VIDEO | Ludmila Catlabuga anunță majorări de 3–6% la alimente, dar unele produse pot ajunge la +10%

Prețurile produselor agro-alimentare din Republica Moldova ar putea înregistra majorări de până la 10% în perioada următoare, în funcție de categorie, pe fondul scumpirii carburanților. Declarația a fost făcută de ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, într-un interviu pentru publicația „Cu Sens”.

Potrivit oficialului, analizele ministerului indică, în general, creșteri între 3% și 6%, însă unele produse ar putea avea scumpiri mai accentuate, în funcție de costurile de producție și logistică. Autoritățile mizează pe măsuri de sprijin pentru fermieri, precum rambursarea accizei la motorină și restituirea TVA, pentru a atenua impactul asupra consumatorilor.

„Este o tendință pe care am analizat-o și există riscul ca prețurile să crească chiar până la 10%, în funcție de produs. Sunt categorii unde creșterea poate fi mai accentuată”, a precizat ministra.

Oficialul a explicat că nivelul scumpirilor depinde în mare măsură de costurile de producție și logistică, influențate direct de prețurile la carburanți.

Pentru a diminua impactul asupra fermierilor și, implicit, asupra consumatorilor, autoritățile intenționează să aplice măsuri de compensare, inclusiv rambursarea accizei la motorină și restituirea TVA. Aceste facilități au scopul de a reduce povara costurilor din agricultură. Totuși, fertilizanții nu sunt incluși în schema de sprijin.

Ministra a recunoscut că îngrijorările populației sunt justificate, menționând că evoluțiile actuale sunt determinate de factori externi și de situația globală a piețelor energetice.

„Este o îngrijorare firească și o înțelegem. Este o situație internațională, dar Guvernul este alături de agricultori și va face tot posibil pentru a depăși această perioadă”, a mai declarat Ludmila Catlabuga.

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o...

Victoria Furtună propune crearea unui Fond Internațional Agrar de Rezervă cu participarea Republicii Moldova

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță lansarea unei...

ULTIMA ORĂ

Atacuri asupra unor obiective strategice din Rusia: Rafinărie și uzină, lovite

Ucraina a lansat un nou val de atacuri asupra unor obiective strategice rusești. A fost vizată o rafinărie de petrol din regiunea Samara și o...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Atacuri asupra unor obiective strategice din Rusia: Rafinărie și uzină, lovite

Ucraina a lansat un nou val de atacuri asupra unor obiective strategice rusești. A fost vizată o rafinărie de petrol din regiunea Samara și o uzină din Cheboksary, care produce componente utilizate de industria militară rusă. Autoritățile din regiunile Samara și Chuvashia au confirmat instituirea alertei de rachetă și atacuri aeriene, însă nu au precizat ce obiective au fost lovite și nici amploarea pagubelor.

Războiul a ajuns la Marea Neagră: cum testează Rusia pragul de reacție al NATO pe teritoriul României

Războiul a ajuns la Marea Neagră: cum testează Rusia pragul de reacție al NATO pe teritoriul RomânieiThe post Războiul a ajuns la Marea Neagră: cum testează Rusia pragul de reacție al NATO pe teritoriul României first appeared on Nexta.ro.

Eugen Tomac refuză să ofere un răspuns clar reporterului Gândul, privind anul în care a renunțat la cetățenia ucraineană: Nu văd rostul dezbaterii

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a fost întrebat miercuri, de reporterul Gândul, despre anul în care a renunțat la cetățenia ucraineană, dar și despre neconcordanțele din povestea gardului cu sârmă ghimpată de la granița dintre România și Basarabia. Tomac s-a arătat ușor iritat și a refuzat să ofere un răspuns exact. „Ați renunțat la cetățenia ucraineană când a fost eliberat această acest decret prezidențial și spuneți-mi câți kilometri mergeați pe jocul...

Ciprian Ciucu îi răspunde lui Grindeanu: „Chiar nu m-am gândit la asta!”. Noua dispută pe „tehnocrații roșii” ai lui Tomac

Într-o replică dată lui Sorin Grindeanu care ataca PNL și pe „ayatohallul” Bolojan, Ciprian Ciucu contracarează cu „tehnocrații roșii” de lista lui Eugen Tomac. „Domnul Grindeanu spune că dacă am zis că unii, și i-am precizat exact pe care, dintre miniștrii propuși de dl. Tomac, ar fi „tehnocrați roșii”, adică pesediști, și asfel i-am jignit. Chiar nu m-am gândit la asta! Consideră oare președinte PSD că a fi pesedist sau afiliat...