Politicile sociale în 2025: un echilibru fragil, fără reforme structurale reale – expertă

Sistemul de protecție socială din Republica Moldova a reușit, în acest an, să evite dezechilibre majore, dar nu a produs transformările structurale așteptate de populație. De această părere este experta în politici sociale, Mariana Iațco, care a menționat pentru IPN că reformele au avansat lent, în pofida presiunilor sociale și economice tot mai accentuate.

„Dacă ar fi să sintetizăm într-o frază, aș spune că sistemul de protecție socială a reușit să mențină un echilibru fragil între presiunile externe și angajamentele interne, însă politicile sociale încă nu au livrat cu adevărat schimbările structurale promise populație”, afirmă Mariana Iațco, conferențiară universitară a USM, doctor în științe politice.

Progrese punctuale, reforme fragmentate

Potrivit expertei, autoritățile au făcut pași vizibili în digitalizarea prestațiilor sociale și în direcționarea mai exactă a ajutoarelor către beneficiarii eligibili. Totuși, sistemul rămâne fragmentat, iar ritmul reformelor este sub așteptări. Deși există o deschidere mai mare spre colaborarea cu societatea civilă, multe inițiative au rămas la nivel de intenție.

Unul dintre rezultatele concrete ale anului a fost majorarea ajutorului social minim garantat, de la 1 196 la 1 388 de lei, măsură care a oferit un sprijin temporar pentru familiile vulnerabile, afectate de inflația persistentă. „De asemenea, extinderea programului de sprijin pentru familiile monoparentale, precum și creșterea bugetului total pentru asistența socială cu circa 12%, sunt semnale pozitive care merită subliniate”, a precizat experta.

Copiii, vârstnicii și persoanele cu dizabilități, în continuare vulnerabili

Protecția copilului continuă să fie un domeniu deficitar, în special la nivel local. Accesul inegal la servicii și suprasolicitarea centrelor existente mențin riscuri ridicate pentru copiii aflați în situații de vulnerabilitate. „Doar 60% dintre raioane au acces la servicii de asistență parentală profesionistă, iar multe centre de plasament sunt suprasolicitate”, notează Mariana Iațco.

Potrivit ei, în cazul vârstnicilor și al persoanelor cu dizabilități, politicile sociale nu asigură încă un nivel de trai adecvat. Datele Ministerul Muncii și Protecției Sociale arată că, deși pensiile au fost indexate, valorile minime nu acoperă costurile reale ale unui coș de consum decent. Situația este și mai dificilă pentru persoanele cu dizabilități, ale căror venituri rămân sub pragul minim de existență.

„În 2025, politicile sociale destinate vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități rămân insuficiente pentru a asigura un nivel de trai adecvat. Deși pensiile au fost indexate, impactul asupra reducerii sărăciei în rândul acestor grupuri este încă unul limitat”, subliniază experta.

Sărăcie extinsă și disparități teritoriale

Mariana Iațco precizează că sărăcia rămâne una dintre cele mai grave probleme sociale. Continuarea șocurilor inflaționiste din ultimii ani, însoțite cu o creștere economică precară și vulnerabilități sociale cronice, a produs o situație dramatică pentru majoritatea populației.

„În anul 2025, rata sărăciei absolute a atins 33,6% din populație, ceea ce înseamnă că aproximativ o treime dintre cetățeni trăiesc cu venituri sub pragul minim necesar pentru acoperirea nevoilor de bază, iar peste un sfert nu are acces la servicii medicale, învățământ, canalizare, apă potabilă, sisteme de încălzire și muncă decentă”, explică experta.

Totodată, în anul 2025 s-au remarcat disparități structurale semnificative între mediul rural și cel urban. În zonele rurale, rata sărăciei absolute se ridică la 42,9%, aproape dublu față de mediul urban, unde este 21,6%, ceea ce reflectă decalaje persistente în accesul la locuri de muncă decente, servicii publice, infrastructură și oportunități economice.

Potrivit expertei, și crizele energetice recente au amplificat aceste vulnerabilități, crescând costurile pentru încălzire și utilități și reducând capacitatea gospodăriilor sărace de a face față cheltuielilor curente.

Presiuni demografice și provocări pentru viitor

În analiză se menționează că o altă provocare în domeniul social continue să fie scăderea demografică și îmbătrânirea populației, care reprezintă un risc social strategic. În ultimele decenii Republica Moldova se confruntă cu un declin persistent al populației, combinat cu rate scăzute de natalitate și emigrarea accelerată a tinerilor.

„În absența unor politici demografice și sociale coerente, aceste tendințe riscă să devină factori structurali de frânare a dezvoltării pe termen lung”, avertizează Mariana Iațco.

Potrivit ei, din perspectivă sistemică, evoluțiile demografice și sociale din 2025 au generat efecte cumulative cu impact major asupra economiei și coeziunii sociale. Presiunea asupra sistemelor de pensii și de asigurări sociale a crescut, pe fondul deteriorării raportului dintre populația activă și cea inactivă, ceea ce pune sub semnul întrebării sustenabilitatea financiară pe termen mediu și lung.

Îmbătrânirea accelerată a populației accentuează vulnerabilitățile, mai ales în mediul rural, unde depopularea și accesul limitat la servicii medicale și sociale sporesc riscul de excluziune.

Totodată, reducerea continuă a forței de muncă active diminuează capacitatea economiei de a asigura o creștere sustenabilă și afectează competitivitatea și atractivitatea investițională, în lipsa unor politici demografice și sociale coerente.

Progrese punctuale, restanțe structurale

În privința ritmului reformelor, experta menționează că anul 2025 a adus rezultate vizibile mai ales în zona digitalizării. Aproape 78% dintre cererile pentru prestații sociale au fost depuse online, ceea ce a redus presiunea asupra funcționarilor și a diminuat riscul erorilor administrative.

În schimb, reformele cu impact structural au avansat lent. Evaluarea dizabilității și crearea unei baze de date sociale naționale au fost amânate în repetate rânduri. În paralel, sistemul social continuă să fie afectat de sărăcia ridicată, inegalitățile regionale și demografice, disfuncțiile pieței muncii și impactul crizelor externe, inclusiv cele energetice.

„Problemele date sunt agravate de contextul migrației, corupției instituționale și decalajelor în dezvoltarea rurală. Eforturile de reformă și integrarea europeană oferă o direcție de politică, însă implementarea efectivă și sustenabilă rămâne o provocare centrală în agenda socială a țării”, spune Mariana Iațco.

Recomandări pentru 2026

Privind spre 2026, perspectivele sociale rămân tensionate, pe fondul migrației continue, al scăderii populației active și al riscurilor generate de instabilitatea climatică. În acest context, experta subliniază necesitatea accelerării reformelor și a unei abordări integrate.

„Recomandările-cheie pentru anul următor ar fi consolidarea domeniului social prin răspunderea eficientă la provocările iminente. În continuare este important ca Guvernul să adopte un pachet coerent de măsuri structurale. În primul rând, introducerea mecanismului unic de evaluare a vulnerabilităților ar permite o identificare mai corectă și rapidă a nevoilor reale ale beneficiarilor, reducând decalajele și dublările în acordarea ajutoarelor sociale”, notează Mariana Iațco.

De asemenea, ea menționează că programele de formare profesională trebuie corelate mai strâns cu cerințele pieței muncii, iar serviciile comunitare pentru vârstnici, inclusiv îngrijirea la domiciliu, trebuie extinse.

O altă recomandare vizează consolidarea unui sistem digitalizat și transparent al venitului minim garantat, menit să simplifice accesul la prestații și să asigure o distribuire echitabilă a resurselor publice.

The post Politicile sociale în 2025: un echilibru fragil, fără reforme structurale reale – expertă appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Ceban face presiuni asupra membrilor MAN? Vartanean, după acuzațiile lui Gutnic: „Prima dată aud”

Gaik Vartanea, deputat al Blocului „Alternativa” și membru al Mișcării Alternativa Naționale (MAN), respinge acuzațiile fostei sale colege de partid, Irina Gutnic, privind crearea blocului...

VIDEO | Igor Dodon a cerut audierea ministrului Economiei:  300 mii de migranți – risc pentru securitatea națională a Moldovei

Igor Dodon, liderul fracțiunii socialiștilor din Parlament, afirmă că 300 mii de migranți e un risc pentru securitatea națională a Moldovei. În context, deputatul a cerut...

Important

Drona a dispărut de pe radar în apropierea localității Mingir

Ministerul Apărării informează că în rezultatul atacului masiv al...

Ceban face presiuni asupra membrilor MAN? Vartanean, după acuzațiile lui Gutnic: „Prima dată aud”

Gaik Vartanea, deputat al Blocului „Alternativa” și membru al Mișcării Alternativa Naționale (MAN), respinge acuzațiile fostei sale colege de partid, Irina Gutnic, privind crearea blocului electoral. În cadrul unor declarații de presă din 14 mai, politicianul a spus că nu ar fi existat nicio interferență străină în crearea formațiunii. „Doamna Gutnic nu știe nimic despre The post Ceban face presiuni asupra membrilor MAN? Vartanean, după acuzațiile lui Gutnic: „Prima...

Subiecte actuale privind actele de stare civilă și documentarea populației discutate în cadrul ședinței grupurilor de lucru

La 14 mai 2026, experții din cadrul grupurilor de lucru pentru actele de stare civilă și documentarea populației de pe ambele maluri ale Nistrului s-au întrunit, după o pauză de aproape doi ani, într-o nouă ședință desfășurată în format online, cu s...

„Testamentul” lui Trump: Instrucțiuni pentru JD Vance în cazul în care va fi eliminat

Sebastian Gorka, responsabil pentru strategia antiteroristă a administrației Trump, a declarat într-un interviu acordat podcastului „Pod Force One” că președintele american Donald Trump i-a lăsat vicepreședintelui JD Vance instrucțiuni precise pentru situația în care ar fi ucis în timpul celui de-al doilea mandat, scrie adevărul.ro.

Operațiune internațională împotriva unei rețele de escroci: Zeci de mii de victime și un „business” cu venituri de 240 de milioane de euro din...

Autoritățile din 15 state au finalizat o operațiune de amploare pentru anihilarea unei organizații criminale transfrontaliere. Rețeaua, din care făceau parte și zece persoane din R. Moldova, este acuzată de comercializarea unor substanțe medicale falsificate, prezentate drept tratamente revoluționare pentru afecțiuni grave, inclusiv pentru cancer. Impactul financiar al acestei scheme de fraudă este estimat la sute de milioane de euro.

(video) „Poate vă pare scump, dar e remediu natural”. O „afacere” de 240 de mil. € cu medicamente contrafăcute și AI, destructurată în Moldova...

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI și procurorii PCCOCS au participat la operațiunea internațională „Wolf of Everad”, desfășurată simultan în 15 state, sub coordonarea Eurojust și cu sprijinul Europol. Acțiunile au inclus percheziții în 113 locații, fiind vizată o rețea infracțională care promova online suplimente alimentare și medicamente contrafăcute prin reclame false, inclusiv generate cu inteligență artificială. Rulajul era de circa 240.000.000 de euro.

Alege o casă cu vedere spre un început frumos cu OTP Bank și participă în Tombola cu premii

Viața e plină de surprize, dar începutul tău merită să fie frumos. Uneori e necesar doar să faci pasul decisiv, să schimbi perspectiva ta asupra vieții – iar lucrurile se vor aranja mult mai lin. Cu creditele imobiliare de la OTP Bank, îți schimbi vederea din casă spre un început frumos și cu mai puține griji. Mai mult, la contractarea unui credit imobiliar de la OTP Bank, te înscrii automat...

Paris Saint-Germain, noua și vechea campioană a Franței

Paris Saint-Germain a cucerit al 14-lea său titlu de campioană a Franței la fotbal. Într-o partidă-restanță din etapa a 29-a, PSG a învins cu 2:0 în deplasare pe Racing Club Lens și nu mai poate fi detronat. Finalista Ligii Campionilor a început într-o manieră dominantă, însă echipa-gazdă a fost mai periculoasă. Portarul Matvei Safonov a intervenit în fața lui Odsonne Édouard, după care Ilia Zabarnîi a respins cu capul.