„Mai puțină risipă, mai mult bine”. Lansarea celei de-a 6-a ediții a campaniei destinată elevilor

Breaking newsnew
FLUX continuu de știri importante

Pentru al șaselea an consecutiv, Banca de Alimente, cu sprijinul Kaufland Moldova, lansează campania națională „Mai puțină risipă, mai mult bine” – o inițiativă care aduce împreună educația, solidaritatea și responsabilitatea socială. Prin activități desfășurate în școli și comunități din întreaga țară, campania îi încurajează pe copii, profesori și familii să prețuiască munca din spatele fiecărui produs și să adopte comportamente responsabile față de hrană.

Proiectul reafirmă angajamentul comun al partenerilor pentru o societate mai echitabilă și mai sustenabilă – una în care fiecare resursă contează.

O generație care spune „Stop risipei!”

Începând de astăzi și până la 1 decembrie 2025, peste 1200 de copii din 12 școli din întreaga țară vor deveni micii ambasadori anti-risipă.
Prin activități interactive și jocuri educative, realizate cu sprijinul voluntarilor Misiunii Sociale „Diaconia”, copiii vor învăța cum pot reduce risipa acasă, în propriile familii, pentru că fiecare gest conștient poate face diferența.

Fiecare bibliotecă școlară implicată în campanie, precum și fiecare copil participant la cele 10 ateliere va primi câte un Ghid de prevenire a risipei realizat de Banca de Alimente cu sprijinul Kaufland Moldova, material recomandat de Ministerul Educației și Cercetării.

Evenimentul de lansare a campaniei a avut loc la Ungheni, reunind aproximativ 100 de elevi, iar caravana atelierelor educative va continua în Chișinău, Bălți, Orhei și Comrat.

„Combaterea risipei de alimente este un pilon important în strategia de sustenabilitate la Kaufland, în acest sens am dezvoltat parteneriatul strategic cu Banca de Alimente. Suntem deja la cea de-a șasea ediție a campaniei „Mai puțină risipă, mai mult bine” și ne bucurăm că, prin activitățile din școlile din Republica Moldova, reușim să promovăm subiectul anti-risipă. Credem cu tărie că un comportament responsabil se învață de la o vârstă fragedă, iar tinerii sunt cei mai importanți ambasadori ai schimbării.”, a menționat Cristina Aramă, manager Afaceri Corporative Kaufland Moldova.

 Ediția din acest an aduce și o noutate specială: un concurs național menit să consolideze o comunitate de școli responsabile, solidare cu demersul campaniei și promotori ai unui comportament „zero-risipă”. Prin competiția „Săptămâna Anti-risipă în școala mea”, cele mai creative și ingenioase inițiative dedicate reducerii risipei vor fi premiate de organizatori și promovate ca exemple de bune practici la nivel național.

Campania va include și acțiuni de sensibilizare menite să promoveze practici sustenabile și să prevină risipa alimentară.

Evenimentul final al ediției a VI-a va reuni artiști, creatori de conținut și reprezentanți ai mediului de afaceri parteneri ai echipelor  Kaufland și Banca de Alimente într-o platformă de dialog cu experiențe interactive. Prin artă, exemplele de bune practici din bucătăria fiecărei familii și programe de sustenabilitate cu tradiție, evenimentul va motiva schimbarea de comportamente și va impulsiona acțiuni concrete pentru reducerea fenomenului risipei de alimente.

Oleg Paraschiv, director Banca de Alimente: „Mai puțină risipă, mai mult bine” a devenit, de-a lungul celor șase ediții, o platformă națională de educație și sensibilizare față de amploarea fenomenului risipei de alimente. Mii de copii au devenit mici ambasadori ai responsabilității, demonstrând că schimbarea începe cu pași mici, dar constanți. Pentru că reducerea risipei de alimente implică schimbări sistemice și de durată, pe lângă acțiunile de educație și sensibilizare completăm zi de zi acest obiectiv prin activități de recuperare și advocacy. În acest fel, acționăm cu responsabilitate și umanitate.”

O treime din alimentele produse global ajung să fie pierdute sau aruncate, în timp ce milioane de oameni trăiesc în insecuritate alimentară. Din totalul risipei de alimente 40% are loc în gospodării, 25% în sectorul de producere, tot 25% în sectorul procesării și 15% în sectorul comercial.

Conform estimărilor unor expertize economice locale semnate de Idis Viitorul, în Republica Moldova aruncăm între 71-75 kg per cap de locuitor, adică anual 180 mii de tone,  echivalentul a 3 mii de vagoane marfare pe o lungime de 40 km. Pe de altă parte, datele Biroului Național de Statistică, arată că rata sărăciei absolute în Moldova este de 33,6%.

Despre Kaufland Moldova

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 9 magazine în Republica Moldova. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Compania crede în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia. De aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.md.

Despre Banca de Alimente

Banca de Alimente este un mecanism inovator în Moldova, axat pe recuperarea produselor alimentare din lanțul agro-alimentar și redistribuire a acestor în servicii sociale care asistă oamenii afectați de foame. Din luna martie 2022, Banca este membru asociat al Federației Europene a Băncilor de Alimente. Echipa Băncii de Alimente a experimentat mecanismul de recuperare a produselor alimentare în premieră cu Kaufland, ca agent economic.

Parcursul a fost analizat constant, documentat și reprezintă un model de bună practică.

Alături de demersul de recuperare a alimentelor, Banca sprijină acțiunile de advocacy pentru îmbunătățirea cadrului legal național în vederea prevenirii risipei de alimente, promovează cultura respectului pentru mâncare și solidaritatea socială.

Din 2021, au fost salvate peste 449.600 kg de produse alimentare, echivalentul a 889.000 de porții de mâncare, distribuite prin 89 de servicii sociale din întreaga țară.

Articolul „Mai puțină risipă, mai mult bine”. Lansarea celei de-a 6-a ediții a campaniei destinată elevilor apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Doru Petruţi: Una din cauzele pentru care democrația moare cam prin toată Europa sunt și așa fake uri livrate fix după alegeri

Directorul Institutului de sondaje IMAS Moldova, Doru Petruţi, constată că sub ochii societății civile, a presei independente și a tuturor votanților, asistăm cu toții la piesa fake, tragi-comică, de prefăcătorie, mimare și punctare de standarde false numită proces democratic de numirea noului premier al Republicii Moldova. Doru Petruţi observă că după ce doamna președintă a...

Ultima orǎ ..

Pedepse cu închisoarea pentru șase britanici, autorii unui incendiu comandat de grupul paramilitar rus Wagner

Șase tineri britanici, recrutați pentru a incendia un depozit londonez unde erau stocate materiale pentru Ucraina, în numele grupării paramilitare ruse Wagner, au fost condamnați vineri, 24 octombrie curent, la pedepse cu închisoarea mergând până la 23 de ani, relatează agerpres.ro. Acest incendiu, care a vizat un depozit unde erau stocate ajutoare umanitare și echipamente de satelit în estul Londrei, a zdruncinat clasa politică britanică și a dus la convocarea ambasadorului rus de către Ministerul britanic de Externe. Pedepsele cu închisoarea au scopul să trimită „un semnal clar și fără echivoc” că ajutarea unei puteri străine are consecințe grele, a subliniat...

Horoscop 25 octombrie – cineva căruia i-ați dus dorul apare din senin

Horoscop 25 octombrie - o zi a deciziilor. Se pare că am avut la dispoziție suficient timp ca să știm ce vrem, să fim în acord atât cu noi, cât și cu ceilalți. SCORPION Poate convocați grupul de prieteni să plecați pe undeva, într-o excursie, și să vă rupeți de treburile de rutină ca să câștigați forțe proaspete și să vă reinventați. O să ieșiți la evenimente mondene, poate e o gală sau un concert, ceva festiv care o să vă bucure sufletul. SĂGETĂTOR Se poate să vă duceți la un eveniment monden, poate fi un party, și să prindeți din zbor o...

Şeful NATO spune că încă se „examinează” trimiterea unor rachete Tomahawk în Ucraina: „Decizia aparţine Statelor Unite”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus vineri, 24 octombrie curent, că a discutat problema trimiterii rachetelor Tomahawk în Ucraina cu preşedintele american Donald Trump în cursul vizitei săptămâna aceasta la Washington şi că problema este încă în curs de examinare, transmite antena3.ro. „În special, în ceea ce priveşte rachetele Tomahawk, desigur, preşedintele Trump şi cu mine am discutat acest subiect. Problema rămâne în curs de examinare şi, repet, decizia aparţine Statelor Unite”, a declarat Rutte, care a sosit vineri după-amiază la Londra pentru a participa la reuniunea „Coaliţiei Voluntarilor”, un grup de ţări care s-a angajat să sprijine...

Noul Parlament ar putea avea 3 vicepreședinți. Igor Grosu anunță discuții cu liderii fracțiunilor

Parlamentul Republicii Moldova ar putea avea trei vicepreședinți în actuala Legislatură, a declarat președintele acestuia, Igor Grosu în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLIVE TV. În prezent, Parlamentul are doi vicepreședinți, însă configurarea noii conduceri ar putea suferi modificări după consultările cu liderii de fracțiuni. „Săptămâna viitoare, cred că luni, o să invit șefii de fracțiuni la o discuție. La ultima ședință a Parlamentului nu am reușit, programul era foarte încărcat, dar luni sper să discutăm despre numărul vicepreședinților de Parlament, componența numerică și nominală a Biroului permanent, precum și comisiile parlamentare permanente”, a precizat Igor Grosu. Întrebat dacă...

Meteorologii prognozează ploi pentru zilele de odihnă

Meteorologii prognozează ploi pentru zilele de odihnă. Minimele nocturne vor oscila între +3..+9 grade Celsius, iar maximele diurne vor fi cuprinse între +11..+17 grade Celsius, transmite MOLDPRES. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe 25 octombrie, ...

Aniversare literară la Chișinău: 105 ani de la înființarea primei asociații a scriitorilor români din Basarabia

La Chișinău a fost marcată astăzi aniversarea a 105 ani de la fondarea primei asociații profesionale a scriitorilor români din Basarabia, organizație care a stat la baza actualei Uniuni a Scriitorilor din Republica Moldova. Evenimentul a reunit scriitori, critici literari și cercetători, care au evocat începuturile mișcării literare basarabene și rolul asociației în afirmarea identității culturale românești.

Elevii din R. Moldova învață cum să recunoască știrile false create cu inteligența artificială

Elevii învață să fie rezilienți în fața dezinformării, în contextul în care știrile false create cu inteligența artificială sunt tot mai greu de identificat. Tinerii studiază fenomenul alături de profesori, în cadrul orelor de educație media. Cursurile sunt extrem de importante mai ales că, potrivit studiilor, rețelele sociale au devenit principala sursă de informare a moldovenilor, în detrimentul presei.