AGEPI respinge acuzațiile lui Leon Știrbu referitoare la sistemul de gestiune colectivă a drepturilor de autor

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) neagă declarația publică a Președintelui Asociației Naționale ”COPYRIGHT”, Leon Știrbu, privind blocarea sistemului de gestiune colectivă.

Într-un mesaj public, Agenția ”respinge categoric orice insinuări privind implicarea instituției sau a angajaților săi în activități ilegale și reiterează că întreaga sa activitate este desfășurată în strictă conformitate cu legislația Republicii Moldova, cu principiile transparenței, imparțialității și tratamentului egal al tuturor actorilor implicați în sistemul de proprietate intelectuală”.

”Este important de subliniat că AGEPI tratează în mod egal toate organizațiile de gestiune colectivă, fără a favoriza sau discrimina vreo parte a sistemului. Toate deciziile instituției sunt adoptate exclusiv în baza cadrului legal și a constatărilor obiective rezultate din activitățile de monitorizare și control. Cu privire la desemnarea colectorului remunerațiilor, atragem atenția că, potrivit art. 103 alin. (1) din Legea nr. 230/2022, colectarea remunerațiilor ce se cuvin autorilor și titularilor de drepturi pentru drepturile gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă se efectuează de către organizația de gestiune colectivă desemnată colector sau de către structura comună de colectare, prin decizia directorului AGEPI, publicată în Monitorul Oficial. La data de 05.03.2026 au încetat efectele juridice ale următoarelor Decizii ale AGEPI:

Decizia AGEPI nr. 4/639 din 12.04.2023, prin care Asociaţia Obştească „AUTORITY” a fost desemnată colector pentru dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023;
Decizia AGEPI nr. 5/640 din 12.04.2023, prin care Asociaţia Obştească „ARTTON” a fost desemnată colector pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023 pentru:
a) dreptul interpreților și al producătorilor de fonograme la remunerație unică echitabilă pentru radiodifuzarea și comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial; b) dreptul interpreților la remunerație echitabilă pentru radiodifuzarea și comunicarea publică a interpretărilor și a execuțiilor fixate audiovizual; c) dreptul interpreților la remunerație suplimentară anuală”, se menționează în mesajul AGEPI.

Luni, 6 iulie, Leon Știrbu, Președintele Asociației Naționale „COPYRIGHT”, a emis o declarație publică, în care se adresează autorilor, interpreților, producătorilor, titularilor de drepturi, membrilor organizațiilor de gestiune colectivă, reprezentanților mass-media, Președinției, Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova. Acesta anunța că din 06 martie 2026 colectarea remunerațiilor de autor este blocată, deoarece până în prezent, de către AGEPI nu este desemnat noul colector al acestor remunerații.

Articolul AGEPI respinge acuzațiile lui Leon Știrbu referitoare la sistemul de gestiune colectivă a drepturilor de autor apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Uzina Metalurgică de la Rîbnița și-a reluat activitatea: A fost repornită secția de topire a oțelului

Uzina Metalurgică Moldovenească din Rîbnița și-a reluat activitatea după...

LIFESTYLE cu Xenia Bugneac – Drepturile turistului și protecția consumatorului în vacanță

Urmărește o noua ediție a emisiunii #LIFESTYLE cu Xenia...

Osmochescu, primul mesaj după numirea în funcția de premier interimar: Vom continua să muncim pentru binele țării

Noul premier interimar al Republicii Moldova, Eugeniu Osmochescu, a...

Invensis Soft denunță nereguli în dosarul de insolvabilitate al S.A. ”Alimentarmaș”

SRL Invensis Soft aduce în atenția opiniei publice și...

Mesajul lui Munteanu, după ce a renunțat la interimat. Îl laudă pe Osmochescu și îi mulțumește

După ce Alexandru Munteanu a renunțat la interimatul funcției...

ULTIMA ORĂ Maia Sandu l-a numit premier interimar pe Eugeniu Osmochescu

Maia Sandu l-a numit premier interimar pe Eugeniu Osmochescu,...

ULTIMA ORĂ

Curtea Constituțională a respins solicitările Adunării Populare a Găgăuziei privind sesizarea Ministerului Justiției

Curtea Constituțională a respins demersurile Adunării Populare a Găgăuziei (APG) privind suspendarea examinării sesizării depuse de Ministerul Justiției și solicitarea unui aviz din partea Comisiei...

BREAKING NEWS | Ion Ceban îl propune pe Igor Grosu pentru funcția de prim-ministru: „PAS trebuie să-și asume guvernarea”

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, anunță că formațiunea sa îl va propune oficial pe președintele Parlamentului, Igor Grosu,...

Important

VIDEO | Ion Ceban: MAN nu va participa la consultările de la Președinție privind desemnarea premierului

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN),...

Ion Ceban: „Interesele politice și lupta pentru funcții au ajuns mai importante decât problemele oamenilor”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova...

Curtea Constituțională a respins solicitările Adunării Populare a Găgăuziei privind sesizarea Ministerului Justiției

Curtea Constituțională a respins demersurile Adunării Populare a Găgăuziei (APG) privind suspendarea examinării sesizării depuse de Ministerul Justiției și solicitarea unui aviz din partea Comisiei de la Veneția. Înalta Curte a stabilit pentru 7 și 8 iulie examinarea în fond a cauzei, decizie care ar putea pune capăt blocajului electoral din Găgăuzia.

Curtea Constituțională a respins solicitările Adunării Populare a Găgăuziei privind sesizarea Ministerului Justiției

Curtea Constituțională a respins demersurile Adunării Populare a Găgăuziei (APG) privind suspendarea examinării sesizării depuse de Ministerul Justiției și solicitarea unui aviz din partea Comisiei de la Veneția. Înalta Curte a stabilit pentru 7 și 8 iulie examinarea în fond a cauzei, decizie care ar putea pune capăt blocajului electoral din Găgăuzia.

Radu Miruță: România își consolidează rolul în NATO prin investiții în industria de apărare și proiecte comune de înzestrare

România și-a consolidat poziția în cadrul NATO prin aderarea la mai multe inițiative multinaționale privind apărarea antiaeriană, achizițiile comune de drone, instruirea piloților și dezvoltarea noilor capabilități de supraveghere aeriană, a anunțat ministrul român al Apărării, Radu Miruță, la Forumul industriei de apărare NATO, care se desfășoară începând de luni, 7 iulie, la Ankara.

(video) Nuntă cu acte britanice: Svetlana Sainsus și Gheroghe Cavcaliuc, în febra pregătirilor. Mireasa a decis ce nume va purta după căsătorie

Co-fondatoarea caritate.md, Svetlana Sainsus, a dezvăluit că nunta cu fostul șef-adjunct al IGP și liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc, era planificată pentru această vară, însă pregătirile au fost date peste cap din cauza numeroaselor formalități legate de stabilirea în Marea Britanie. „Noi ne-am dat seama că nu reușim, dar încă nu știi de unde sare iepurele - hai să nu spunem încă că în august nu facem nimic”, a...

(video) Nuntă cu acte britanice: Svetlana Sainsus și Gheroghe Cavcaliuc, în febra pregătirilor. Mireasa a decis ce nume va purta după căsătorie

Co-fondatoarea caritate.md, Svetlana Sainsus, a dezvăluit că nunta cu fostul șef-adjunct al IGP și liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc, era planificată pentru această vară, însă pregătirile au fost date peste cap din cauza numeroaselor formalități legate de stabilirea în Marea Britanie. „Noi ne-am dat seama că nu reușim, dar încă nu știi de unde sare iepurele - hai să nu spunem încă că în august nu facem nimic”, a...

Studiu: Infertilitatea crește la nivel mondial. Peste 53 de milioane de femei cu vârste între 35 și 49, afectate

Rata infertilităţii este în creştere la nivel mondial în rândul femeilor aflate la vârsta reproductivă avansată (între 35 şi 49 de ani), aproximativ 53,6 milioane dintre acestea fiind afectate în 2023, conform unui studiu citat marţi de agenţia de presă EFE şi publicat în The Lancet: Obstetrics, Gynaecology & Women’s Health, transmite Agerpres. Studiul, condus de o echipă de oameni de ştiinţă de la Spitalul Universităţii Medicale din Chongqing (China)...

Un tânăr a fost condamnat după ce a lovit un polițist 

Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare pentru aplicarea violenței asupra unui polițist aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Instanța a dispus executarea a șase luni de detenție î...