Raport exploziv despre familia regală britanică. Cât plătesc membrii Casei de Windsor pentru locuințele de lux și cine stă gratis în palate

Un raport oficial publicat de National Audit Office scoate la lumină costurile reale ale locuințelor ocupate de membrii familiei regale britanice. Documentul dezvăluie chirii simbolice, proprietăți ocupate gratuit și acuzații grave care îl vizează pe prințul Andrew, în timp ce autoritățile pregătesc o investigație privind modul în care sunt administrate reședințele Coroanei.

Raport exploziv despre familia regală britanică

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, National Audit Office a analizat în detaliu modul în care sunt gestionate proprietățile regale folosite de membrii familiei Windsor.

Raportul apare într-un moment sensibil, în care guvernul britanic pregătește o investigație privind repartizarea reședințelor regale, un sistem complex finanțat atât din fondurile private ale monarhului, cât și din bani publici, deoarece multe dintre aceste proprietăți fac parte din patrimoniul istoric al Regatului Unit.

Palatul Kensington, una dintre reședințele mai multor membri ai familiei regale britanice

Documentul oferă pentru prima dată detalii despre chiriile plătite de diferiți membri ai familiei regale, identificând inclusiv cazurile în care locuințele sunt ocupate gratuit sau pentru chirii pur simbolice.

Prințul Andrew, în centrul controversei

Cel mai controversat nume menționat în raport este cel al prințului Andrew, fratele regelui Charles al III-lea.

Potrivit documentului, acesta a subînchiriat mai multe locuințe aflate pe domeniul Royal Lodge, deși beneficia el însuși de un contract de închiriere acordat de Coroană pentru o sumă simbolică. Mai mult, raportul susține că această chirie nu ar fi fost plătită în cele două decenii în care Andrew a locuit acolo.

Forest Lodge, noua reședință a Prințului și Prințesei de Wales, lângă Castelul Windsor.

Ancheta relevă și faptul că veniturile obținute din subînchirierea celor trei case rurale nu au fost declarate autorităților fiscale. În prezent nu se poate stabili cu exactitate câți bani a încasat fostul prinț din aceste operațiuni.

Prințesele Beatrice și Eugenie locuiesc gratuit în palate

Un alt aspect care a atras atenția opiniei publice privește situația prințeselor Beatrice și Eugenie de York.

Deși nu îndeplinesc atribuții oficiale în cadrul monarhiei, cele două locuiesc în reședințe aflate în Palatul Kensington și Palatul St. James din Londra fără să plătească chirie.

Raportul arată că valoarea chiriei este calculată la aproximativ 65% din prețul pieței pentru proprietăți similare din centrul Londrei. Totuși, costurile sunt suportate din fondurile private ale regelui Charles al III-lea, în baza unui acord instituit încă din timpul reginei Elisabeta a II-a.

Cine beneficiază de locuințe gratuite

Potrivit documentului, nouă membri ai familiei regale care îndeplinesc atribuții oficiale în sprijinul monarhului beneficiază de reședințe fără chirie.

Printre aceștia se numără:

  • Prințul și Prințesa de Wales;
  • Ducele și Ducesa de Gloucester;
  • Ducele de Kent;
  • Prințesa Anne;
  • Ducele și Ducesa de Edinburgh;
  • Prințesa Alexandra.

În schimb, există și trei proprietăți ocupate de membri ai familiei care nu desfășoară activități oficiale pentru Coroană: prințesele Beatrice și Eugenie și prințul Michael de Kent.

Cât plătesc William și Kate pentru o reședință din Windsor

Familia regală percepe chirie atunci când membrii activi ai Casei Regale utilizează mai multe proprietăți simultan.

Acesta este cazul prințului William și al prințesei Kate, care plătesc o chirie anuală de 307.200 de lire sterline, aproximativ 356.000 de euro, pentru Forest Lodge, noua lor reședință din Windsor. Contractul de închiriere are o durată de 20 de ani și a fost semnat anul trecut.

Cuplul mai deține și un contract pentru Staff Lodge 1, tot pe domeniul Windsor, pentru care chiria anuală este de aproximativ 23.000 de euro. Locuința este ocupată de un membru al personalului familiei.

Planurile lui William pentru reforma proprietăților regale

Raportul dezvăluie și intențiile prințului William privind viitorul administrării patrimoniului regal.

Potrivit informațiilor apărute după publicarea documentului, moștenitorul tronului dorește reguli mai stricte atunci când va deveni rege, pentru a adapta monarhia la cerințele societății moderne și pentru a controla mai eficient costurile.

Prințesele Beatrice și Eugenie de York fiicele Prințului Andrew

Printre măsurile analizate se află eliminarea posibilității ca membrii familiei regale fără atribuții oficiale să locuiască gratuit în palate și interzicerea subînchirierii proprietăților Coroanei.

Chirii simbolice pentru alți membri ai familiei regale

Ducele și Ducesa de Edinburgh, Edward și Sophie, beneficiază de un apartament gratuit în Palatul St. James datorită obligațiilor lor oficiale. În plus, ei ocupă domeniul Bagshot Park pentru o chirie simbolică, după ce au contribuit cu 5 milioane de lire sterline la renovarea proprietății.

Și prințul Michael de Kent locuiește într-un apartament din Palatul Kensington, a cărui chirie este achitată de regele Charles al III-lea.

prințul Michael de Kent

În 2002, situația sa a provocat un scandal public după ce s-a aflat că plătea doar 69 de lire sterline pe săptămână pentru un apartament de lux întreținut din bani publici. În urma criticilor, s-a convenit o chirie anuală de 120.000 de lire sterline, suportată inițial de regina Elisabeta a II-a și achitată în prezent de regele Charles.

Prințesa Alexandra plătește doar 1.500 de lire pe an

Prințesa Alexandra, verișoara regretatei regine Elisabeta a II-a, în vârstă de 89 de ani, locuiește în Thatched House Lodge din Richmond Park.

Conform raportului, aceasta achită o chirie anuală de doar 1.500 de lire sterline, aproximativ 1.740 de euro, în urma unei contribuții inițiale de 670.000 de lire efectuate în 1995.

Fiica sa, Marina Ogilvy, are la rândul ei un contract de închiriere pe termen scurt pentru o casă situată pe domeniul Windsor și plătește aproximativ 20.000 de euro pe an.


Recomandarea autorului:

The post Raport exploziv despre familia regală britanică. Cât plătesc membrii Casei de Windsor pentru locuințele de lux și cine stă gratis în palate first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Amenințarea Rusiei în cazul unei eventuale uniri a Republicii Moldova cu România: „Va înceta să existe”

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a amenințat că Republica Moldova ar înceta să existe în cazul unei uniri cu România și afirmă...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Amenințarea Rusiei în cazul unei eventuale uniri a Republicii Moldova cu România: „Va înceta să existe”

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a amenințat că Republica Moldova ar înceta să existe în cazul unei uniri cu România și afirmă că moldovenii vor face o alegere „suverană” dacă un asemenea scenariu va fi pus în practică.The post Amenințarea Rusiei în cazul unei eventuale uniri a Republicii Moldova cu România: „Va înceta să existe” first appeared on Nexta.ro.

Generația pandemiei nu a recuperat terenul pierdut la școală

Copiii de 9 ani au revenit la nivelul de citire pre-pandemic și au înregistrat o ușoară îmbunătățire la matematică, potrivit AP. În schimb, copiii de 13 ani nu au recuperat pierderile, iar notele lor la matematică și citire rămân sub nivelul de dinaintea pandemiei. De fapt, rezultatele recente la citire ale adolescenților din testul din 2024 sunt practic la același nivel ca în 1971, anul începerii evaluării naționale. După debutul pandemiei,...

Fălești: Lucrările de reparație a podului peste râul Răuțel, realizate în proporție de peste 50%

Lucrările de reparație capitală a podului peste râul Răuțel, din raionul Fălești, au ajuns la un stadiu de execuție de 51%,. Podul este amplasat pe drumul public național G54 R16–Răuțel–Glinjeni–Catranîc–R16, iar până în prezent au fost finalizate lucrările de demolare a vechii construcții, baterea a 88 de piloți la culee și pile, precum și lucrările de armare, cofrare și betonare a radierelelor și stâlpilor. În perioada următoare, antreprenorul va efectua lucrări...

Bucharest Opera Festival, între 11 şi 22 iunie – Cinci invitaţi internaţionali şi şapte companii din România, pe scena ONB

A cincea ediţie a Bucharest Opera Festival aduce 12 seri consecutive de operă, balet şi teatru muzical, în care marile „love affairs” capătă expresii artistice spectaculoase, prin producţii semnate de companii din România şi din întreaga lume.The post Bucharest Opera Festival, între 11 şi 22 iunie – Cinci invitaţi internaţionali şi şapte companii din România, pe scena ONB first appeared on Nexta.ro.

Crescătorii de bovine vor primi o subvenţie de 68 de euro pe cap de animal, în acest an

Ministerul Agriculturii anunţă că vrea să aloce 54 de milioane de euro pentru susţinerea producţiei de lapte şi creşterea vacilor de carne în România, în acest an, sprijinul pe cap de animal ce ar putea să fie acordat fiind de 68 de euro.The post Crescătorii de bovine vor primi o subvenţie de 68 de euro pe cap de animal, în acest an first appeared on Nexta.ro.

Primar reținut de procurori într-un dosar de corupție. Ancheta vizează bani publici pentru o bază sportivă și achiziții de carburant

Primarul comunei Răsuceni din județul Giurgiu, Costel Spălatu, a fost reținut miercuri de procurori într-un dosar care vizează presupuse nereguli legate de modernizarea unei baze sportive și achiziția de carburant. Anchetatorii îl acuză de delapidare și abuz în serviciu, prejudiciul urmând să fie stabilit pe parcursul cercetărilor.The post Primar reținut de procurori într-un dosar de corupție. Ancheta vizează bani publici pentru o bază sportivă și achiziții de carburant first...

ZERO COMPROMISURI: O campanie pentru prevenirea accesului minorilor la produse din tutun și nicotină inițiată de ANPC, Asociația Municipiilor din România, Philip Morris România,...

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Asociația Municipiilor din România (AMR), Philip Morris România, HORA (Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România) și Mega Image au lansat campania ZERO COMPROMISURI, o inițiativă de educare și conștientizare care își propune să prevină accesul minorilor la produse din tutun și nicotină și să promoveze responsabilitatea comună în protejarea acestora, în acord cu obiectivele de protejare a minorilor și cu procesul...