Marja maximă aplicată creditelor garantate de stat în cadrul Programului „Prima casă” ar urma să rămână neschimbată în anul viitor. Guvernul urmează să aprobe luni, 29 decembrie, un proiect de hotărâre prin care marja e menținută la nivelul de până la 3%, transmite IPN.
Decizia vizează contractele de credit care vor fi încheiate începând cu 1 ianuarie 2026 și este luată conform legii privind implementarea Programului „Prima casă”, prin care Guvernul stabilește anual nivelul marjei maxime.
Ministerul Finanțelor argumentează că păstrarea indicelui va permite băncilor participante în programul „Prima casă” să își acopere costurile operaționale și să continue acordarea creditelor ipotecare în condiții avantajoase pentru beneficiari.
Autoritățile precizează că hotărârea nu va genera cheltuieli suplimentare din bugetul public și a fost avizată favorabil de instituțiile implicate, inclusiv de Banca Națională a Moldovei și Asociația Băncilor din Moldova.
Programul „Prima casă” oferă credite ipotecare garantate de stat, cu un termen de finanțare de până la 30 de ani, pentru persoanele care își achiziționează prima locuință.
The post Marja la creditele „Prima casă” ar putea rămâne de 3% în 2026 appeared first on ipn.md.