Moldova va crea rezerve strategice de carburanți pentru situații de criză

În Republica Moldova vor fi constituite rezerve de urgență de produse petroliere – benzină, motorină, kerosen, păcură și gaz petrolier lichefiat – care vor putea fi utilizate în situații de criză. Nivelul acestora va acoperi echivalentul a minimum 90 de zile de importuri nete sau 61 de zile de consum intern, în funcție de indicatorul mai mare. Mecanismul național de constituire a rezervelor de urgență pentru produse petroliere a fost aprobat de Guvern, transmite IPN.

Ministerul Energiei precizează că, prin acest mecanism, autoritățile își propun să reducă vulnerabilitatea țării la șocurile externe și să asigure continuitatea aprovizionării cu carburanți.

Modelul propus este unul hibrid: 50% din obligația de stocare va reveni unei entități centrale de stocare, iar cealaltă jumătate companiilor importatoare de produse petroliere. Autoritățile susțin că această formulă va distribui responsabilitățile între stat și mediul privat, evitând presiunea excesivă asupra bugetului public și a operatorilor economici.

Entitatea Centrală de Stocare urmează să fie creată de executiv și va avea rolul de a constitui și administra rezervele strategice ale statului, pentru intervenție rapidă în cazul unor perturbări majore pe piețele energetice internaționale.

Implementarea sistemului va fi realizată gradual, pe o perioadă de opt ani, iar nivelul complet al rezervelor urmează să fie atins până la 1 iulie 2034. Cel puțin jumătate din stocuri vor trebui păstrate pe teritoriul țării, iar restul vor putea fi depozitate în alte state, în baza acordurilor bilaterale sau în forme permise de legislație.

The post Moldova va crea rezerve strategice de carburanți pentru situații de criză appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Executantul LEA Vulcănești-Chișinău riscă penalități dacă nu termină lucrările în termen

Lucrările la stația electrică Chișinău, parte a proiectului strategic...

Noul premier ungar, în vizită la Varșovia

Noul premier ungar, Péter Magyar, a efectuat la Varșovia...

Datele despre sancțiunile internaționale vor fi centralizate într-un nou sistem informațional

În Republica Moldova va fi creat un sistem informațional...

Săptămâna Educației, lansata la Chișinău: vor fi 21 de activități tematice

Cea de-a treia ediție a Săptămânii Educației a fost...

Țările de Jos acordă Republicii Moldova un sprijin de 1,5 milioane de euro

Regatul Țărilor de Jos va acorda un nou pachet...

FMI estimează o inflație de peste 8% în Republica Moldova în 2026

Economia Republicii Moldova și-a revenit în 2025, însă perspectivele...

Trei superpetroliere au părăsit strâmtoarea Ormuz după peste două luni de blocaj

Trei superpetroliere încărcate cu 6 milioane de barili de...

ULTIMA ORĂ

Aston Villa, regină în Liga Europa: Prinţul William: O seară incredibilă! Felicitări enorme tuturor

Prinţul William, care a asistat la Istanbul la finala Ligii Europa, este de părere că pentru Aston Villa a fost o seară incredibilă şi a...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Aston Villa, regină în Liga Europa: Prinţul William: O seară incredibilă! Felicitări enorme tuturor

Prinţul William, care a asistat la Istanbul la finala Ligii Europa, este de părere că pentru Aston Villa a fost o seară incredibilă şi a transmis un mesaj pentru unul dintre jucătorii echipei engleze.The post Aston Villa, regină în Liga Europa: Prinţul William: O seară incredibilă! Felicitări enorme tuturor first appeared on Nexta.ro.

SpaceX depune documentele pentru listarea la bursă și ar putea fi evaluată la o sumă record

Documentele financiare arată că SpaceX a înregistrat pierderi din operațiuni de 2,6 miliarde de dolari anul trecut, la venituri de 18,7 miliarde de dolari. Pierderile au continuat și la începutul acestui an. Chiar și în acest context, oferta este estimată să intre în topul celor mai mari listări din istorie, posibil peste Saudi Aramco, din urmă cu șapte ani, deși prospectul nu indică suma exactă vizată pentru atragerea de capital. Potrivit...

Aston Villa, regină în Liga Europa: Ollie Watkins – O experienţă incredibilă! Senzaţional

Fotbalistul echipei Aston Villa, Ollie Watkins, a declarat pentru TNT Sports după câştigarea Ligii Europa că pentru el acest succes reprezintă o experienţă incredibilă.The post Aston Villa, regină în Liga Europa: Ollie Watkins – O experienţă incredibilă! Senzaţional first appeared on Nexta.ro.

Aston Villa, regină în Liga Europa: Ollie Watkins – O experienţă incredibilă! Senzaţional

Fotbalistul echipei Aston Villa, Ollie Watkins, a declarat pentru TNT Sports după câştigarea Ligii Europa că pentru el acest succes reprezintă o experienţă incredibilă.The post Aston Villa, regină în Liga Europa: Ollie Watkins – O experienţă incredibilă! Senzaţional first appeared on Nexta.ro.

Rareș Bogdan critică dur inițiativa lui Bolojan de a opri proiectul României cu SUA de la Doicești: „Răsturnarea de situație e o mișcare geopolitică...

„Proiectul Doicești, bazat pe tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR), este nava-amiral a parteneriatului civil-nuclear româno-american. Răsturnarea de situație la care asistăm e o mișcare geopolitică de o duritate rară. SUA au interese strategice în regiune. Și noi avem, ca să zic așa, căci suntem lângă ruși. Care au intrat în Ucraina”, susține Rareș Bogdan. „Despre Republica Moldova ce să mai vorbim?”, se întreabă retoric europarlamentarul liberal. „Vreau să spun că Polonia...

Aston Villa, regină în Liga Europa: “Este UNAI Emery League” / Echipa engleză a primit trofeul

“Este UNAI Emery League”, a reacţionat Aston Villa pe X după ce echipa a câştigat trofeul la Istanbul, cu tehnicianul spaniol pe bancă, scor 3-0 cu Freiburg. Pentru Emery este al cincilea trofeu Liga Europa.The post Aston Villa, regină în Liga Europa: “Este UNAI Emery League” / Echipa engleză a primit trofeul first appeared on Nexta.ro.

Ilie Bolojan critică proiectul reactoarelor nucleare de la Doicești: „Are probleme serioase, am informat ambasada SUA”

Ilie Bolojan critică proiectul reactoarelor nucleare de la Doicești: „Are probleme serioase, am informat ambasada SUA”The post Ilie Bolojan critică proiectul reactoarelor nucleare de la Doicești: „Are probleme serioase, am informat ambasada SUA” first appeared on Nexta.ro.