Igor Boțan: Criza din Groenlanda creează disensiuni în interiorul NATO

Tensiunile generate de dosarul Groenlanda creează disensiuni în interiorul NATO care riscă să fie speculate de Federația Rusă. Declarația aparține expertului Igor Boțan și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice: „Despre necesitatea și capacitatea UE de a prelua propria apărare”, organizată de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan a explicat statutul special al Groenlandei și motivele pentru care această insulă a devenit un subiect sensibil în relațiile dintre aliații nord-atlantici. Expertul a amintit că apărarea Groenlandei a fost asigurată istoric prin cooperarea dintre Statele Unite și Danemarca.

„Groenlanda este o insulă puțin populată. Această insulă are un statut înalt de autonomie în cadrul Regatului Danemarcei. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial forțele de apărare ale SUA și Danemarca au asigurat împreună apărarea acestei insule. Donald Trump a făcut declarații precum că odată cu topirea ghețarilor, ar putea începe navigarea intensivă și pentru a asigura securitatea SUA, Groenlanda trebuie să fie achiziționată de SUA”, a spus expertul permanent al proiectului.

Igor Boțan a evidențiat importanța strategică și economică a Groenlandei, explicând de ce acest teritoriu atrage un interes tot mai mare la nivel global. „Potrivit experților, Groenlanda este bogată în metale rare, care sunt folosite în industria modernă IT. Marea problemă este că acest conflict apare între aliați, SUA și Danemarca. Toate statele europene spun că această insulă face parte din regatul danez și este parte a Europei. Deși, din punct de vedere geografic, Groenlanda face parte din placa tectonică nord-americană. Dar din punct de vedere geopolitic este parte a Uniunii Europene”, a explicat expertul.

Igor Boțan a atras atenția asupra modului în care Federația Rusă ar putea profita de aceste divergențe dintre aliați, folosindu-le ca argument pentru propriile ambiții geopolitice. Igor Boțan a subliniat că astfel de disensiuni afectează inclusiv statele din vecinătatea estică a UE.

„Aici apar interesele Rusiei care se bucură mult de apariția acestui conflict, care provoacă disensiuni în cadrul NATO. Experții ruși consideră că pretențiile SUA asupra Groenlandei dezleagă mâinile autorităților ruse să-și revendice sfera de influență în spațiul ex-sovietic. Noi suntem vizați pentru că suntem priviți la pachet cu Ucraina”, a punctat expertul Igor Boțan. 

Dezbaterea publică la tema: „Despre necesitatea și capacitatea UE de a prelua propria apărare” este ediția a 341-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

The post Igor Boțan: Criza din Groenlanda creează disensiuni în interiorul NATO appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Sectorul silvic, în declin: „Salariile sunt mici și ne ciocnim cu un exod masiv al tinerilor”

Sectorul silvic se confruntă cu un deficit acut de specialiști, pe fondul subfinanțării cronice și al salariilor neatractive, avertizează președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură „Sindsilva”,...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

Sectorul silvic, în declin: „Salariile sunt mici și ne ciocnim cu un exod masiv al tinerilor”

Sectorul silvic se confruntă cu un deficit acut de specialiști, pe fondul subfinanțării cronice și al salariilor neatractive, avertizează președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură „Sindsilva”, Ghenadie Grubîi. Potrivit acestuia, lipsa resurselor pentru dezvoltare și condițiile financiare modeste fac ca domeniul să își piardă atractivitatea, punând în pericol gestionarea eficientă a resurselor forestiere.

Trump ridică tarifele la whisky-ul britanic pentru a celebra ultima zi a lui Charles în SUA

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat joi, 30 aprilie, că va elimina taxele vamale aplicate whisky-ului din Regatul Unit, ca gest adresat regelui Charles, în contextul vizitei regale care marchează apropiata aniversare de 250 de ani de la obținerea independenței fostelor colonii americane, transmite Reuters. Pe platforma Truth Social,liderul de la Casa Albă a anunțat, de asemenea, că vor fi eliminate în curând taxele și restricțiile care afectează cooperarea...

(video) Primești 100.000 de euro să-ți cumperi casă în Italia: Condițiile pentru a locui într-o regiune celebră, cunoscută pentru peisaje spectaculoase

O regiune italiană spectaculoasă, parcă desprinsă dintr-un film, oferă bani străinilor pentru a se muta acolo, în încercarea de a combate depopularea. Situată aproape de Lacul Garda, zona atrage prin peisajele sale alpine și satele pitorești, scrie adevarul.ro.

VIDEO // Maestrul Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani. Mesajul ministrului Culturii, Cristian Jardan

Maestrul Gheorghe Mustea marchează astăzi împlinirea a 75 de ani, prilej cu care ministrul Culturii, Cristian Jardan, i-a transmis un mesaj de felicitare și apreciere pentru întreaga activitate artistică, transmite MOLDPRES. Oficialul a menționat că l-a surpr...

1 Mai, abandonat de stânga prorusească: Fără mobilizări cu nostalgii sovietice la Chișinău

Ziua Muncii, marcată pe 1 mai, dispare din agenda politică a Republicii Moldova. În acest an, Piața Marii Adunări Naționale este pustie, iar salariații care au zi liberă au ales să își petreacă timpul alături de familie și prieteni, în parcuri sau în afara orașului.

Cum poți afla în timp real despre atacurile aeriene din Ucraina, dacă pleci în statul vecin: Recomandarea Ambasadei R. Moldova la Kiev

Înainte de a călători în Ucraina, ar bine să instalați pe telefon aplicația „Air Alert” și să vă abonați la câteva canale de Telegram specializate, pentru a afla din timp despre atacuri cu drone și rachete și a reuși să vă adăpostiți. Recomandarea vine din partea ambasadorului R. Moldova la Kiev, Victor Chirilă.

Accident grav în Chișinău. Un BMW a intrat pe contrasens și a lovit mașina unei școli auto

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 12:05, la intersecția străzilor Alba Iulia și Ion Pelivan din Chișinău. Un tânăr de 18 ani, la volanul unui BMW, a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit violent cu mașina unei școli auto. Potrivit ofițerei de presă a poliției capitalei, Svetlana Scripnic, care a precizat pentru Realitatea.md, în mașina Skoda de instruire se aflau un cursant și un instructor. În...