Statul accesează un credit francez de 25 de milioane de euro pentru tranziția la energie verde

Statul va accesa de la Agenția Franceză pentru Dezvoltare un împrumut de 25 de milioane de euro pentru implementarea reformelor în sectorul energetic, în mod special, pentru tranziția spre energie verde. Parlamentul a votat în lectură finală ratificarea acordului de facilitate de credit, transmite IPN.

Potrivit autorităților, scopul acordului este de a sprijini bugetul de stat și, în același timp, de a promova reforme în sectorul energetic, inclusiv modernizarea infrastructurii, creșterea eficienței energetice și dezvoltarea surselor de energie regenerabilă.

Proiectul urmărește, de asemenea, protecția consumatorilor, promovarea politicilor de mediu și combaterea schimbărilor climatice, facilitând tranziția către un sistem energetic mai durabil și ecologic.

Împrumutul va fi debursat într-o singură tranșă, cu o maturitate de 15 ani, inclusiv o perioadă de grație de cinci ani. Rambursarea se va face semianual, în 20 de tranșe egale.

The post Statul accesează un credit francez de 25 de milioane de euro pentru tranziția la energie verde appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

Recomandăm și ..

VIDEO | Partidul Nostru solicită Parlamentului alocarea urgentă de fonduri orașului Glodeni, pentru ca locuitorii să aibă apă și căldură. Majoritatea PAS se opune

Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii a depus un amendament la proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru 2025, prin care solicită alocarea a 2 milioane de lei orașului Glodeni pentru compensarea diferențelor de tarife la energia electrică și gazele naturale. Potrivit argumentării, Glodeni se confruntă cu o criză financiară generată de majorarea prețurilor...

Ultima orǎ ..

Planul de pace propus de SUA poate sta la baza viitoarelor acorduri cu Rusia, anunță Putin

Federația Rusă este de acord ca proiectul planului de pace propus de SUA pentru încetarea războiului din Ucraina să poată servi drept bază pentru viitoare înțelegeri. Declarația a fost făcută de președintele rus, Vladimir Putin, care a confirmat că o delegație americană va vizita Moscova în prima jumătate a săptămânii viitoare pentru negocieri, transmite IPN. Într-o conferință de presă joi la Bișkek, în timpul vizitei sale în Kârgâzstan, Putin a anunțat că delegația rusă care...

DECRET | Cetățenia R. Moldova, retrasă pentru cinci moldoveni înrolați în Grupul Operativ al Trupelor Ruse

Cinci moldoveni înrolați în Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) din regiunea transnistreană au rămas fără cetățenia Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu a semnat joi, 27 noiembrie, decretul prin care statutul de cetățeni ai R. Moldova a fost retras în cazul celor cinci persoane.

Comisia de Evaluare a Judecătorilor menține rezultatele pentru trei judecătoare de la Curtea de Apel Centru

Comisia de Evaluare a Judecătorilor anunță că a finalizat procedurile de reevaluare pentru magistratele Angela Braga, Silvia Cecan și Ana Panov de la Curtea de Apel Centru, după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dispus reluarea examinării rapoartelor acestora....

Promo-LEX: Rata de încarcerare a minorilor în regiunea transnistreană, de trei ori mai mare decât pe malul drept al Nistrului

Asociația Promo-LEX reclamă noi încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului în regiunea transnistreană - copii privați de libertate în instituții închise, rată de încarcerare de trei ori mai mare decât pe malul drept al Nistrului, condiții sub standarde și o educație puternic ideologizată.

Modificări la Legea proprietății publice. Proiectul a stârnit dezbateri în Parlament

Parlamentul a aprobat în primă lectură proiectul de modificare a Legii privind administrarea și deetatizarea proprietății publice. Autorii inițiativei susțin că noile prevederi vor simplifica procedurile birocratice, vor spori transparența și vor clarifica atribuțiile instituțiilor responsabile de gestionarea patrimoniului statului. Opoziția însă avertizează că unele articole ar putea facilita înstrăinarea terenurilor publice, transmite IPN. Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, vine să înlocuiască cadrul legal depășit care îngreunează privatizarea și transferul...

Yandex Go anunță că va contesta sancțiunea Consiliului Concurenței: ”Nu suntem de acord cu decizia”

Operatorul platformei „Yandex Go” și al aplicației „Yandex Pro”, compania „Ridetech International” BV, reacționează după ce Consiliul Concurenței a anunțat sancționarea sa cu o amendă de 776 363 de lei pentru neprezentarea informațiilor solicitate în cadrul unei investigații privind piața serviciilor de transport din Republica Moldova. Într-un mesaj transmis presei, reprezentanții „Yandex Go” afirmă că nu sunt de acord cu decizia autorității de concurență și anunță că își rezervă dreptul de a o contesta: „Nu...

Inaugurarea a două săli de medicină virtuală la USMF „Nicolae Testemițanu”

Comunicat de presă Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova vă invită la evenimentul de inaugurare a două săli de medicină virtuală, grație unei donații de echipament IT pentru Catedra de patologie, în valoare de peste 2 milioane de lei. Donația este oferită în cadrul proiectului „Digitalizarea educației”, ediția II-a, finanțat de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.  Acțiunea va avea loc vineri, 28 noiembrie...