A fost reținut șeful oficiului Bălți al blocului „Victorie”. Este bănuit de corupere electorală și spălare de bani

Breaking newsnew
FLUX continuu de știri importante

Ofițerii INI l-au reținut astăzi, 24 octombrie, pe președintele oficiului teritorial Bălți al blocului „Victorie”. Chișinăuianul de 56 de ani este cercetat penal pentru finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, corupere electorală și spălarea banilor.

„Reținerea are loc în cadrul unei anchete complexe privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălarea banilor. Potrivit anchetei, un grup de persoane cu roluri bine determinate ar fi acționat în interesul acestei organizații, având ca scop influențarea alegătorilor în perspectiva scrutinului parlamentar din 2025. Pentru atingerea acestui obiectiv ar fi fost utilizate sume de bani provenite din surse suspecte.

În momentul efectuării perchezițiilor, bărbatul nu se afla la domiciliu. Ulterior, din informațiile operative, s-a stabilit că acesta s-ar fi ascuns în regiunea transnistreană, de unde coordona activitatea grupului criminal”, transmite Poliția Națională.

Conform legii, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani, amendă cuprinsă între 92.500 și 117.500 de lei, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pe o perioadă de 5 până la 10 ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în luna septembrie 2025, în mai multe localități din țară au fost desfășurate 46 de percheziții în cadrul unei anchete privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălarea banilor. O persoană fusese reținută.

Articolul A fost reținut șeful oficiului Bălți al blocului „Victorie”. Este bănuit de corupere electorală și spălare de bani apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Doru Petruţi: Una din cauzele pentru care democrația moare cam prin toată Europa sunt și așa fake uri livrate fix după alegeri

Directorul Institutului de sondaje IMAS Moldova, Doru Petruţi, constată că sub ochii societății civile, a presei independente și a tuturor votanților, asistăm cu toții la piesa fake, tragi-comică, de prefăcătorie, mimare și punctare de standarde false numită proces democratic de numirea noului premier al Republicii Moldova. Doru Petruţi observă că după ce doamna președintă a...

Ultima orǎ ..

Pedepse cu închisoarea pentru șase britanici, autorii unui incendiu comandat de grupul paramilitar rus Wagner

Șase tineri britanici, recrutați pentru a incendia un depozit londonez unde erau stocate materiale pentru Ucraina, în numele grupării paramilitare ruse Wagner, au fost condamnați vineri, 24 octombrie curent, la pedepse cu închisoarea mergând până la 23 de ani, relatează agerpres.ro. Acest incendiu, care a vizat un depozit unde erau stocate ajutoare umanitare și echipamente de satelit în estul Londrei, a zdruncinat clasa politică britanică și a dus la convocarea ambasadorului rus de către Ministerul britanic de Externe. Pedepsele cu închisoarea au scopul să trimită „un semnal clar și fără echivoc” că ajutarea unei puteri străine are consecințe grele, a subliniat...

Horoscop 25 octombrie – cineva căruia i-ați dus dorul apare din senin

Horoscop 25 octombrie - o zi a deciziilor. Se pare că am avut la dispoziție suficient timp ca să știm ce vrem, să fim în acord atât cu noi, cât și cu ceilalți. SCORPION Poate convocați grupul de prieteni să plecați pe undeva, într-o excursie, și să vă rupeți de treburile de rutină ca să câștigați forțe proaspete și să vă reinventați. O să ieșiți la evenimente mondene, poate e o gală sau un concert, ceva festiv care o să vă bucure sufletul. SĂGETĂTOR Se poate să vă duceți la un eveniment monden, poate fi un party, și să prindeți din zbor o...

Şeful NATO spune că încă se „examinează” trimiterea unor rachete Tomahawk în Ucraina: „Decizia aparţine Statelor Unite”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus vineri, 24 octombrie curent, că a discutat problema trimiterii rachetelor Tomahawk în Ucraina cu preşedintele american Donald Trump în cursul vizitei săptămâna aceasta la Washington şi că problema este încă în curs de examinare, transmite antena3.ro. „În special, în ceea ce priveşte rachetele Tomahawk, desigur, preşedintele Trump şi cu mine am discutat acest subiect. Problema rămâne în curs de examinare şi, repet, decizia aparţine Statelor Unite”, a declarat Rutte, care a sosit vineri după-amiază la Londra pentru a participa la reuniunea „Coaliţiei Voluntarilor”, un grup de ţări care s-a angajat să sprijine...

Noul Parlament ar putea avea 3 vicepreședinți. Igor Grosu anunță discuții cu liderii fracțiunilor

Parlamentul Republicii Moldova ar putea avea trei vicepreședinți în actuala Legislatură, a declarat președintele acestuia, Igor Grosu în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLIVE TV. În prezent, Parlamentul are doi vicepreședinți, însă configurarea noii conduceri ar putea suferi modificări după consultările cu liderii de fracțiuni. „Săptămâna viitoare, cred că luni, o să invit șefii de fracțiuni la o discuție. La ultima ședință a Parlamentului nu am reușit, programul era foarte încărcat, dar luni sper să discutăm despre numărul vicepreședinților de Parlament, componența numerică și nominală a Biroului permanent, precum și comisiile parlamentare permanente”, a precizat Igor Grosu. Întrebat dacă...

Meteorologii prognozează ploi pentru zilele de odihnă

Meteorologii prognozează ploi pentru zilele de odihnă. Minimele nocturne vor oscila între +3..+9 grade Celsius, iar maximele diurne vor fi cuprinse între +11..+17 grade Celsius, transmite MOLDPRES. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe 25 octombrie, ...

Aniversare literară la Chișinău: 105 ani de la înființarea primei asociații a scriitorilor români din Basarabia

La Chișinău a fost marcată astăzi aniversarea a 105 ani de la fondarea primei asociații profesionale a scriitorilor români din Basarabia, organizație care a stat la baza actualei Uniuni a Scriitorilor din Republica Moldova. Evenimentul a reunit scriitori, critici literari și cercetători, care au evocat începuturile mișcării literare basarabene și rolul asociației în afirmarea identității culturale românești.

Elevii din R. Moldova învață cum să recunoască știrile false create cu inteligența artificială

Elevii învață să fie rezilienți în fața dezinformării, în contextul în care știrile false create cu inteligența artificială sunt tot mai greu de identificat. Tinerii studiază fenomenul alături de profesori, în cadrul orelor de educație media. Cursurile sunt extrem de importante mai ales că, potrivit studiilor, rețelele sociale au devenit principala sursă de informare a moldovenilor, în detrimentul presei.