Cel puțin 55 de morți și sute de persoane dispărute după un incendiu în Hong Kong

Cel puțin 55 de persoane au decedat, 62 au fost rănite și aproape 300 au fost date dispărute, ca urmare a unui incendiu izbucnit, noaptea trecută, la un complex de 7 blocuri rezidențiale din Hong Kong. Autoritățile au anunțat că au fost stinse incendiile la patru blocuri și au dat asigurări că țin sub control situația la celelalte trei, transmite IPN.

Departamentul de pompieri a raportat că au fost desfășurate 304 autospeciale și peste 1 200 de salvatori. Misiunea de intervenție a durat pe tot parcursul nopții, pentru a-i evacua pe toți oamenii din blocurile rezidențiale, care includ 2 000 de apartamente și peste 4 600 de locuitori.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției medicale la care au fost internați răniții, patru persoane au decedat la spital, iar 51 – nemijlocit la locul incendiului.

Ca urmare a tragediei, instituția anticorupție din Hong Kong a lansat o anchetă.

The post Cel puțin 55 de morți și sute de persoane dispărute după un incendiu în Hong Kong appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

Recomandăm și ..

VIDEO | Partidul Nostru solicită Parlamentului alocarea urgentă de fonduri orașului Glodeni, pentru ca locuitorii să aibă apă și căldură. Majoritatea PAS se opune

Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii a depus un amendament la proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru 2025, prin care solicită alocarea a 2 milioane de lei orașului Glodeni pentru compensarea diferențelor de tarife la energia electrică și gazele naturale. Potrivit argumentării, Glodeni se confruntă cu o criză financiară generată de majorarea prețurilor...

Ultima orǎ ..

(video) Scântei între Chicu și Grosu în Parlament: „- Tovarășe, în partid închideți gura, mie nu! – Calm, fără isterie, o să citiți acasă”

Președintele Parlamentului Igor Grosu l-a scos din sărite pe liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu în ședința de astăzi a Parlamentului. Chicu i-a cerut unui funcționar să-i citească un articol din noua lege privind Achizițiile Publice, iar Grosu a intervenit sugerându-i deputatului „să citească acasă”. „Tovarăș Grosu! Nu-mi închideți gura”, a reacționat Chicu, căruia Grosu i-a închis microfonul și a continuat să-i facă observații, chiar dacă într-un final articolul oricum a...

Premierul Alexandru Munteanu, la Conferința Businessul Fructelor în Republica Moldova: „Fructele moldovenești merită să fie pe rafturile magazinelor din Europa și din lume”

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a participat, astăzi, la Conferința Businessul Fructelor în Republica Moldova, organizată de Asociația  Moldova Fruct. Evenimentul a reunit peste 300 de producători, exportatori, experți și furnizori de tehnologii...

VIDEO // Un șofer a decedat după ce a intrat cu automobilul într-o stație de așteptare, în apropiere de Cruglic

Un bărbat de 33 de ani a decedat în această dimineață pe traseul Ohrincea–Cruglic, după ce automobilul pe care îl conducea a intrat în stația de așteptare a transportului public din apropierea satului Cruglic, raionul Criuleni. Impactul a fost urmat...

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, va propune modificarea regulamentului Parlamentului pentru eficientizarea activității deputaților

Deputatul Renato Usatîi, președintele Fracțiunii „Partidul Nostru”, va propune modificarea regulamentului Parlamentului pentru a crește eficiența ședințelor legislative. Potrivit acestuia, ședințele durează în prezent până la 10 ore având pe ordinea de zi doar câteva subiecte, iar un număr mare de deputați mimează dezbateri, fără a aduce expertiza necesară pe subiectele discutate. „Cred că ar trebui să se dea cuvântul doar persoanelor specializate pe domeniul respectiv. De exemplu, când se discută o lege din domeniul agriculturii,...

Fermierii cer anularea Legii privind crearea camerelor agricole: Răspunsul MAIA

Critici dure la adresa Legii privind crearea camerelor agricole, care ar urma să intre în vigoare la începutul anului viitor. Consiliului asociațiilor cu profil agroalimentar solicită anularea legii și inițierea unui proces real de cooperare public-privată pentru a crea un mecanism eficient de reprezentare a fermierilor. De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare susțin că noua structură este esențială pentru modernizarea sectorului, iar scopul camerelor este de a sprijini fermierii în accesarea...

(video) Un șofer a murit, după ce, urmărit de polițiști, a pierdut controlul și s-a izbit de o stație: Bărbatul, filmat de echipaj cum gonește și servește, înainte de impact

Un șofer de 33 de ani din raionul Rîbnița a decedat în această dimineață pe traseul Ohrincea–Cruglic, după ce mașina sa a pierdut controlul și a luat foc într-o stație de transport public, în urma unei urmăriri de poliție pentru nerespectarea indicațiilor legale.

R. Moldova aplică modificări istorice în legislație: urmărirea și hărțuirea online, sancționate penal

Republica Moldova face un pas istoric în combaterea violenței digitale, incriminând pentru prima dată mai multe forme de abuz online, inclusiv urmărirea obsesivă, cunoscută și sub denumirea de stalking. Modificările legislative intră în vigoare la 14 feb...