Donald Trump confirmă atacul asupra Venezuelei și capturarea lui Nicolás Maduro

Președintele american Donald Trump a confirmat atacul de sâmbătă, 3 ianuarie, asupra Venezuelei și a declarat că liderul de la Caracas, Nicolás Maduro, și soția sa au fost capturați și transportați în afara țării pe cale aeriană, transmite IPN.

„Statele Unite ale Americii au efectuat cu succes un atac de amploare asupra Venezuelei și asupra liderului său, președintele Nicolás Maduro, care, împreună cu soția sa, au fost capturați și transportați în afara țării. Această operațiune a fost realizată în colaborare cu autoritățile de aplicare a legii din SUA”, a anunțat Donald Trump pe platforma Truth Social, citat de BBC.

Administrația Trump l-a acuzat în repetate rânduri pe Maduro că inundă SUA cu droguri și membri ai bandelor, avertizând asupra posibilității unor atacuri terestre împotriva Venezuelei.

Comisia pentru servicii armate a Senatului SUA nu a fost informată în prealabil cu privire la nicio potențială acțiune militară în Venezuela, a declarat pentru CNN, sâmbătă dimineață, o sursă familiarizată cu situația. Oficialii administrației Trump nu s-au angajat să informeze comisiile Congresului înaintea unor eventuale atacuri terestre, deși unii legislatori au insistat că ar trebui să fie notificați înainte ca orice acțiune militară să fie întreprinsă.

Oficialii americani l-au numit pe Nicolás Maduro – un socialist autoproclamat care conduce Venezuela din 2013 – lider ilegitim și l-au acuzat că ar controla grupuri criminale implicate în traficul de droguri. Înainte de atacul raportat pe 3 ianuarie, Trump a declarat, pe 29 decembrie, că forțele americane au efectuat un atac asupra unei zone de acostare folosite de presupuse ambarcațiuni venezuelene transportatoare de droguri.

The post Donald Trump confirmă atacul asupra Venezuelei și capturarea lui Nicolás Maduro appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Schemă de evaziune fiscală într-un centru de limbi străine: Prejudiciu de milioane

O schemă de evaziune fiscală de circa patru milioane de lei a fost deconspirată la o organizație neguvernamentală din Chișinău, unde directorul și contabilul sunt...

VIDEO: Serghei Ivanov, deputat al Partidului Nostru: Întârzierile la subvenții subminează fiabilitatea agriculturii și afectează motorul economiei

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, avertizează că agricultura Republicii Moldova se confruntă cu un risc major de pierdere...

Important

Schemă de evaziune fiscală într-un centru de limbi străine: Prejudiciu de milioane

O schemă de evaziune fiscală de circa patru milioane de lei a fost deconspirată la o organizație neguvernamentală din Chișinău, unde directorul și contabilul sunt bănuiți că ar fi prejudiciat statul în perioada anilor 2022-2024. Organizația era specializată în predarea limbilor străine, comunică Procuratura pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale (PCCOCS).

Revista presei | Nicușor Dan: UE va anunța „până la sfârșitul lunii iunie” decizia privind deschiderea negocierilor pe primul capitol cu R. Moldova

Publicațiile naționale urmăresc cu atenție participarea Republicii Moldova la summitul Comunității Politice Europene de la Erevan. Mai multe insitituții media semnalează că violența digitală împotriva jurnaliștilor devine o temă centrală a evenimentelor dedicate Zilelor Libertății Presei în R. Moldova. Din presă mai aflăm că eliminarea unui candidat din cursa pentru Primăria Orhei stârnește un val de reacții politice.

Un bărbat și-a hărțuit sexual colega cu dizabilități și a amenințat-o cu moartea. Inculpatul – condamnat

Un bărbat de 40 de ani din Chișinău a fost condamnat pentru hărțuire sexuală a unei colege de muncă cu deficiențe de auz și de vorbire. Potrivit Procuraturii Generale, instanța i-a stabilit un an de închisoare pentru hărțuire sexuală. Prin cumul cu o condamnare anterioară pentru huliganism, pedeapsa totală a ajuns la patru ani de închisoare. „Inculpatul ar fi hărțuit sexual o colegă de muncă cu deficiențe de auz și de...

Evaziune de 4 milioane lei la o școală de limbi străină din Capitală. Directorii ar fi însușit bani pentru contribuții

O schemă de evaziune fiscală de aproximativ 4.000.000 lei a fost deconspirată la o școală de limbi străine din Capitală, în perioada 2022-2024. Ofițerii Serviciului Fiscal de Stat și procurorii îi suspectează pe directorul și contabilul asociației că ar fi însușit ilegal sumele destinate asigurărilor medicale și sociale ale profesorilor. Bănuiții ar fi creat aparența legalității prin organizarea cursurilor cu zeci de profesori care dețineau patente de întreprinzător. Aceștia primeau...

Judecătorul Petru Triboi a promovat reevaluarea externă

Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat raportul Comisiei de evaluare externă și a constatat promovarea reevaluării de către judecătorul Petru Triboi, care exercită funcția de președinte interimar al Judecătoriei Ungheni, comunică MOLDPRES. Decizia a fost luat...

Maia Oglinda este moașa care a ajutat 10.000 de copii să se nască: 14 nașteri asistate într-o singură tură

De 36 de ani, este alături de mame în cel mai important moment din viața lor. Maia Oglinda este moașa care a ajutat 10.000 de copii să vină pe lume. Este cea care prima ține copilul în brațe, îi taie cordonul ombilical și îl așeză la pieptul mamei.

Fiscul a colectat 1,9 miliarde lei în patru zile: Veniturile pe 2026 au trecut de 28 de miliarde lei

Serviciul Fiscal de Stat anunță că, în perioada 27–30 aprilie, încasările la Bugetul public național au constituit circa 1,9 miliarde lei. De la începutul anului, veniturile acumulate au ajuns la 28,7 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 3,4 miliarde lei sau 13,3% față de aceeași perioadă din 2025. Datele arată că cele mai mari creșteri s-au înregistrat la bugetul de stat, unde încasările au ajuns la 12,39 miliarde lei, cu...