Letonia a deblocat 80 de milioane de euro ai proprietarului „Sheriff” din Tiraspol

Curtea de Apel a Letoniei a decis deblocarea a 80 de milioane de euro, fonduri deținute de banca ABLV, și returnarea acestora omului de afaceri asociat companiei „Sheriff” din regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova. Despre decizie a relatat postul leton de televiziune TV3, care citează hotărârea instanței, ale cărei detalii rămân secretizate, transmite IPN.

Numele proprietarului „Sheriff”, Victor Gușan, nu a fost făcut public de anchetatori, de instanță și nici TV3 nu îl menționează, însă prezintă o fotografie a acestuia. Materialul jurnalistic citează declarațiile anchetatorilor, procurorilor și judecătorilor, care au precizat că autoritățile letone au încercat să confiște cei 80 de milioane de euro încă din 2020.

„Am adunat un volum atât de mare de probe încât ne-a dat motive să credem că fondurile confiscate erau de origine infracțională”, a explicat șeful Departamentului pentru combaterea crimelor economice al poliției din Letonia, Sven Kristiansson. Potrivit acestuia, anchetatorii nu au putut determina modul exact prin care au fost dobândiți banii.

Cu toate acestea, organele de drept din Letonia nu aveau nicio îndoială că suma de bani fuseseră „spălată”. Conform probelor indirecte, banii au fost transferați între companii împuternicite din țări offshore. Fondurile au fost canalizate printr-un lanț de entități, iar detaliile multor tranzacții au inclus împrumuturi fictive.

Potrivit legislației letone, autoritățile pot confisca sume de bani chiar și fără a demonstra că acestea provin din activități infracționale. Totuși, anchetatorii din Letonia nu au putut desfășura investigații în țări sau regiuni considerate „neprietenoase”, precum Federația Rusă și regiunea transnistreană.

The post Letonia a deblocat 80 de milioane de euro ai proprietarului „Sheriff” din Tiraspol appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 22 mai

Are loc lansarea volumului „Hora înfometaților” de Lilia Calancea...

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din Chișinău, perturbată din cauza ploii

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din municipiul Chișinău, pe rutele...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 22 mai

Are loc conferința internațională de endourologie cu genericul: „Endourologie...

Republicanii anulează votul asupra unei rezoluții privind prerogativele militare ale lui Trump în Iran

Decizia a fost luată chiar înainte ca inițiativa să fie supusă votului, în condițiile în care mai mulți congresmeni republicani lipseau, iar rezoluția risca să...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Republicanii anulează votul asupra unei rezoluții privind prerogativele militare ale lui Trump în Iran

Decizia a fost luată chiar înainte ca inițiativa să fie supusă votului, în condițiile în care mai mulți congresmeni republicani lipseau, iar rezoluția risca să treacă cu sprijin bipartizan, potrivit CNN. Rezoluția a fost introdusă de congresmanul democrat Gregory Meeks, membru de rang înalt în Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei. Acesta a acuzat anterior conducerea republicană că a întârziat deliberat supunerea la vot a documentului. Democrații au forțat în mod...

Se pregătește o continuare a filmului biografic despre viața lui Michael Jackson, după succesul peliculei lansate anul acesta

Anunțul a fost făcut de Adam Fogelson, șeful diviziei de film a companiei, în cadrul unei conferințe cu investitorii, la prezentarea datelor financiare. Acesta a afirmat că discuțiile privind sequelul „Michael” sunt într-un stadiu avansat. „Suntem foarte entuziasmați de progresul pe care îl facem în legătură cu al doilea film ‘Michael’. Toate conversațiile pe care le avem cu părțile implicate decurg foarte bine”, a declarat Fogelson. Potrivit acestuia, noul film ar...

Trump anunţă pe Truth Social trimiterea a 5.000 de militari americani ”suplimentari” în Polonia

Preşedintele american anunţă joi pe reţeaua sa Truth Social trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia şi îşi justifică această decizie prin relaţia bună pe care o are cu preşedintele naţionalist Karol Nawrocki, ales în urmă cu aproape un an, relatează AFP.The post Trump anunţă pe Truth Social trimiterea a 5.000 de militari americani ”suplimentari” în Polonia first appeared on Nexta.ro.

Regizorul Michael Bay pregătește un film salvarea eroică a doi piloți americani în Iran

Regizorul Michael Bay, cunoscut pentru filmele sale de acțiune spectaculoase precum Transformers, Pearl Harbor și 13 Hours, pregătește un nou lungmetraj bazat pe fapte reale. Filmul va relata operațiunea militară…The post Regizorul Michael Bay pregătește un film salvarea eroică a doi piloți americani în Iran first appeared on Nexta.ro.

Unul dintre cei mai titrați piloți de curse de turisme din SUA a murit la doar 41 de ani

Potrivit comunicatului oficial al organizatorilor competiției americane de turisme, Busch fusese internat anterior din cauza unei „boli severe”, iar starea sa s-a deteriorat rapid în ultimele zile. „Suntem devastați să anunțăm trecerea în neființă a lui Kyle Busch”, se arată în declarația comună a familiei Busch, NASCAR și Richard Childress Racing, care l-au descris drept „un talent rar, o figură definitorie a sportului și un viitor membru al Hall of...