După ani de liniște și infrastructură abandonată, miercuri, 22 aprilie 2026, pe podul feroviar peste Prut a răsunat din nou zgomotul roților de tren. Tronsonul Cantemir (Republica Moldova) – Fălciu (România) a fost redeschis oficial, într-un moment &icir...
Agenții imobiliari vor fi obligați să dețină un certificat de competență profesională, care va fi emis de o instituție de învățământ acreditată și va trebui reînnoit o dată la cinci ani. Măsura este prevăzută în Legea privind activitatea ...
Agenții imobiliari vor fi obligați să dețină un certificat de competență profesională, care va fi emis de o instituție de învățământ acreditată și va trebui reînnoit o dată la cinci ani. Măsura este prevăzută în Legea privind activitatea agenților imobiliari, care a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.
Documentul stabilește reguli clare pentru persoanele care activează în acest domeniu, precum și măsuri de protecție pentru beneficiarii serviciilor agenților imobiliari. Acesta...
Vicepremierul Mihai Popșoi va participa, în perioada 23-25 aprilie curent, la cea de-a XI-a ediție a Delphi Economic Forum, desfășurată în Grecia. Evenimentul reunește lideri politici, factori de decizie europeni și internaționali, reprezentanți ai mediului d...
Consulatul General al Republicii Moldova la Sacramento, SUA, a anunțat lansarea unui program de stagiu de practică destinat membrilor diasporei, oferind posibilitatea implicării directe în activitatea consulară pe o perioadă de patru săptămâni, transmite MOLDPR...
Parlamentul a găzduit reuniunile comisiilor permanente și ale Biroului Adunării Parlamentare Euronest. Participanții la eveniment au discutat despre evoluțiile din cadrul Parteneriatului Estic, securitatea din regiune, impactul războiului declanșat de Rusia împotriva...
Parlamentul a găzduit reuniunile comisiilor permanente și ale Biroului Adunării Parlamentare Euronest. Participanții la eveniment au discutat despre evoluțiile din cadrul Parteneriatului Estic, securitatea din regiune, impactul războiului declanșat de Rusia împotriva...