Moment de reculegere în toată țara! Polițiștii vor claxona simultan în memoria celor doi colegi decedați

Poliția Națională a anunțat organizarea unui moment de reculegere în memoria celor doi polițiști care și-au pierdut viața în urma unui grav accident produs în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Astfel, astăzi, la ora 09:00, toate autospecialele de poliție din țară vor porni simultan semnalele acustice, indiferent de locul în care se află sau de misiunea desfășurată. Gestul are drept scop omagierea sacrificiului și devotamentului celor doi agenți, care și-au pierdut viața în slujba cetățenilor.

Reprezentanții instituției subliniază că acțiunea este una simbolică și face parte dintr-un moment solemn de comemorare, dedicat memoriei colegilor decedați.

Totodată, poliția îndeamnă cetățenii să dea dovadă de înțelegere și solidaritate și să nu se alarmeze la auzul sirenelor, acestea fiind utilizate exclusiv în cadrul acestui omagiu.

Instituția a transmis condoleanțe familiilor îndurerate, colegilor și tuturor celor afectați de această tragedie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că cei doi polițiști răniți grav în accidentul produs în comuna Grigorăuca au decedat ieri la spital, în pofida eforturilor depuse de medici pentru a le salva viața.

Este vorba despre Chiriac Mihail, în vârstă de 29 de ani, și Dragan Nicolae, de 25 de ani. Cei doi agenți au suferit traumatisme grave după ce au fost loviți de un automobil de model Volkswagen, în timp ce se aflau pe acostament, lângă o autospecială de serviciu staționată regulamentar, cu girofarurile și semnalele luminoase de avertizare activate.

Tragedie! Ambii polițiști răniți grav în accidentul de la Grigorăuca au decedat la spital

Articolul Moment de reculegere în toată țara! Polițiștii vor claxona simultan în memoria celor doi colegi decedați apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Ședința în dosarul „Sacoșa neagră” a fost întreruptă din lipsa martorilor

Ședința de judecată de miercuri în dosarul denumit generic...

Ședința în dosarul „Sacoșa neagră” a fost întreruptă din lipsa martorilor

Ședința de judecată de miercuri în dosarul denumit generic...

De la 1 iulie, schimbări în medicina de familie. Ce se întâmplă cu centrele de sănătate din sate

Ministerul Sănătății dă asigurări că localitățile nu vor rămâne...

Biserica Ortodoxă Română, sub asaltul Moscovei. Cine a orchestrat scandalul care a zguduit Mitropolia Basarabiei

Scandalul cu implicarea fostului Mitropolit Petru al Basarabiei a...

”Inima Moldovei” cere Curții Constituționale examinarea separată a sesizării privind restricțiile aplicate partidului

Partidul Republican „Inima Moldovei” a solicitat Curții Constituționale examinarea...

ULTIMA ORĂ

PSD se reunește astăzi în ședință pentru a stabili mandatul cu care merge la negocierile privind noul Guvern. Sunt așteptate discuții cu PNL și...

Biroul Permanent Național al PSD se reunește miercuri, de la ora 12:00, în format online, pentru a decide care vor fi pașii următori ai social-democraților...

BREAKING NEWS | Ungaria a amânat deschiderea unor noi capitole de negociere pentru Ucraina și Moldova în procesul de integrare europeană

Kievul și Chișinăul au făcut un pas important spre UE după ce statele membre au aprobat în unanimitate, pe 15 iunie, deschiderea primului capitol...

Important

PSD se reunește astăzi în ședință pentru a stabili mandatul cu care merge la negocierile privind noul Guvern. Sunt așteptate discuții cu PNL și...

Biroul Permanent Național al PSD se reunește miercuri, de la ora 12:00, în format online, pentru a decide care vor fi pașii următori ai social-democraților în procesul de formare a unui nou Guvern și pentru a stabili mandatul cu care Sorin Grindeanu va participa la negocierile cu celelalte formațiuni parlamentare, transmis surse politice pentru MEDIAFAX. Conform acelorași surse, în cursul zilei de miercuri ar putea avea loc negocieri între PSD,...

CM 2026. Doi suporteri sunt plătiți cu 50.000 de dolari pentru a urmări toate meciurile Cupei Mondiale

Doi tineri americani sunt plătiţi cu 50.000 de dolari pentru a urmări toate cele 104 meciuri ale Cupei Mondiale de fotbal din 2026 sub ochii trecătorilor, dintr-un studio cu geamuri organizat în centrul Times Square din New York.The post CM 2026. Doi suporteri sunt plătiți cu 50.000 de dolari pentru a urmări toate meciurile Cupei Mondiale first appeared on Nexta.ro.

Indicele ROBOR stagnează

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.The post Indicele ROBOR stagnează first appeared on Nexta.ro.

Kelemen Hunor spune că legal nu se pot face anticipate: „Lipsa Parlamentului nu există” / „În decretul prezidențial ce să scrie?”

În România nu pot fi organizate alegeri anticipate pentru că nu există posibilitatea să stai fără Parlament, nu există o bază legală, a declarat miercuri dimineață liderul UDMR, Kelemen Hunor, la RFI. „Toată lumea vorbește de alegeri anticipate. Eu exclud această variantă. Pentru că nu pot fi organizate. Și nu din cauza instinctului de supraviețuire …The post Kelemen Hunor spune că legal nu se pot face anticipate: „Lipsa...

Kelemen despre soluția Vaticanului pentru Guvern: Nu trebuie să ne iubim, nu putem pune lacăt pe țară

Kelemen Hunor a spus că decizia președintelui Nicușor Dan de a da timp partidelor să se decidă asupra unei formule de guvernare a venit după eșecul lui Eugen Tomac și eșecul lui Adrian Veștea. „Fără partide politice n-ai cum să faci majorități, n-ai cum să guvernezi. Și atunci a plasat (Nicușor Dan – n.r.) responsabilitatea spre partidele politice. Din perspectiva președintelui, ținând cont de atribuțiile președintelui, da, are dreptate”, spune...

Kelemen despre soluția Vaticanului pentru Guvern: Nu trebuie să ne iubim, nu putem pune lacăt pe țară

Kelemen Hunor a spus că decizia președintelui Nicușor Dan de a da timp partidelor să se decidă asupra unei formule de guvernare a venit după eșecul lui Eugen Tomac și eșecul lui Adrian Veștea. „Fără partide politice n-ai cum să faci majorități, n-ai cum să guvernezi. Și atunci a plasat (Nicușor Dan – n.r.) responsabilitatea spre partidele politice. Din perspectiva președintelui, ținând cont de atribuțiile președintelui, da, are dreptate”, spune...

Evaluarea Națională 2026. Subiecte la Matematică. Ce au avut de rezolvat elevii la examen/Baremele pentru proba de Matematică

Elevii care au susținut miercuri proba de Matematică la Evaluarea Națională 2026 au primit subiecte din întreaga programă, cu exerciții de algebră și geometrie. Testul a cuprins itemi grilă, probleme de calcul, exerciții cu funcții, procente și expresii algebrice, dar și cerințe privind aria și volumul unor corpuri geometrice, demonstrații și probleme de raționament matematic. SUBIECTUL I   Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect. 30 de puncte   Rezultatul calculului este egal cu: a) 50 b) 22 c) 2 d) 0   Dintre...