Ministerul Finanțelor lansează platforma actualizată pentru integrarea europeană

Ministerul Finanțelor a lansat o versiune actualizată a compartimentului dedicat procesului de integrare europeană, care include angajamentele asumate, acțiunile realizate, precum și progresele Republicii Moldova în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, transmite IPN.

Platforma prezintă detalii despre cele opt capitole de negociere gestionate de Ministerul Finanțelor, inclusiv componenta „Managementul Finanțelor Publice”, oferind informații despre cadrul normativ, etapele negocierilor și documentele relevante.

„Prin acest instrument, ne propunem să asigurăm transparență, informare constantă și acces facil la datele privind parcursul european al Republicii Moldova. Informațiile vor fi actualizate periodic, pe măsura evoluției negocierilor”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Inițiativa a fost realizată cu sprijinul Proiectului de asistență tehnică al UE „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în identificarea și elaborarea proiectelor aferente implementării Acordului de Asociere RM–UE”.

The post Ministerul Finanțelor lansează platforma actualizată pentru integrarea europeană appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Lucrări de reabilitare în mai multe zone din jurul capitalei. Sunt vizate drumuri intens circulate din suburbii

Accesul spre comuna Cruzești și cartierul nou din Budești intră în reparații. Primăria Chișinău anunță lucrări pe mai multe drumuri din suburbii. Serviciile municipale au început...

VIDEO: Serghei Ivanov, deputat al Partidului Nostru: Întârzierile la subvenții subminează fiabilitatea agriculturii și afectează motorul economiei

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, avertizează că agricultura Republicii Moldova se confruntă cu un risc major de pierdere...

Important

Lucrări de reabilitare în mai multe zone din jurul capitalei. Sunt vizate drumuri intens circulate din suburbii

Accesul spre comuna Cruzești și cartierul nou din Budești intră în reparații. Primăria Chișinău anunță lucrări pe mai multe drumuri din suburbii. Serviciile municipale au început lucrările de reabilitare pe străzile Budeștii Noi și Răzeșilor, intervențiile fiind realizate ca răspuns la solicitările locuitorilor și ale administrației locale. În paralel, echipele Regiei „Exdrupo” lucrează în această săptămână și la renovarea căilor de acces spre comuna Grătiești, până în satul Hulboaca. Lucrări sunt desfășurate...

(video) „Ştiţi ce face câinele când… Aşa şi „gospodarii” PAS”. Ceban publică imagini cu o gunoişte de la Băcioi, astupată cu pământ: Acoperă urmele

Primarul Ion Ceban a publicat imagini care, potrivit afirmațiilor sale, surprind acoperirea unei gropi de gunoi ilegale de pe teritoriul comunei Băcioi. „Știți ce face câinele atunci când…Cam așa fac și „gospodarii” PAS”, a scris edilul.

Au luat mită ca să acopere defrișări ilegale: Șefa Inspecției Mediului Ocnița și doi inspectori, reținuți de CNA

Șefa Inspecției pentru Protecția Mediului Ocnița și doi inspectori superiori au fost reținuți luni, 5 mai, de ofițerii CNA, în comun cu procurorii Procuraturii Bălți. Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi acceptat și primit sistematic bani de la transportatori, comercianți de lemne și pădurari. „Potrivit materialelor preliminare, factori de decizie și angajați ai instituției ar fi acceptat și primit sistematic mijloace financiare ilicite de la transportatori, comercianți de lemne pentru foc...

Eugen Osmochescu, la Reinvent Moldova 2.0: Moldova riscă să piardă cursa AI fără reforme rapide și agresive

Republica Moldova a devenit un exemplu regional în domeniul digitalizării, după ce ani la rând s-a inspirat din modele precum Estonia și Singapore, susține ministrul Economiei, Eugen Osmochescu. Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0, organizat de grupul media Realitatea. „Digitalizarea este o istorie de succes foarte frumoasă. Am avut dascălii noștri, în special Estonia și Singapore. Acum noi suntem dascăli pentru unele state în domeniul digitalizării”,...

Sectorul zootehnic din R. Moldova va fi subvenționat anul acesta cu 100 de milioane de lei

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) asigură crescătorii de animale că vor primi subvenții atât pentru produsele comercializate în semestrul al doilea al anului 2025, cât și pentru 2026, odată cu aprobarea noii politici de subvenționare. Autoritățile vor anunța, în curând, apelurile necesare pentru ca toți producătorii să poată accesa sprijinul financiar.

Sectorul zootehnic din R. Moldova va fi subvenționat anul acesta cu 100 de milioane de lei

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) asigură crescătorii de animale că vor primi subvenții atât pentru produsele comercializate în semestrul al doilea al anului 2025, cât și pentru 2026, odată cu aprobarea noii politici de subvenționare. Autoritățile vor anunța, în curând, apelurile necesare pentru ca toți producătorii să poată accesa sprijinul financiar.

FOTO // Ministrul Dorin Junghietu a discutat, la Bruxelles, despre întărirea securității energetice regionale: „Republica Moldova trebuie să fie parte a acestui efort comun”

Oportunitățile de colaborare pentru întărirea securității energetice regionale, avansarea reformelor din sector și aprofundarea cooperării instituționale au fost discutate, la Bruxelles, de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cu directorul general pentru vecinătat...