Trei ani de închisoare pentru Damir, Pînzari și Cojocaru, în dosarul fostei Direcții 5

Trei ani de închisoare pentru Dorin Damir, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru în dosarul angajărilor fictive de la fosta Direcție 5 a Inspectoratului Național de Investigații. Decizia a fost pronunțată luni, 19 ianuarie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, transmite IPN.

În privința celor trei a fost dispus arestul preventiv până la pronunțarea unei decizii definitive și anunțarea în căutare pentru executarea pedepsei, așa cum cei trei inculpați nu s-au prezentat la pronunțarea sentinței.

Alexandru Pînzari, fost șef al Inspectoratului General al Poliției, Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției 5, și Dorin Damir, președintele asociației FEA și finul fostului lider democrat Vlad Plahotniuc, sunt acuzați de abuz de putere și abuz de serviciu.

Potrivit procurorilor, Dorin Damir ar fi fost angajat fictiv în Secția nr. 1 „K” a fostei Direcții 5, inițial în calitate de inspector principal, ulterior comisar, fără a se prezenta la muncă, dar beneficiind de salariu de la stat. Ancheta arată că angajarea ar fi fost facilitată de foștii șefi de atunci, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru.

Inițial, angajarea a fost justificată printr-o presupusă „misiune secretă” de documentare a lui Vlad Plahotniuc, însă procurorii susțin că aceasta a fost doar un pretext, iar acțiunile au fost ilegale și au prejudiciat bugetul de stat.

Inculpații au pledat nevinovați în timpul procesului. Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel.

Direcția 5 – Direcția operațiuni speciale a INI – a fost desființată în anul 2019, în contextul reformei Ministerului Afacerilor Interne. Structura era considerată una dintre cele mai influente și controversate din cadrul poliției, fiind acuzată că a fost folosită în scopuri politice, pentru filaj, intimidări și dosare la comandă.

The post Trei ani de închisoare pentru Damir, Pînzari și Cojocaru, în dosarul fostei Direcții 5 appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

„La mulți ani, maestre”. Gheorghe Mustea își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Câți ani împlinește flautistul

Maestrul Gheorghe Mustea își sărbătorește astăzi, 1 mai, ziua de naștere. Cu această ocazie, Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural a municipiului Chișinău i-a...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

„La mulți ani, maestre”. Gheorghe Mustea își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Câți ani împlinește flautistul

Maestrul Gheorghe Mustea își sărbătorește astăzi, 1 mai, ziua de naștere. Cu această ocazie, Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural a municipiului Chișinău i-a adresat flautistului un mesaj de felicitare.

Ucraina atacă terminalul petrolier rusesc din Tuapse pentru a patra oară în două săptămâni

Ucraina a atacat vineri pentru a patra oară rafinăria Tuapse, situată în terminalul portuar al acestui oraș de la Marea Neagră, provocând un incendiu la mai puțin de 24 de ore după ce pompierii au stins flăcările declanșate de atacul de marți, informează E...

Salariile mici cresc migrația populației active: „Pleacă cei mai bine pregătiți”

Republica Moldova se confruntă cu un paradox pe piața muncii: deși peste 300 de mii de persoane sunt inactive, multe sectoare au deficit de angajați. Guvernul își propune să crească gradul de ocupare prin programe de sprijin pentru tineri și prin extinderea infrastructurii de îngrijire a copiilor, ca părinții să poată reveni mai devreme la muncă, în timp ce sindicatele atrag atenția asupra salariilor neatractive, muncii informale și lipsei...

VIDEO Rusia lansează cu succes racheta Soiuz-5, cu o capacitate de până la 17 tone pe orbită

Racheta Soiuz-5, dezvoltată de agenția spațială rusă Roscosmos, a fost lansată cu succes pe 30 aprilie, potrivit unui comunicat oficial, citat de Reuters. Roscosmos descrie vehiculul de lansare drept unul echipat cu „cel mai puternic motor cu combustibil lichid din lume”. Conform agenției, noua rachetă poate transporta încărcături utile de până la 17 tone metrice, contribuind la reducerea semnificativă a costurilor de lansare și oferind o eficiență sporită în plasarea sateliților...

DOC // Guvernul modernizează procedurile vamale prin lansarea unei noi platforme digitale. Decizia, publicată în Monitorul Oficial

Guvernul Republicii Moldova a făcut public astăzi, în Monitorul Oficial, proiectul privind Conceptul Sistemului informațional „Decizii vamale”. Această inițiativă marchează o etapă crucială în modernizarea serviciilor publice și în aliniere...

Scandal major la Londra: O candidată conservatoare a afirmat că „Hitler avea dreptate” cu privire la evrei

Scandal la Londra. O candidată conservatoare a fost exclusă din campania electorală după ce a publicat pe rețelele sociale o declarație extrem de controversată, în care afirma că „Hitler avea dreptate” cu privire la evrei, stârnind reacții puternice în spațiul public, scrie adevărul.ro.

Scandal major la Londra: O candidată conservatoare a afirmat că „Hitler avea dreptate” cu privire la evrei

Scandal la Londra. O candidată conservatoare a fost exclusă din campania electorală după ce a publicat pe rețelele sociale o declarație extrem de controversată, în care afirma că „Hitler avea dreptate” cu privire la evrei, stârnind reacții puternice în spațiul public, scrie adevărul.ro.