A fost stabilită data alegerilor în Adunarea Populară din Găgăuzia

Alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei urmează să aibă loc pe 22 martie 2026. Data scrutinului a fost stabilită de deputații de la Comrat în ședința de astăzi a Adunării Populare. Însă, Găgăuzia încă nu are un organ electoral, care urmează să desfășoare alegerile, transmite corespondentul IPN din Găgăuzia.

Curtea de Apel continuă să examineze legalitatea creării unui organ electoral temporar în Găgăuzia, după dizolvarea Comisiei electorale permanente în 2023. Acest fapt fusese, de asemenea, considerat ilegal de către Curtea de Apel, însă nu există încă o decizie finală a Curții Supreme de Justiție în acest sens. Decizia CSJ urma să fie pronunțată miercuri, dar subiectul a fost amânat pentru astăzi. În momentul ședinței Adunării Populare a Găgăuziei, decizia nu fusese încă emisă.

Deputații au analizat mai multe date pentru desfășurarea alegerilor, luând în considerare sărbătorile, Postul Mare și respectarea termenelor procedurale. În cele din urmă, a fost stabilită data de 22 martie, mizându-se pe finalizarea formării Comisiei electorale până la sfârșitul lunii decembrie 2025. Se preconizează ca în ianuarie să fie desfășurate activitățile organizatorice, urmate de lansarea procedurii de colectare a semnăturilor și înregistrare a candidaților, în conformitate cu legea. Astfel, toate procedurile trebuie finalizate cu cel puțin 90 de zile înainte de alegeri.

În 2023, președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, a înaintat o inițiativă cu privire la dizolvarea Comisiei electorale permanente a Găgăuziei, invocând necesitatea economisirii resurselor. Iar cu ceva timp înainte de ședința de astăzi – pe 14 noiembrie – Constantinov și-a anunțat demisia, invocând motive de sănătate.

O parte dintre deputați a cerut în mod repetat anularea deciziei din 2023 prin care Comisia electorală a fost dizolvată și a susținut restabilirea acesteia pentru organizarea alegerilor, invocând faptul că dizolvarea Comisiei fusese deja considerată ilegală de Curtea de Apel. Problema este însă că, însăși Adunarea Populară a Găgăuziei a contestat decizia Curții de Apel, ajungând astfel într-o situație dificilă.

The post A fost stabilită data alegerilor în Adunarea Populară din Găgăuzia appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Executantul LEA Vulcănești-Chișinău riscă penalități dacă nu termină lucrările în termen

Lucrările la stația electrică Chișinău, parte a proiectului strategic...

Noul premier ungar, în vizită la Varșovia

Noul premier ungar, Péter Magyar, a efectuat la Varșovia...

Datele despre sancțiunile internaționale vor fi centralizate într-un nou sistem informațional

În Republica Moldova va fi creat un sistem informațional...

Săptămâna Educației, lansata la Chișinău: vor fi 21 de activități tematice

Cea de-a treia ediție a Săptămânii Educației a fost...

Țările de Jos acordă Republicii Moldova un sprijin de 1,5 milioane de euro

Regatul Țărilor de Jos va acorda un nou pachet...

FMI estimează o inflație de peste 8% în Republica Moldova în 2026

Economia Republicii Moldova și-a revenit în 2025, însă perspectivele...

Trei superpetroliere au părăsit strâmtoarea Ormuz după peste două luni de blocaj

Trei superpetroliere încărcate cu 6 milioane de barili de...

ULTIMA ORĂ

Relația dintre oameni și porumbei ar putea avea o vechime de 3.500 de ani, mult mai mare decât se credea

Studiul, publicat joi și realizat de o echipă internațională de cercetători, indică faptul că porumbeii ar fi fost domesticiți în estul Mediteranei, în special în...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Relația dintre oameni și porumbei ar putea avea o vechime de 3.500 de ani, mult mai mare decât se credea

Studiul, publicat joi și realizat de o echipă internațională de cercetători, indică faptul că porumbeii ar fi fost domesticiți în estul Mediteranei, în special în zona Ciprului, încă din jurul anului 1400 î.Hr., cu aproape un mileniu mai devreme decât estimările anterioare, notează AFP. Pentru cercetare, oamenii de știință au analizat 159 de oase de porumbei descoperite în situl arheologic Hala Sultan Tekke, situat pe malul lacului sărat Larnaca din...

Mesaje de Sfinții Constantin și Elena: urări pe care le poți transmite celor dragi

Cu această ocazie, mii de români își felicită prietenii, familia și colegii care poartă aceste nume sau derivatele lor, trimițând urări de sănătate, fericire și împliniri. Pentru cei care caută inspirație, mai jos o selecție de mesaje potrivite pentru această zi specială. Mesaje clasice de Sfinții Constantin și Elena Aceste urări sunt potrivite pentru orice context și pot fi trimise atât rudelor, cât și colegilor sau prietenilor. „Cu ocazia zilei numelui, îți doresc...

Dopamina „rescrie” creierul mamelor după sarcină pentru rolul de părinte, arată un nou studiu

Potrivit autorilor studiului publicat miercuri în revista Nature, dopamina – o substanță chimică implicată în motivație, recompensă și învățare – are un rol central în acest proces. Ea contribuie la „reorganizarea” circuitelor neuronale și la modificări ale activității genelor din creier, influențând comportamentul, memoria și capacitatea de adaptare. Cercetarea a combinat analize pe țesut cerebral uman, provenit dintr-o bancă de creier din Montréal, cu experimente pe șoareci de laborator și...

Iranul anunţă că examinează o ofertă americană de pace, Trump evocă ”ultima fază” a negocierilor

Iranul a anunţat miercuri seara că examinează o nouă propunere de pace americană, transmisă prin intermediul mediatorului pakistanez, în urma unor declaraţii ameninţătoare de o parte şi de alta, iar preşedintele american Donald Trump tergiversează susţinând că ”nu se grăbeşte” în această ultimă fază a negocierilor, relatează AFP.The post Iranul anunţă că examinează o ofertă americană de pace, Trump evocă ”ultima fază” a negocierilor first appeared on Nexta.ro.

Un cuplu german, Xuejun C. şi Hua S., arestat în Germania cu privire la spionaj în favoarea Chinei în domeniul tehnologilor de vârf de...

Parchetul german a anunţat miercuri arestarea unui cuplu căsătorit – de naţionalitate germană -, acuzat de culegere în contul Chinei de informaţii despre tehnologii de vârf de uz militar, relatează AFP.The post Un cuplu german, Xuejun C. şi Hua S., arestat în Germania cu privire la spionaj în favoarea Chinei în domeniul tehnologilor de vârf de uz militar. Percheziţii la Munchen first appeared on Nexta.ro.