Papa Leon se roagă pentru victimele incendiului din Crans-Montana

Papa Leon al XIV-lea și Dieceza romano-catolică de Sion, din Elveția, s-au rugat și au adresat mesaje de susținere pentru persoanele afectate de incendiul care a izbucnit în noaptea de Anul Nou într-un local din Crans-Montana, soldat cu zeci de morți și răniți, transmite IPN, citând portalul de știri al Vaticanului.

În telegrama de condoleanțe transmisă în numele Papei de cardinalul secretar de stat Pietro Parolin se menționează că „Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea participă la doliul familiilor și al întregii Confederații Elvețiene”. Sfântul Părinte, se mai arată în telegramă, „se roagă Domnului să-i primească în lăcașul de pace și de lumină și să susțină curajul celor care suferă în inima ori în trupul lor”.

„Maica lui Dumnezeu, cu blândețea sa, să aducă întărirea credinței tuturor persoanelor afectate de această dramă și să le păstreze în speranță”, se mai spune la finalul telegramei.

La rândul său, Dieceza de Sion a transmis, printr-un comunicat de presă, că a luat act cu mâhnire de drama produsă la Crans-Montana în noaptea de Anul Nou și își exprimă compasiunea față de toate victimele, față de cei dragi ai acestora și față de familiile lor.

„Ne rugăm ca familiile afectate să poată primi, în inima suferinței lor, mărturii mângâietoare de compasiune și susținere”, se menționează la finalul comunicatului.

Potrivit unui bilanț în continuă actualizare, între 40 și 47 de persoane și-au pierdut viața, iar peste 115 se află în stare gravă. Printre persoanele date dispărute se numără cetățeni francezi, italieni și de alte naționalități. Elveția a declarat cinci zile de doliu.

Până în prezent, nu există informații care să indice că printre persoanele decedate sau rănite s-ar afla cetățeni ai Republicii Moldova. Moldovenii aflați în Elveția și care au nevoie de asistență consulară pot apela numărul de urgență al Ambasadei Republicii Moldova: +41 79 331 34 79.

The post Papa Leon se roagă pentru victimele incendiului din Crans-Montana appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Lista primelor 10 pensiuni din Moldova, care vor accepta tichete de vacanță

Lista primelor 10 pensiuni turistice din Republica Moldova vor presta servicii în baza tichetelor de vacanță a fost publicată de Ministerul Culturii. Autoritățile consideră că...

VIDEO: Serghei Ivanov, deputat al Partidului Nostru: Întârzierile la subvenții subminează fiabilitatea agriculturii și afectează motorul economiei

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, avertizează că agricultura Republicii Moldova se confruntă cu un risc major de pierdere...

Important

Lista primelor 10 pensiuni din Moldova, care vor accepta tichete de vacanță

Lista primelor 10 pensiuni turistice din Republica Moldova vor presta servicii în baza tichetelor de vacanță a fost publicată de Ministerul Culturii. Autoritățile consideră că astfel vor stimula turismul interne, vor crește veniturile afacerilor locale și vor valorifica potențialul turistic al țării. Lista unităților aprobate: S.R.L. Villa Sano; S.R.L. Vila Dorului; S.R.L. Rumix Stil; S.R.L. Luminar Prim; S.R.L. Han-Agro-Tur; S.R.L. Colț de rai; S.R.L. Vatra Dumeștilor; S.R.L. Vercom JNG; S.R.L. Green Village; S.R.L. Eco Resort Butuceni. Pentru cele mai importante știri, abonează-te...

Lucrări de reabilitare în mai multe zone din jurul capitalei. Sunt vizate drumuri intens circulate din suburbii

Accesul spre comuna Cruzești și cartierul nou din Budești intră în reparații. Primăria Chișinău anunță lucrări pe mai multe drumuri din suburbii. Serviciile municipale au început lucrările de reabilitare pe străzile Budeștii Noi și Răzeșilor, intervențiile fiind realizate ca răspuns la solicitările locuitorilor și ale administrației locale. În paralel, echipele Regiei „Exdrupo” lucrează în această săptămână și la renovarea căilor de acces spre comuna Grătiești, până în satul Hulboaca. Lucrări sunt desfășurate...

(video) „Ştiţi ce face câinele când… Aşa şi „gospodarii” PAS”. Ceban publică imagini cu o gunoişte de la Băcioi, astupată cu pământ: Acoperă urmele

Primarul Ion Ceban a publicat imagini care, potrivit afirmațiilor sale, surprind acoperirea unei gropi de gunoi ilegale de pe teritoriul comunei Băcioi. „Știți ce face câinele atunci când…Cam așa fac și „gospodarii” PAS”, a scris edilul.

Au luat mită ca să acopere defrișări ilegale: Șefa Inspecției Mediului Ocnița și doi inspectori, reținuți de CNA

Șefa Inspecției pentru Protecția Mediului Ocnița și doi inspectori superiori au fost reținuți luni, 5 mai, de ofițerii CNA, în comun cu procurorii Procuraturii Bălți. Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi acceptat și primit sistematic bani de la transportatori, comercianți de lemne și pădurari. „Potrivit materialelor preliminare, factori de decizie și angajați ai instituției ar fi acceptat și primit sistematic mijloace financiare ilicite de la transportatori, comercianți de lemne pentru foc...

Eugen Osmochescu, la Reinvent Moldova 2.0: Moldova riscă să piardă cursa AI fără reforme rapide și agresive

Republica Moldova a devenit un exemplu regional în domeniul digitalizării, după ce ani la rând s-a inspirat din modele precum Estonia și Singapore, susține ministrul Economiei, Eugen Osmochescu. Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0, organizat de grupul media Realitatea. „Digitalizarea este o istorie de succes foarte frumoasă. Am avut dascălii noștri, în special Estonia și Singapore. Acum noi suntem dascăli pentru unele state în domeniul digitalizării”,...

Sectorul zootehnic din R. Moldova va fi subvenționat anul acesta cu 100 de milioane de lei

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) asigură crescătorii de animale că vor primi subvenții atât pentru produsele comercializate în semestrul al doilea al anului 2025, cât și pentru 2026, odată cu aprobarea noii politici de subvenționare. Autoritățile vor anunța, în curând, apelurile necesare pentru ca toți producătorii să poată accesa sprijinul financiar.

Sectorul zootehnic din R. Moldova va fi subvenționat anul acesta cu 100 de milioane de lei

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) asigură crescătorii de animale că vor primi subvenții atât pentru produsele comercializate în semestrul al doilea al anului 2025, cât și pentru 2026, odată cu aprobarea noii politici de subvenționare. Autoritățile vor anunța, în curând, apelurile necesare pentru ca toți producătorii să poată accesa sprijinul financiar.