O femeie din Cantemir, condamnată la închisoare pentru exploatarea sexuală a unor adolescente în Grecia

O femeie de 50 de ani din Cantemir a fost condamnată la 16 ani de închisoare pentru exploatarea sexuală a patru tinere în Atena, Grecia, în perioada 2016–2019. Potrivit procurorilor, inculpata făcea parte dintr-o grupare criminală internațională formată din cetățeni ai Albaniei, Greciei și Republicii Moldova. Aceasta avea rolul de a monitoriza durata prestării serviciilor sexuale de către victime, câte 10 minute pentru fiecare client  și de a contabiliza banii obținuți.

 

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/3.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Totodată, un alt membru al grupării infracționale, originar dintr-un raion din sudul țării, a fost condamnat prin decizia Curții de Apel Atena, pronunțată în iunie 2023, la 5 ani și 10 luni de închisoare. Acesta a fost găsit vinovat de organizarea și comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de copii din Moldova.

Liderul grupării, originar din Albania și considerat coordonatorul exploatării sexuale a victimelor în Atena, a fost și el condamnat de autoritățile elene la 16 ani de detenție.

Conform sentinței Judecătoriei Chișinău, cele patru tinere, inclusiv o adolescentă, au fost recrutate în diferite perioade, între anii 2016–2019. Victimele au ajuns în Grecia cu bilete de autocar achitate de membrii grupării, iar unele dintre ele au primit pașapoarte perfectate de învinuiți în doar câteva ore. Tinerele erau instruite să nu comunice cu ceilalți pasageri și să declare la frontieră că pleacă „la odihnă”.

Ajunse în Atena, victimele au primit haine și lenjerie intimă, după care au fost obligate să presteze servicii sexuale în două ture zilnice: între orele 09:00–16:30 și 17:00–23:45.

Una dintre victime, care împlinise recent 18 ani, a avut grave probleme medicale după ce a fost forțată să deservească până la 80 de clienți, inclusiv în perioada menstruală, fiind obligată să administreze pastile. Tânăra a suportat ulterior o intervenție chirurgicală de șase ore, estimată de liderul grupării la 8.000 de euro. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), aceasta se confruntă acum cu probleme de infertilitate.

După intervenție, întrucât expirase termenul legal de ședere în Grecia, gruparea i-a organizat o căsătorie fictivă cu un cetățean grec pentru a-i asigura dreptul de trai în acel stat. Deși își dorea să revină în Moldova, tânăra era permanent supravegheată. Potrivit sentinței, în locuință existau camere video și pază, iar victimele erau monitorizate chiar și atunci când ieșeau la magazin.

În cele din urmă, victima a reușit să-și informeze telefonic mama despre cele întâmplate. Femeia a sesizat Centrul Internațional „La Strada” din Moldova, care a alertat autoritățile de la Chișinău.

În cazul unei alte victime, tânăra a fost constrânsă să suporte o intervenție estetică de extragere a grăsimii abdominale, pentru a deveni „mai atractivă” pentru clienți. Costul operației, estimat la 5.000 de euro, a fost trecut drept datorie pe numele victimei.

O altă tânără a reușit să revină în Republica Moldova doar după ce a acceptat o nouă datorie impusă de membrii grupării.

Printre victime s-a aflat și o adolescentă de 17 ani, care a ajuns în Grecia în baza procurii oferite de mamă și a fost exploatată sexual în case clandestine de toleranță de pe șase adrese din Atena. După ce mama fetei a denunțat rețeaua de trafic, adolescenta a fost obligată să încheie o căsătorie fictivă și mutată într-un local din orașul grec Politika.

Ancheta internațională a fost declanșată după denunțul făcut de mama uneia dintre victime. Potrivit procurorilor, tânăra respectivă ar fi fost ulterior „legată și ținută în întuneric”, după ce o altă victimă a raportat o conversație telefonică purtată de aceasta din baie.

În octombrie 2019, PCCOCS , împreună cu ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al INI și autoritățile din Grecia, au reținut membrii grupării și i-au deferit justiției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Articolul O femeie din Cantemir, condamnată la închisoare pentru exploatarea sexuală a unor adolescente în Grecia apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Consiliul de Supraveghere al TRM va examina vineri demisia lui Vlad Țurcanu

Consiliul de Supraveghere al Teleradio Moldova va examina vineri...

VIDEO Ucraina ia în calcul organizarea alegerilor în 2027

Alegerile din Ucraina ar putea avea loc în primăvara...

Moldovenii care muncesc în Slovacia vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Slovacia, precum și...

Ministrul Mediului, după scandalul cu Coca-Cola: „Mi-e greu să înțeleg care ar fi pretențiile”

Gheorghe Hajder, ministrul Mediului, a reacționat la controversa din...

Moartea Ludmilei Vartic: Șefa MAI spune ce a stabilit expertiza medico-legală, după exhumarea corpului neînsuflețit

Conform informațiilor preliminare pe care le deține ministra Afacerilor...

ULTIMA ORĂ

Ce arată analiza Guvernului privind proiectele din PNRR. Bolojan cere urgentarea plăților pentru spitale

Premierul interimar Ilie Bolojan a cerut miercuri tuturor coordonatorilor de investiții și reforme din PNRR să transmită rapid necesarul de finanțare către Ministerul Finanțelor, pentru...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Ce arată analiza Guvernului privind proiectele din PNRR. Bolojan cere urgentarea plăților pentru spitale

Premierul interimar Ilie Bolojan a cerut miercuri tuturor coordonatorilor de investiții și reforme din PNRR să transmită rapid necesarul de finanțare către Ministerul Finanțelor, pentru a fi asigurate fondurile necesare continuării proiectelor. Guvernul avertizează că există o situație specială la Ministerul Sănătății, unde mai multe Hotărâri de Guvern restante trebuie aprobate de urgență, astfel încât spitalele finanțate prin PNRR să poată fi finalizate până la sfârșitul lunii august.The post...

Garry Kasparov: „Dacă are noroc, NATO ar putea să adere la Ucraina”

Campionul mondial la șah, Garry Kasparov este un critic binecunoscut al lui Vladimir Putin și deseori remarcile sale, savuroase pentru Vest, au înfuriat Kremlinul. De data aceasta el face un comentariu după ce o echipă ucraineană de operatori de dronă a învins o unitate NATO.The post Garry Kasparov: „Dacă are noroc, NATO ar putea să adere la Ucraina” first appeared on Nexta.ro.

Nestle și Danone sunt acuzate că au întârziat alertarea autorităților europene privind prezența unei toxine periculoase pentru sugari

Nestlé şi Danone se confruntă cu noi acuzaţii privind modul în care au gestionat retragerile unor formule de lapte praf pentru sugari contaminate cu o toxină periculoasă, după publicarea unei investigaţii realizate de instituţii media publice din Franţa, Belgia şi Elveţia, relatează Reuters. The post Nestle și Danone sunt acuzate că au întârziat alertarea autorităților europene privind prezența unei toxine periculoase pentru sugari first appeared on Nexta.ro.

UE va elibera Kievului un ajutor bugetar inițial de 3,2 miliarde de euro la mijlocul lunii iunie

Plata ar urma să aibă loc „în jurul mijlocului lunii iunie”, ca parte a împrumutului de 90 de miliarde de euro, a anunțat miercuri comisarul european pentru economie,Valdis Dombrovskis, potrivit Le Figaro. „Am finalizat negocierile noastre (…) privind asistența bugetară în cadrul împrumutului de sprijin pentru Ucraina”, a declarat comisarul, deschizând calea pentru această primă plată, sub rezerva în special ratificării acordului de către partea ucraineană. La sfârșitul lunii aprilie, Uniunea...

Angajații APIA critică revizuirea lunară a sporului de 40% pentru fonduri europene: „O măsură abuzivă”

Federaţia Naţională a Sindicatelor APIA susține că măsura adoptată recent de Guvern, care prevede revizuirea lunară a acordării sporului de 40% pentru angajații care lucrează cu proiecte pe fonduri europene, este „nejustificată, abuzivă şi extrem de periculoasă”. Angajații APIA mai spun că noile reguli sunt de fapt „un instrument de presiune permanentă”.The post Angajații APIA critică revizuirea lunară a sporului de 40% pentru fonduri europene: „O măsură abuzivă” first...

Nestlé şi Danone, vizate de noi acuzaţii privind gestionarea retragerilor de lapte praf pentru bebeluşi. În produs s-a detectat o toxină periculoasă

Companiile Nestlé şi Danone sunt vizate de noi acuzaţii privind gestionarea retragerilor de lapte praf pentru bebeluşi. Vă reamintim că în anumite produse a fost detectată o toxină periculoasă. Acuzațiile noi vin după o investigație realizată de instituţii media publice din Franţa, Belgia şi Elveţia. O investigație realizată de Radio France, RTBF și RTS arată că Nestlé ar fi întârziat notificarea autorităților europene privind prezența cereulidei, o toxină periculoasă pentru...

Consiliul de Supraveghere al TRM va examina vineri demisia lui Vlad Țurcanu

Consiliul de Supraveghere al Teleradio Moldova va examina vineri demisia lui Vlad Țurcanu. Reuniunea va începe la ora 14:00. Împreună cu Vlad Țurcanu, urmează să plece din funcție și adjuncții săi. Șeful TRM a anunțat că își depune mandatul după scandalul cu jurizarea finalei Eurovision. Finala Eurovision 2026 s-a soldat cu scandal în Republica Moldova, după ce juriul a fost criticat pentru că a oferit prea puține puncte țărilor vecine. Mai...