Negocierile tehnice cu UE au loc constant. Cele politice urmează a fi deblocate – expert

Derularea negocierilor tehnice reprezintă un semnal clar de sprijin din partea Uniunii Europene și o oportunitate pentru Republica Moldova de a continua reformele necesare, în așteptarea unui consens politic la nivel european. Opinia aparține expertului Eugen Muravschi și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice: „Negocierile de aderare la UE: oportunități și capacități, provocări și manipulări”, organizată de Agenția de Presă IPN. Expertul a explicat diferența dintre negocierile tehnice și cele politice și rolul instituțiilor europene în tot acest proces.

În contextul discuțiilor privind stadiul actual al negocierilor de aderare, Eugen Muravschi a explicat că procesul include două componente distincte: tehnică și politică, etape care nu trebuie confundate sau ierarhizate greșit.

„Există o distincție dintre negocierile tehnice și cele politice. Să fie clar, negocierile tehnice nu sunt un fel de premiu de consolare, adică, „dacă nu am reușit să deschidem negocierile politice, atunci să aibă loc măcar negocierile tehnice”. Nu este așa. Negocierile tehnice sunt indispensabile. Oricum ar trebui să trecem prin aceste negocieri tehnice. Ele sunt obligatorii și este un gest enorm de suport din partea UE. UE a stabilit că, până este găsit un consens politic, procesul să nu fie blocat, ci să aibă loc negocierile tehnice”, a explicat expertul.

Referindu-se la beneficiile acestui format de lucru, expertul a subliniat că negocierile tehnice permit Republicii Moldova să avanseze în implementarea reformelor și să fie mai bine pregătită pentru etapele ulterioare ale procesului de aderare.

„În cadrul negocierilor tehnice noi ne facem tema pentru acasă în avans. Pentru că după negocierile politice, oricum ar fi urmat negocierile tehnice. Noi facem lucrurile în avans, ceea ce înseamnă că nu stăm pe loc, ci progresăm. Faptul că UE a găsit această soluție este un semnal politic. Majoritatea țărilor UE vor ca Moldova să adere”, a mai spus Eugen Muravschi.

Totodată, Eugen Muravschi a precizat că, deși procesul tehnic este în plină desfășurare, componenta politică rămâne temporar blocată, iar soluționarea acestei situații nu depinde de autoritățile de la Chișinău.

„Procesul de negociere tehnică este în derulare. Componenta politică este amânată. Se găsesc soluții ca să ne mișcăm înainte. Negocierile politice sunt cele care dau un start oficial și un final oficial. În tot acest timp, negocierile tehnice au loc constant. Va trebui să existe o soluție pentru deblocarea negocierilor politice, dar asta nu ține de competența Chișinăului, ci de țările membre și de instituțiile europene”, a punctat Muravschi.

Dezbaterea publică la tema: „Negocierile de aderare la UE: oportunități și capacități, provocări și manipulări” este ediția a 340-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susținut de Fundația germană Hanns Seidel.

The post Negocierile tehnice cu UE au loc constant. Cele politice urmează a fi deblocate – expert appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Premierul slovac Fico: „Slovacia susține aspirația Ucrainei de a adera la UE”

După o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, premierul slovac Robert Fico, considerat un politician pro-Kremlin, a transmis un mesaj conciliant la adresa Kievului,...

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

Premierul slovac Fico: „Slovacia susține aspirația Ucrainei de a adera la UE”

După o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, premierul slovac Robert Fico, considerat un politician pro-Kremlin, a transmis un mesaj conciliant la adresa Kievului, relatează RFI.

Papa Leon, mesaj ferm de Ziua Libertății Presei: condamnă abuzurile și cinstește memoria jurnaliștilor

Papa Leon a marcat duminică Ziua Mondială a Libertății Presei condamnând încălcările persistente ale libertății mass-mediei la nivel global și aducând un omagiu jurnaliștilor uciși în timp ce relatau din zone de conflict, relatează Re...

Ministrul Finanțelor, despre corupție în vamă: Există tradiții mai vechi

Veniturile colectate la vamă nu reflectă în totalitate volumul real al importurilor, iar în sistem persistă practici vechi care afectează bugetul de stat. Declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul emisiunii ”Realitatea te privește” de la Realitatea TV. Întrebat dacă încasările din vamă corespund realității, oficialul a răspuns: „De obicei nu” și a spus că există fluxuri de bunuri care nu sunt impozitate, precum coletele sau...

(video) „CEC aparține PAS-ului”: Declarațiile lui Ceban despre alegerile din Orhei: „Despre ce standarde europene vorbim, când un candidat sau altul este scos din...

Primarul capitalei, Ion Ceban, a criticat excluderea candidatului formațiunii „Democrația Acasă” din cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Orhei de către Comisia Electorală Centrală (CEC). „Atac asupra democrației și dreptului oamenilor de a alege”, a comentat acesta pe rețele.

FC Barcelona poate cuceri diseară titlul de campioană a Spaniei: formația blaugrana poate fi ajutată de concitadina Espanyol

FC Barcelona este tot mai aproape de a-și adjudeca titlul de campioană a Spaniei! Echipa catalană a învins în deplasare formația Osasuna Pamplona într-un meci din cadrul etapei a 34-a a primei divizii valorice a fotbalului spaniol, La Liga. Barça a obținut victoria cu scorul de 2:1. Toate golurile au fost marcat în ultimele 10 minute ale timpului regulamentar.

Compania aeriană care și-a anulat toate zborurile şi intră în faliment. Angajaţii rămân fără loc de muncă

Spirit Airlines, compania aeriană low-cost din SUA, își închide complet operațiunile, după ani de dificultăți financiare și două proceduri de faliment, relatează CNN, citată de observatornews.ro.

Zelenski anunță noi răspunsuri ale Ucrainei după atacurile rusești asupra orașelor ucrainene

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat despre lovirea mai multor ținte în portul Primorsk din regiunea Leningrad, în urma unei operațiuni comune desfășurate de Forțele de Apărare ale Ucrainei, relatează RFI.