Șapte zile pe scurt – Newsletter IPN

Retrospectiva săptămânii 22-28 decembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN

Împușcături la IP Centru

Circa 30 de focuri de armă ar fi fost trase, de Ziua Poliției, în sediul Inspectoratului de Poliție Centru din Chișinău, de către un angajat. IGP a anunțat că au fost identificate trei cartușe, iar arma personală, deținută legal, ar fi avut defecțiuni. Instituția s-a autosesizat și a sesizat Procuratura, negând existența unor conflicte între angajați. După incident, polițistul vizat, precum și șeful și adjunctul IP Centru au fost eliberați din funcție. Procuratura Generală a inițiat o cauza penală, fapt confirmat de ministra afacerilor interne.

Priorități în politica externă 2026

Principalele direcții ale politicii externe pentru anul viitor au fost stabilite la reuniunea șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu a atras atenția asupra contextului regional și internațional complicat, marcat de intensificarea amenințărilor hibride, subliniind necesitatea unei diplomații active. Vicepremierul și ministrul de externe, Mihai Popșoi, a evidențiat rolul misiunilor diplomatice în promovarea intereselor naționale și consolidarea parteneriatelor externe.

Patru noi ambasadori aprobați

Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană a aprobat candidaturile a patru ambasadori noi. Mihai Mîțu urmează să fie desemnat ambasador în România, Victor Chirilă – în Ucraina, Petru Frunze – în China, iar Lorina Bălteanu – în Franța. Diplomații agreați își vor începe activitatea după parcurgerea tuturor procedurilor legale, inclusiv după numirea în funcție prin hotărâre de Guvern și decret prezidențial.

Dumitru Obadă, reales la CSP

Dumitru Obadă a fost reales președinte al Consiliului Superior al Procurorilor pentru un mandat de doi ani, fiind ales unanim de cei 11 membri ai CSP. Procuror din 2012, Obadă a deținut anterior funcția de președinte al CSP din ianuarie 2024 și a fost procuror-șef al Secției de analiză criminologică a Procuraturii Generale. În iunie 2022 a fost desemnat agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar a demisionat în decembrie 2023.

Constantinov, condamnat la închisoare

Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru abuz de putere și delapidări de milioane de lei. Informația a fost confirmată pentru IPN de către responsabila pentru comunicare din cadrul Procuraturii Generale, Violina Moraru. Procurorii ceruseră inițial o pedeapsă de 13 ani. Sentința a fost pronunțată, în lipsa acestuia, de Judecătoria Comrat.

Plahotniuc rămâne în arest de sărbători

Arestul preventiv aplicat lui Vlad Plahotniuc a fost prelungit cu 30 de zile, până pe 23 ianuarie 2026, printr-o decizie a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Hotărârea a fost luată la solicitarea procurorilor. Plahotniuc nu a fost prezent la ședință, invocând necesitatea de a studia materialele dosarului, iar următoarea audiere în dosarul „frauda bancară” este programată pentru 5 ianuarie. Ședința a fost precedată de o alertă cu bombă, care s-a dovedit a fi falsă. Vlad Plahotniuc se află în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13, după ce a fost reținut în Grecia și extrădat în Moldova.

Ex-premierul Filat, condamnat în Franța

O instanță din Franța l-a condamnat în lipsă pe fostul prim-ministru moldovean Vlad Filat la doi ani de închisoare pentru spălare de bani și la plata unei amenzi de 100 000 de euro. În același dosar, fosta soție a lui Filat a fost condamnată la 18 luni cu suspendare, amendă de 150 000 de euro și despăgubiri de 10 000 de euro pentru daune morale. Ministerul Justiției precizează că este prematur să se discute despre extrădare, iar Constituția interzice extrădarea propriilor cetățeni.

Sentința lui Nesterovschi, menținută la Apel

Curtea de Apel Centru a menținut sentința de condamnare a fostului deputat Alexandr Nesterovschi, respingând apelul depus de avocatul său. În martie 2025, Judecătoria Chișinău îl condamnase la 12 ani de închisoare și la plata a peste 1,1 milioane de lei, pentru corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal și pentru finanțare ilegală de partid. Hotărârea Curții de Apel poate fi contestată în două luni la Curtea Supremă de Justiție. Nesterovschi nu s-a prezentat la pronunțarea sentinței de fond și a fost dat ulterior în căutare.

Șomaj tehnic la Uzina Metalurgică din Râbnița

Uzina Metalurgică din stânga Nistrului a intrat în șomaj tehnic până la 31 decembrie, pe fondul stării de urgență în economie, instituită în regiunea transnistreană. Situația i-ar mai putea afecta angajații Uzinei de Ciment și ai combinatului „Tirotex”. Starea de urgență a fost instituită printr-un decret aprobat de așa-numitul Soviet Suprem din cauza dificultăților de aprovizionare cu gaze. Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a remarcat că Chișinăul nu împiedică furnizarea gazului în regiune.

Alegeri locale noi la Orhei și Taraclia

Comisia Electorală Centrală a stabilit organizarea alegerilor locale noi pe 17 mai 2026 la Orhei și Taraclia, după demisia primarilor din ambele localități. Tatiana Cociu, aleasă la Orhei în 2023 din partea Partidului Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei, și-a depus mandatul invocând presiuni și blocarea proiectelor locale. Din motive similare a demisionat primarul de Taraclia, Veaceslav Lupov, ales în 2019 pe listele Partidului Șor. Pentru aceeași dată, CEC a anunțat alegeri noi și în alte localități.

Modificări la ajutorul de stat pentru investiții

Guvernul a aprobat modificarea schemei de ajutor de stat regional pentru investiții în Moldova, urmând să fie examinate toate cererile depuse până la 31 decembrie 2025. Ajutorul va fi acordat printr-un act oficial, iar eligibilitatea beneficiarilor și proiectelor va fi decisă de un organ colegial interinstituțional, măsura fiind valabilă până la 31 decembrie 2036. Granturile vor fi plătite în tranșe, după finalizarea investițiilor, iar valoarea totală este estimată la 2 miliarde de lei, dintre care 1,5 miliarde – sub formă de scutiri parțiale de impozit pe venit și 0,5 miliarde – granturi.

Noua lege a cetățeniei intră în vigoare

Noua lege a cetățeniei Republicii Moldova a intrat în vigoare, stabilind reguli noi pentru toți solicitanții, care trebuie să depună cererile exclusiv cu programare online pe site-ul ASP. Legea elimină depunerea prin intermediari sau procură, solicitantul fiind obligat să se prezinte personal la ASP sau la misiunile diplomatice, unde autoritățile vor verifica identitatea, autenticitatea actelor, lipsa antecedentelor penale, istoricul de călătorii și situația financiară.

The post Șapte zile pe scurt – Newsletter IPN appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Viorel Cernăuțeanu: Exhumarea Ludmilei Vartic a fost deja efectuată

Exhumarea Ludmilei Vartic a fost deja efectuată, iar o nouă expertiză medico-legală este în desfășurare, inclusiv cu participarea unui expert din România. Anunțul a fost...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Viorel Cernăuțeanu: Exhumarea Ludmilei Vartic a fost deja efectuată

Exhumarea Ludmilei Vartic a fost deja efectuată, iar o nouă expertiză medico-legală este în desfășurare, inclusiv cu participarea unui expert din România. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, miercuri, 6 mai.

SUA au deschis focul și au neutralizat un petrolier iranian în Golful Oman cu un avion lansat de pe USS Abraham Lincoln

Armata americană a anunţat miercuri că a deschis focul asupra unui petrolier sub pavilion iranian în Golful Oman, după ce nava ar fi încercat să forţeze blocada porturilor iraniene impusă de Washington. Potrivit Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), forţele americane au dezactivat cârma petrolierului după ce echipajul a ignorat avertismentele repetate, informează Digi24. „Forţele americane care operează în Golf au acţionat pentru respectarea blocadei, neutralizând un petrolier sub pavilion iranian...

Rusia amenință cu atacuri asupra Kievului dacă Ucraina perturbă parada din 9 mai

Ministerul rus de Externe a anunțat miercuri că a avertizat misiunile diplomatice să evacueze prompt personalul din Kiev în cazul unui atac masiv al Moscovei, ca răspuns la orice tentativă a Ucrainei de a perturba comemorările dedicate Zilei Victoriei din 9 mai, scrie Reuters.

Rusia amenință cu atacuri asupra Kievului dacă Ucraina perturbă parada din 9 mai

Ministerul rus de Externe a anunțat miercuri că a avertizat misiunile diplomatice să evacueze prompt personalul din Kiev în cazul unui atac masiv al Moscovei, ca răspuns la orice tentativă a Ucrainei de a perturba comemorările dedicate Zilei Victoriei din 9 mai, scrie Reuters.

Cum sunt calculate pensiile moldovenilor care au lucrat în străinătate. Precizările CNAS

Republica Moldova are în prezent 18 acorduri internaționale de securitate socială care permit moldovenilor din diaspora să beneficieze de pensii atât din țara noastră, cât și din statele în care au muncit și au contribuit legal. Directoarea Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNS), Elena Țîbîrnă, susține că aceste mecanisme permit recunoașterea stagiului de cotizare și evită situațiile în care oamenii rămân fără pensie după ani de muncă peste hotare.

Un copil de 10 ani din Germania și-a lovit mortal mama în timp ce conducea o dubiță în curtea casei

Tragedie într-un sat din sudul Germaniei. Un băiat de doar 10 ani ar fi încercat să manevreze o dubiță în curtea casei, iar mama sa, în vârstă de 39 de ani, a fost lovită mortal în timp ce încerca să intervină, scriu știrileprotv.ro. Accidentul s-a produs marți, în jurul orei 15:30. Potrivit poliției, femeia se afla acasă împreună cu fiul ei, iar cei doi ar fi vrut să mute o...

Megatsunami de 481 m în Alaska, cu 5 zile înainte de summitul Trump–Putin

Pe 10 august 2025, cu cinci zile înainte ca Donald Trump și Vladimir Putin să se întâlnească la baza militară Elmendorf-Richardson din Anchorage, o parte de munte s-a prăbușit în fiordul Tracy Arm din sud-estul Alaskăi. 64 de milioane de metri cubi de rocă – echivalentul a 24 de Mari Piramide – au lovit apa și au generat un val de 481 de metri, al doilea cel mai mare...