Alexei Cotorobai, condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare pentru omorul unui bebeluș

Alexei Cotorobai, fratele lui Gheorghe Cotorobai, bărbatul condamnat pentru răpirea, violul și uciderea unei tinere, a fost condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare pentru omorul unui bebeluș de zece luni, răpirea mamei acestuia și agresarea sa sexuală.

Potrivit Procuraturii Generale, Curtea de Apel Nord a respins, prin decizia din 28 mai 2026, apelurile formulate de apărare și a menținut integral sentința pronunțată anterior de Judecătoria Orhei, sediul Central.

Cazul vizează infracțiuni comise în februarie 2010, în raionul Telenești. Victima principală a fost un bebeluș de doar zece luni, iar mama acestuia, care era minoră în acel moment, a fost lipsită ilegal de libertate și supusă unor acte sexuale neconsimțite.

Deși imediat după producerea tragediei au fost inițiate investigații, circumstanțele reale ale cazului nu au fost pe deplin elucidate, iar autorul infracțiunilor nu a fost tras la răspundere penală timp de mai mulți ani.

În 2024, după apariția unor informații și probe noi, Procuratura Generală a reluat verificările. Anchetatorii au reexaminat materialele acumulate anterior, au administrat probe suplimentare, au audiat martori și au desfășurat acțiuni de urmărire penală inclusiv peste hotarele Republicii Moldova.

În urma examinării cauzei, instanța a constatat că Alexei Cotorobai a provocat intenționat moartea copilului prin acte de violență, după care a răpit-o pe mama copilului și a constrâns-o la acte sexuale neconsimțite. Aceste concluzii au fost confirmate integral și de Curtea de Apel Nord.

Pe parcursul procesului, Alexei Cotorobai s-a declarat nevinovat.

Precizăm că, Alexei Cotorobai este fratele lui Gheorghe Cotorobai, bărbatul condamnat în ianuarie 2025 pentru răpirea, violul și omorul Anei-Maria, tânăra însărcinată din Orhei al cărei caz a șocat opinia publică din Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Alexei Cotorobai, condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare pentru omorul unui bebeluș apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

„400, da? Tare ai fost bravo că n-ai grăit pe telefon”: AUDIO din dosarul de corupție de la Centrul de Sănătate Edineț

Centrul Național Anticorupție (CNA) a publicat interceptări audio din...

Partidul Nostru propune o Comisie de anchetă pentru escrocherii: PSRM cere audierea ministrei de Interne

Partidul Nostru a propus joi crearea unei Comisii speciale...

Nicușor Dan este așteptat să desemneze un nou premier. Eugen Tomac, „omul lui Băsescu”, favorit pentru funcție

După câteva săptămâni de așteptare, președintele României, Nicușor Dan,...

Marta Kos: Moldova devine mai atractivă pentru investiții prin reforme și apropierea de UE

Republica Moldova devine tot mai atractivă pentru investitori, deoarece...

Colet suspect, verificat la Aeroportul Chișinău. În interior au fost descoperite fiole și preparate medicamentoase

Preparate medicamentoase ascunse în recipiente cu produse cosmetice au...

ULTIMA ORĂ

Președintele Vucic, avertizat de propriile servicii secrete să nu meargă la summitul din Muntenegru. Este așteptat și Nicușor Dan

Serviciile secrete de la Belgrad invocă amenințări la adresa securității președintelui sârb Aleksandar Vucic înaintea reuniunii la nivel înalt din Muntenegru, la care vor...

După o serie de vizite în Europa, Victoria Furtună pregătește proiecte de dezvoltare pentru Republica Moldova: Trebuie să valorificăm poziția strategică și capitalul uman

După o serie de întâlniri desfășurate în Italia, Elveția, Franța și Germania, lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță că pregătește un set de...

Important

Președintele Vucic, avertizat de propriile servicii secrete să nu meargă la summitul din Muntenegru. Este așteptat și Nicușor Dan

Serviciile secrete de la Belgrad invocă amenințări la adresa securității președintelui sârb Aleksandar Vucic înaintea reuniunii la nivel înalt din Muntenegru, la care vor participa zeci de lideri, inclusiv președintele României, Nicușor Dan, potrivit Reuters, la care face referire Hotnews.

Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE, Marta Kos

Republica Moldova este pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană și ar putea deschide primul capitol de negocieri chiar de luna aceasta. Declarația a fost făcută de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președinta Maia Sandu, la Chișinău, transmite IPN. Potrivit oficialei europene, Comisia Europeană consideră că atât Republica Moldova, cât și Ucraina sunt pregătite pentru deschiderea tuturor capitolelor de negociere. „Moldova este...

Neymar Jr. n-a participat la primele antrenamente ale Braziliei în SUA

Aflată în cantonamentul de la Morristown (New Jersey), echipa de fotbal a Braziliei pregătește debutul la Campionatul Mondial. De la primele antrenamente a lipsit Neymar Junior, care se recuperează după o accidentare.The post Neymar Jr. n-a participat la primele antrenamente ale Braziliei în SUA first appeared on Nexta.ro.

Tunel secret de 120 de metri descoperit în Italia. Cum arată ruta subterană de fugă pregătită de mafie

Carabinierii din sudul Italiei au descoperit un sistem subteran de tuneluri care ar fi putut fi folosit de membri ai mafiei pentru a scăpa de percheziții și arestări. Potrivit anchetatorilor, este prima descoperire de acest calibru, după ani în care procurorii antimafia au suspectat existența unor rute secrete de fugă folosite de grupările criminale.The post Tunel secret de 120 de metri descoperit în Italia. Cum arată ruta subterană de...

Și sindicaliştii de pe Ambulanță ies în stradă. Ce reclamă la noul proiect de lege a salarizării

Seria de proteste la nivel național din aceste zile, care contestă noua lege a salarizării, este completată de ceea ce sindicaliștii numesc cel mai mare protest al serviciilor publice de ambulanţă din Bucureşti.  Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România (FNSAR) avertizează că declanşarea „celui mai amplu protest din istoria serviciilor publice de ambulanţă” este iminentă. Ce reclamă sindicaliștii de pe ambulanță Concret, ampla acţiune de protest va avea loc în Bucureşti. Este...

Eugen Doga, onorat în Parlament: „A dus numele R. Moldova în întreaga lume”

Parlamentul Republicii Moldova a adus un omagiu maestrului Eugen Doga, una dintre cele mai importante figuri ale culturii naționale, în semn de recunoștință pentru moștenirea sa artistică.