijine mediul de afaceri în procesul de integrare europeană.

Articolul FOTO Moldova și România au semnat un nou Acord de Parteneriat pentru întărirea colaborării apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Doru Petruţi: Una din cauzele pentru care democrația moare cam prin toată Europa sunt și așa fake uri livrate fix după alegeri

Directorul Institutului de sondaje IMAS Moldova, Doru Petruţi, constată că sub ochii societății civile, a presei independente și a tuturor votanților, asistăm cu toții la piesa fake, tragi-comică, de prefăcătorie, mimare și punctare de standarde false numită proces democratic de numirea noului premier al Republicii Moldova. Doru Petruţi observă că după ce doamna președintă a...

Ultima orǎ ..

Moldova trece la ora de iarnă în acest weekend. Cum ne afectează somnul și starea de spirit

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 25-26 octombrie, Republica Moldova va trece oficial la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00. Psihologul Victoria Gonța a declarat pentru IPN că această schimbare poate avea atât efecte negative, cât și pozitive asupra organismului. Specialista a menționat că în primele zile, corpul are nevoie de o perioadă de adaptare la noul program, ceea ce poate provoca iritabilitate, scădere a energiei și perturbarea somnului. De asemenea, întunericul care se instalează mai devreme poate influența starea emoțională, amplificând senzația de oboseală și izolare. Pe...

Scumpiri bruște la carburanți, după sancțiunile americane pentru Lukoil: Cât vor costa benzina și motorina, în următoarele trei zile

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că trendul descendent al prețurilor la produsele petroliere principale, care a continuat aproape patru săptămâni consecutiv, a fost întrerupt de impunerea unor noi sancțiuni economice majore de către Statele Unite împotriva companiilor petroliere ruse Rosneft, Lukoil și a subsidiarelor acestora.

Piscicultorii, consultați în elaborarea Programului Strategic al Sectorului de Acvacultură 2026–2030

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a organizat o reuniune consultativă cu reprezentanții sectorului piscicol, în cadrul căreia a fost prezentat proiectul Programului Strategic al Sectorului de Acvacultură pentru anii 2026–2030, document care ...

Două subiecte majore, în centrul briefingului de astăzi: noul Parlament și criza din Transnistria

Republica Moldova trăiește zile tensionate atât pe plan politic, cât și energetic. În cadrul briefingului de astăzi, Traian Stoianov a vorbit despre formarea noului Parlament și situația complicată din regiunea transnistreană. Parlamentul de legislatura a XII-a a fost constituit legal, însă calmul ar putea fi de scurtă durată. Blocul Electoral „Patriotic” s-a destrămat, iar socialiștii și comuniștii și-au format fracțiuni separate. Igor Grosu a fost ales președinte al Parlamentului, iar Maia Sandu l-a desemnat pe Alexandru Munteanu candidat la funcția de prim-ministru. În același timp, în Transnistria se adâncește o criză energetică. Livrările de gaz au fost limitate la 3 milioane...

Proiectul „CineMADE in Romania” se încheie cu succes, atrăgând aproape 2 milioane de telespectatori

RLIVE TV a difuzat 58 de filme românești contemporane perioada 18 august – 16 octombrie 2025. Proiectul „CineMADE in Romania”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), implementat de Fundația INFO LIVE, s-a încheiat cu un succes remarcabil: peste 1.950.000 de telespectatori au urmărit filmele românești difuzate zilnic, de la ora 21:00, pe postul RLIVE TV. Pe parcursul celor zece săptămâni de difuzare, publicul din Republica Moldova a avut acces gratuit la 58 de producții românești contemporane, semnate de regizori de renume precum Cristian Mungiu, Tudor Giurgiu, Radu Jude, Cristi Puiu, Florin Șerban, Anca Damian, Radu Muntean și Corneliu...

(live) CMC, într-o nouă ședință. Ala Antoci: Tăceți odată!

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) se întrunește astăzi într-o nouă ședință. Consilierii urmează să examineze astăzi subiectele rămase pe agendă, inclusiv cel cu privire la destituirea lui Talmaci din funcția de secretar.

(stop cadru) Ala Antoci în timpul procedurii de vot: Tăceți odată, că eu știu!

Președinta ședinței de astăzi a Consiliului Municipal Chișinău, Ala Antoci, a fost întreruptă în timp ce supunea un proiect votului. „Tăceți odată”, a spus Antoci.