Partidul ALDE, condus de Arina Spătaru, a publicat un banner care promovează Marșul Pride 2026. Pe imagine a apărut și fotografia Catedralei Mitropolitane Nașterea Domnului din Capitală.
„ALDE nu participă la promovarea unor opțiuni personale de viață și nici nu împarte oamenii în categorii.
Credem însă că fiecare persoană are dreptul la respect, siguranță și libertatea de a trăi fără ură, intimidare sau violență. Într-o societate democratică, oamenii pot avea convingeri diferite. Putem gândi diferit, putem avea valori diferite, putem alege drumuri diferite. Dar nimeni nu trebuie umilit, agresat sau exclus pentru ceea ce este”, a transmis formațiunea.
Mitropolia Moldovei s-a declarat indignată de acest fapt. Clericii au publicat un comunicat, prin care au criticat utilizarea fotografiei Catedralei și au susținut că „simbolurile religioase nu trebuie utilizate în scopul promovării unor agende ideologice sau sociale care contravin credinței pe care aceste simboluri o reprezintă”.
„Asocierea imaginii acestui sfânt lăcaș cu un eveniment care promovează viziuni și comportamente aflate în contradicție cu învățătura și morala Bisericii Ortodoxe este percepută de cler și credincioși ca o lipsă de respect față de sentimentele lor religioase și față de caracterul sacru al acestui edificiu eclesial.
Biserica Ortodoxă din Moldova respectă demnitatea fiecărei persoane, cheamă la pace, dialog și respect reciproc, însă consideră că simbolurile religioase nu trebuie utilizate în scopul promovării unor agende ideologice sau sociale care contravin credinței pe care aceste simboluri o reprezintă.
În acest context, considerăm inacceptabilă utilizarea imaginii Catedralei Mitropolitane și a altor simboluri sacre ale Ortodoxiei în materiale de promovare care urmăresc transmiterea unor mesaje străine de identitatea și misiunea Bisericii. Facem apel la respectarea patrimoniului spiritual al țării noastre și la încetarea instrumentalizării simbolurilor religioase în scopuri care contravin semnificației lor autentice”, au declarat clericii.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Replica Arinei Spătaru nu a întârziat să apară. Politiciana a chemat preoții la o dezbatere publică și a comunicat că nu a utilizat imaginea edificiului pentru a ridiculiza credința sau pentru a ataca biserica.
„Catedrala este, fără îndoială, un simbol spiritual major al Ortodoxiei, dar este și unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Chișinăului și ale Republicii Moldova. După această reacție, cred că societatea noastră are nevoie de o conversație publică sinceră despre credință, demnitatea umană, libertate și respect. Adresez o invitație publică către Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, Mitropolia Basarabiei, precum și către reprezentanții altor confesiuni religioase din Republica Moldova, pentru o dezbatere televizată pe o platformă națională, precum Moldova 1. Este o discuție care atinge fiecare cetățean și asta mă face să cer implicarea televiziunii naționale. În biserică vin oameni diferiți. Vin cei drepți și cei păcătoși. Vin cei care caută răspunsuri, iertare și speranță. Cred că și societatea noastră , compusa din oameni diferiți, are nevoie de același lucru: dialog”, a spus lidera ALDE.
Festivalul Moldova Pride va avea loc în perioada 14-21 iunie 2026. În ultima zi a evenimentului este planificat marșul tradițional al comunității LGBT prin Capitală.
Articolul Arina Spătaru invită preoții la dezbatere despre LBGT: Dacă în biserică sunt bineveniți păcătoșii, unde este dialogul? apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




