CNA efectuează percheziții în Orhei și Chișinău într-un dosar de corupere electorală

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău anunță desfășurarea a 50 de percheziții pe teritoriul raionului Orhei și al municipiului Chișinău, în cadrul unei cauze penale ce vizează finanțarea ilegală a partidelor politice în circumstanțe agravante. Acțiunile de urmărire penală au loc în urma administrării probatoriului aferent alegerilor parlamentare din 2025 și a identificării unor noi circumstanțe relevante pentru dosar.

Potrivit datelor preliminare, cauza penală vizează activitatea unui grup de persoane, din care fac parte primari, consilieri raionali și locali, precum și persoane neangajate în sectorul public. Aceștia sunt bănuiți că, în perioada premergătoare scrutinului electoral, ar fi pus în aplicare un mecanism infracțional de influențare a alegătorilor. Mai exact, persoanele vizate ar fi identificat și recrutat alegători și/sau susținători, cărora le-ar fi promis și oferit bani, bunuri, servicii sau alte foloase, în scopul determinării acestora să-și exercite drepturile electorale într-un anumit mod sau să susțină anumite formațiuni politice. Totodată, aceste acțiuni ar fi fost realizate din surse financiare interzise de lege și nedeclarate în rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor.

În paralel, sunt investigate și acțiuni de corupere electorală, manifestate prin oferirea de beneficii materiale alegătorilor pentru influențarea comportamentului acestora la vot. În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente, dispozitive de stocare a informației și alte mijloace de probă relevante pentru cauza penală.

La această etapă, 26 de persoane au statut de bănuit, fiind cercetate în stare de libertate. CNA precizează că toate persoanele în privința cărora se desfășoară acțiuni de urmărire penală beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o...

Victoria Furtună propune crearea unui Fond Internațional Agrar de Rezervă cu participarea Republicii Moldova

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță lansarea unei...

ULTIMA ORĂ

Un copil mort și alți doi în stare gravă, descoperiți într-un apartament din Galați

Un copil de doar patru ani a fost găsit mort într-un apartament din orașul Galați. Informația este confirmată de surse apropiate anchetei. Se pare că autoritățile...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Un copil mort și alți doi în stare gravă, descoperiți într-un apartament din Galați

Un copil de doar patru ani a fost găsit mort într-un apartament din orașul Galați. Informația este confirmată de surse apropiate anchetei. Se pare că autoritățile au intervenit la fața locului la solicitarea tatălui familiei, plecat la muncă în străinătate. Acesta nu a putut să-și contacteze familia și a alertat autoritățile. Polițiștii și echipele medicale care au reușit să intre în apartament au găsit cadavrul. În casă se mai aflau frații...

Administrația Prezidențială încearcă să-și găsească aliați în SUA. Dan Dungaciu: „Contractul de lobby semnat de Administrația Dan arată că nu înțeleg nimic din ce...

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a vorbit despre situația politică din România și perspectivele opoziției în perioada următoare. Invitatul a susținut că principala provocare nu este reprezentată de forțele aflate în opoziție, ci de dificultățile cu care se confruntă actualul sistem politic și instituțional. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Discuția a pornit de la...

Două adolescente de 14 şi 15 ani, anchetate într-un dosar de furturi şi în unul de distrugere. Împreună cu alţi tineri, ele au sustras...

Polţiştii din Ploieşti anchetează două adolescente cu vârste de 14 şi 15 ani, în două dosare, unul de furturi din magazine, locuinţe şi autoturisme şi un altul de distrugere. Cele două fete sunt suspectate, printre altele, că au vandalizat o staţie de transport public dintr-un cartier de la marginea oraşului Ploieşti. În ambele dosare, ele au avut complici, unii dintre ei minori.The post Două adolescente de 14 şi 15...

O mamă contestă listele de lecturi pentru vacanță primite de fiica sa de la școală: „Nu mi se pare corect să cumpăr 10-15 cărți...

O mamă atrage atenția asupra modului în care sunt abordate lecturile de vacanță, susținând că lista de cărți nu ar trebui să transforme o perioadă destinată relaxării elevilor într-o continuare a anului școlar.The post O mamă contestă listele de lecturi pentru vacanță primite de fiica sa de la școală: „Nu mi se pare corect să cumpăr 10-15 cărți noi” first appeared on Nexta.ro.

A răspuns la telefon și a pierdut 390.000 de dolari. Cum a rămas un pensionar fără economiile de-o viață

Un bărbat în vârstă de 77 de ani din Statele Unite a rămas fără 390.000 de dolari după ce a căzut victimă unei escrocherii online elaborate, în care infractorii s-au dat drept reprezentanți ai unei companii de plăți digitale.The post A răspuns la telefon și a pierdut 390.000 de dolari. Cum a rămas un pensionar fără economiile de-o viață first appeared on Nexta.ro.

Arina Spătaru invită preoții la dezbatere despre LBGT: Dacă în biserică sunt bineveniți păcătoșii, unde este dialogul?

Partidul ALDE, condus de Arina Spătaru, a publicat un banner care promovează Marșul Pride 2026. Pe imagine a apărut și fotografia Catedralei Mitropolitane Nașterea Domnului din Capitală. „ALDE nu participă la promovarea unor opțiuni personale de viață și nici nu împarte oamenii în categorii. Credem însă că fiecare persoană are dreptul la respect, siguranță și libertatea de a trăi fără ură, intimidare sau violență. Într-o societate democratică, oamenii pot avea convingeri...

Ședință a Consiliului Nord-Atlantic la sediul NATO, la solicitarea României. Subiect principal: incidentele recente cu drone

Consiliul Nord-Atlantic (NAC) se reunește miercuri, 10 iunie 2026, la sediul NATO de la Bruxelles, pe tema evoluțiilor privind securitatea în regiunea Mării Negre.The post Ședință a Consiliului Nord-Atlantic la sediul NATO, la solicitarea României. Subiect principal: incidentele recente cu drone first appeared on Nexta.ro.