VIDEO | Partidul Nostru a solicitat Guvernului explicații privind reevaluarea imobilelor

Fracțiunea parlamentară Partidul Nostru a adresat o interpelare Guvernului, solicitând clarificări cu privire la modul în care a fost efectuată reevaluarea bunurilor imobiliare. Despre acest lucru a anunțat vicepreședinta fracțiunii, Elena Grițco, în cadrul emisiunii de la TV8.

Deputata a recunoscut că reevaluarea era necesară, întrucât nu a mai fost realizată de foarte mult timp, însă autoritățile trebuiau să ia în calcul consecințele pentru cetățeni.

„Există un impozit pe lux, aplicat bunurilor imobiliare cu o valoare de peste 3,2 milioane de lei. Mulți cetățeni, inclusiv pensionari, au constatat că, în urma reevaluării, imobilele lor se încadrează în acest impozit de lux. Într-o situație similară s-a pomenit o categorie foarte largă de persoane”, a explicat Grițco.

Ea a menționat că ministrul Finanțelor a declarat că este necesară majorarea, în Codul fiscal, a pragului de la care un imobil este considerat de lux, astfel încât acest impozit să vizeze doar persoanele cu adevărat înstărite.

„În elaborarea acestei baze de date au fost investite sute de milioane de lei – ea trebuia din start să țină cont de factorii sociali și de alți indicatori, nu să se ajungă acum în situația în care oamenii s-au trezit că apartamentul lor dintr-un bloc vechi valorează milioane”, a subliniat Elena Grițco.

Totodată, ea a accentuat că autoritățile centrale, ca de obicei, transferă responsabilitatea pentru consecințe asupra primăriilor.

„Așteptăm un răspuns oficial din partea Guvernului și vom insista asupra prevenirii unor consecințe nedrepte pentru cetățeni”, a conchis Elena Grițco.

ULTIMA ORĂ

Renato Usatîi propune două soluții pentru recuperarea banilor pierduți de victimele escrocheriilor online

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, anunță două soluții prin...

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlament

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost...

VIDEO | Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, alături de fermierii protestatari: Nu suferă doar agricultorii, ci întreaga țară!

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și...

ULTIMA ORĂ

Referendum la Coșnița: Majoritatea alegătorilor susțin interzicerea schimbării destinației terenurilor

Comisia Electorală Centrală a prezentat rezultatele preliminare ale referendumului local desfășurat în Coșnița, privind interzicerea schimbării destinației unor terenuri din extravilanul localității. Potrivit datelor anunțate, 1.466...

VIDEO | Ion Ceban atacă reforma fiscală a PAS: „Viața în Moldova se va scumpi cu 20%. Oamenii cu venituri mici nu vor face...

Primarul general al Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, a atacat vehement pachetul de modificări fiscale propus de Guvernul PAS, avertizând că prețurile vor...

Important

Referendum la Coșnița: Majoritatea alegătorilor susțin interzicerea schimbării destinației terenurilor

Comisia Electorală Centrală a prezentat rezultatele preliminare ale referendumului local desfășurat în Coșnița, privind interzicerea schimbării destinației unor terenuri din extravilanul localității. Potrivit datelor anunțate, 1.466 de alegători, ceea ce reprezintă 95,69%, au votat „DA”, susținând inițiativa, în timp ce 66 de persoane (4,31%) au votat „NU”. Conform legislației, decizia se consideră adoptată dacă este susținută de majoritatea cetățenilor care au participat la referendum. CEC precizează că aceste date sunt preliminare și...

22 Iunie, calendarul zilei: Meryl Streep împlinește 77 de ani. Se stinge Maria Tănase. Apare primul număr al cotidianului Evenimentul zilei

Gândul vă prezintă calendarul zilei de luni, 22 iunie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Meryl Streep este considerată de critici și cinefili una dintre cele mai talentate și respectate actrițe din istoria cinematografiei. Născută pe 22 iunie 1949 în Summit, New Jersey, și-a construit o carieră impresionantă de peste cinci decenii, remarcându-se prin versatilitatea, profunzimea interpretărilor și abilitatea de a adopta...

PNL, despre lista cabinetului Veștea: „Persoanele care figurează pe lista de miniştri se situează în afara partidului”

Partidul Naţional Liberal nu este parte a Guvernului Veştea şi nu îşi asumă responsabilitatea politică pentru programul de guvernare propus, au transmis reprezentanţii PNL.The post PNL, despre lista cabinetului Veștea: „Persoanele care figurează pe lista de miniştri se situează în afara partidului” first appeared on Nexta.ro.

Sărbătoarea zilei 22 iunie: Un mare Sfânt, cinstit de Biserică. Cruce neagră în calendar

Pe data de 22 iunie a fiecărui an se face pomenirea SfântuluiIerarh Grigorie Dascălul. Este cruce neagră în calendar.The post Sărbătoarea zilei 22 iunie: Un mare Sfânt, cinstit de Biserică. Cruce neagră în calendar first appeared on Nexta.ro.

Dosar penal: Ex-șef ANRE și secretar de stat la Energie, acuzat că a condus companii energetice private la mai puțin de 5 ani după...

Un fost președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), totodată ex-secretar de stat în Ministerul Energiei, trimis în judecată în urmă cu aproape 2 ani de Direcția Națională Anticorupție (DNA) cu acuzația penală că a deținut funcții de conducere la companii energetice private la mai puțin de 5 ani după ce le-a supravegheat și controlat instituțional din pozițiile deținute la ANRE și minister, a fost achitat...

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după un atac cu aproape 60 de drone ucrainene

Patru aeroporturi din Moscova au fost închise pentru scurt timp luni dimineață, după ce apărarea antiaeriană rusă a doborât aproape 60 de drone ucrainene.The post Aeroporturile din Moscova, închise temporar după un atac cu aproape 60 de drone ucrainene first appeared on Nexta.ro.

Operațiune uriașă pe platforma ANAF: Fiscul vrea să vândă rapid online bunuri de miliarde de lei ale unei mari companii de stat

ANAF a început o operațiune de amploare pentru vânzarea online, pe platforma proprie de licitații, a zeci de mii de bunuri, inclusiv peste 13.000 de vagoane și 600 de locomotive, aparținând companiei de stat CFR Marfă, a declarat pentru Profit.ro secretarul general adjunct al ANAF, Mironel Panțuroiu. Citiți mai mult pe Profit.ro.The post Operațiune uriașă pe platforma ANAF: Fiscul vrea să vândă rapid online bunuri de miliarde de lei...