Reforma administrației publice locale: Guvernul lansează consultări publice

Guvernul începe consultările publice pentru reforma administrației publice locale. Potrivit autorităților, obiectivele reformei sunt consolidarea primăriilor, dezvoltarea localităților și îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor, transmite IPN.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a anunțat că reforma va fi elaborată ca rezultat al unui dialog extins cu primarii, autoritățile locale și raionale, cu experții, societatea civilă și cetățenii.

„Este un proces complex și suntem conștienți că pot exista îngrijorări, de aceea este esențial să construim aceste schimbări împreună, cu responsabilitate”, a subliniat oficialul.

Potrivit lui Alexei Buzu, vor fi patru etape de pregătire a reformei: organizarea consultărilor publice largi, prezentarea conceptului reformei, desfășurarea discuțiilor cu cetățenii pe parcursul primăverii, ulterior elaborarea și aprobarea pachetului legislativ în Parlament, în sesiunea de toamnă.

Autoritățile încurajează amalgamarea voluntară a primăriilor, urmând să simplifice procedurile, să aloce resurse suplimentare, să ofere suport operațional și ghidare autorităților locale.

Guvernul dă asigurări că reforma va aduce beneficii directe cetățenilor, inclusiv mai mulți bani pentru proiecte locale și servicii publice mai bune, precum și reducerea cheltuielilor birocratice. Satele vor rămâne, iar acolo unde primăriile se vor uni vor fi create centre locale de prestare a serviciilor. Acestea vor integra asistentul social, lucrători sociali, polițistul de sector și un facilitator comunitar dedicat.

Totodată, cetățenii vor putea obține actele necesare mai ușor, prin intermediul ghișeului unic, într-un singur punct, cât mai aproape de domiciliu, precizează secretarul general al Guvernului.

The post Reforma administrației publice locale: Guvernul lansează consultări publice appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Cine este Nina Popova predată în schimbul de deținuți? Șeful SIS oferă detalii noi

Șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, a oferit detalii suplimentare despre cetățeana rusă Nina Popova, implicată într-un recent schimb de persoane realizat de...

VIDEO | MAN a solicitat audierea în Parlament a Ministrului Mediului pe cazul catastrofei ecologice de la Sîngera

Deputata MAN, Olga Ursu a solicitat în plenul Parlamentului audierea Ministrului Mediului în contextul catastrofei ecologice de la Sîngera. Olga Ursu a declarat că situația...

Important

Cine este Nina Popova predată în schimbul de deținuți? Șeful SIS oferă detalii noi

Șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, a oferit detalii suplimentare despre cetățeana rusă Nina Popova, implicată într-un recent schimb de persoane realizat de autoritățile de la Chișinău. Potrivit oficialului, Popova, soția unui militar rus, a fost predată în cadrul unui schimb în care Alexandru Bălan a fost eliberat, în schimbul a doi ofițeri ai Serviciul de Informații și Securitate. Declarațiile au fost făcute la o emisiune de...

În capitală sunt disponibile 9.620 de locuri pentru elevii care urmează să meargă în clasa întâi

S-a încheiat prima etapă de înscriere a elevilor în clasa întâi, însă procesul evidențiază un interes tot mai inegal în școlile din Chișinău. În timp ce unele instituții se confruntă cu un număr redus de cereri, altele sunt deja supraaglomerate încă din această primă etapă de admitere. În municipiul Chișinău sunt disponibile 9.620 de locuri pentru elevii care urmează să meargă pentru prima dată la școală.

Curs valutar 1 mai 2026: Cât valorează un euro și un dolar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit cursul oficial de schimb valutar pentru astăzi, 1 mai.  Un euro are valoarea de 20 de lei și 22 bani. Dolarul american costă 17 lei și 27  bani.  Leul românesc valorează 3 lei și 96 de bani.  Rubla rusească este cotată la 23 de bani, iar hrivna ucraineană – 39 de bani. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Articolul Curs valutar 1 mai 2026:...

Ancheta SIS pe cazul lui Bălan a pornit de la suspiciuni interne și a fost confirmată de parteneri externi. Musteața: „Este un trădător”

Ancheta în cazul fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Bălan, a fost declanșată după ce, încă din 2022–2023, în interiorul instituției au apărut suspiciuni privind comportamentul său și posibile contacte cu servicii speciale străine, confirmate ulterior de parteneri externi, care au documentat legăturile acestuia cu structuri din Belarus, a declarat șeful SIS, Alexandru Musteața.

SIS investighează o posibilă breșă de securitate în cazul celor doi ofițeri reținuți în Rusia

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a inițiat o anchetă internă după ce doi ofițeri ai instituției, aflați într-o misiune externă, au ajuns în captivitate în Federația Rusă. Autoritățile analizează dacă operațiunea a fost compromisă de o breșă de securitate sau de o posibilă trădare din interior, a declarat șeful SIS, Alexandru Musteața în carul unei emisiuni televizate.

Reinvent Moldova 2.0: Charles Michel suține că reintegrarea Transnistriei este posibilă, dar necesită prudență

Fostul președinte al Consiliului European, Charles Michel, consideră că regiunea transnistreană ar putea fi reintegrată în cadrul procesului de integrare europeană a Republica Moldova, însă avertizează că acest demers implică provocări majore. Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0, organizat de grupul media Realitatea. Potrivit lui Michel, riscurile asociate procesului de reintegrare rămân ridicate, însă autoritățile de la Chișinău „deschid ușa” pentru o implementare treptată a acestui...

Horoscop 1 mai – Rac- e un moment bun să refaceți o căsnicie

Horoscop 1 mai - O zi de sărbătoare. Avem program de voie și ne bucurăm să ne petrecem timpul în compania celor dragi, s-o pornim la drum spre mare, spre munte, ca să ne recreăm. Taur O să ieșiți la plimbare, la grătar, să treceți în revistă târgurile de sezon ca să vă bucurați de sărbătoare, poate plecați și în altă localitate. O să vă dați întâlnire cu lume multă, poate...