“Lipsa reprezentantului Guvernului din rândul funcționarilor ministerului justiției la examinarea cauzei (legalitatea Partidului Șor, n. INDEX) și angajarea printr-o procedură suspectă la prețuri excesive a unui avocat asociat guvernării, fost coleg al actualei ministre a justiției este extrem de neclară”, scrie fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi.
“Se creează aparențe că angajații ministerului justiției refuză să susțină demersul Guvernului privind declararea neconstituționalității partidului ,,Șor” și că bătălia la Curtea Constituțională este a partidului PAS, dar nu a statului cu partidul ,,Șor”, fapt ce discreditează demersul Guvernului și afectează credibilitatea procesului și pun la îndoială seriozitatea argumentelor invocate.
De altfel, avocatul este criticat de mai mulți profesioniști din domeniu pentru prestația considerată slabă și aroganța nejustificată”, mai scrie ex-ministrul Justiției.
Potrivit lui Fadei Nagacevschi, mai mulți lideri ai Partidului ,,Șor” sunt cu certitudine toxici (liderul principal este condamnat prin decizie definitivă și executorie) și afectează grav imaginea țării, imaginea partidului și a membrilor de rând care ar putea să participe la resetarea partidului.
Cum a decis să soluționeze problema Guvernul?
Din cauza incoerenței suspecte în procesul de sancționare și eliminare a liderilor toxici ai partidului din viața politică a țării, dar și refuzului liderilor toxici de a se retrage din viața publică, Guvernul a ales cea mai proastă soluție care nu tratează ,,maladia”, dar doar o agravează și îl ajută pe Șor să-și consolideze pozițiile.
Nu vreau să cred că există o înțelegere între Șor și guvernare, ci e vorba de banală incompetență și prostie.
Chiar lipsa reprezentantului Guvernului din rândul funcționarilor ministerului justiției la examinarea cauzei și angajarea printr-o procedură suspectă la prețuri excesive a unui avocat asociat guvernării, fost coleg al actualei ministre a justiției este extrem de neclară.
Se creează aparențe că angajații ministerului justiției refuză să susțină demersul Guvernului privind declararea neconstituționalității partidului ,,Șor” și că bătălia la Curtea Constituțională este a partidului PAS, dar nu a statului cu partidul ,,Șor”, fapt ce discreditează demersul Guvernului și afectează credibilitatea procesului și pun la îndoială seriozitatea argumentelor invocate.
De altfel, avocatul este criticat de mai mulți profesioniști din domeniu pentru prestația considerată slabă și aroganța nejustificată.
Notez, neconstituționalitatea partidului este soluția impusă de către Șor guvernării pentru a o discredita.
Explic de ce această soluție este parte a jocului politic și în favoarea lui Șor, dar nu a Guvernului.
1. Liderii toxici rămân în viața politică și se pot asocia unui alt proiect politic.
De altfel, grație guvernării ce s-a prins în jocurile lui Șor, acesta și-a dezvoltat și mediatizat deja platforma ,,Mișcarea pentru popor”.
Această platformă, nefiind partid nu se supune regulilor Codului electoral, regulilor de finanțare a partidelor.
Această platformă are deputați și aleși locali deja.
2. Grație guvernării, Șor va putea acum să-și finanțeze nestingherit și nelimitat protestele, să susțină pe cine va vrea în alegeri fără a fi obligat să raporteze cuiva cheltuielile, statul de fapt lipsindu-se de o serie de instrumente eficiente pentru a contracara abuzurile politico-juridice ale liderilor toxici ai partidului ,,Șor”.
3. Urmare a declarării neconstituționalității partidului ,,Șor”, mai multe dosare penale cu privire la finanțarea ilegală a partidului ar putea fi compromise și persoanele inculpate ar putea fi scoase de sub urmărire penală. Altfel spus, cu mâinile guvernării mai multe persoane suspectate de acte ilegale ar putea să fie ,,spălate”, să li se ofere posibilitatea să se victimizeze, să invoce arbitrariul și să discrediteze țara. Este interesantă și care va fi eventuala soluție a CEDO pe caz.
4. Pentru a se lupta cu Șor, Guvernul a discreditat statul de drept, a atentat la libertatea de exprimare, libertatea de întrunire, a creat și creează niște precedente politico-juridice extrem de periculoase, dar care nu pot atinge scopul urmărit: eliminarea din viața politică a persoanelor toxice și oligarhilor.
O atare soluție doar agravează problemele și compromite în timp guvernarea și așa compromisă urmare a scandalurilor privind capturarea justiției, suspectarea privind persecutarea oponenților politici, protejarea exponenților săi toxici suspectați de corupție, lipsei de transparență, cheltuirii frauduloase a banilor publici, eșecurilor pe domeniul reformei justiției și altor reforme importante, lipsa unei viziuni clare pe domeniul economic și social.
Va trece un pic de vreme și se vor convinge dragii guvernanți.
Soluții pentru a face posibilă în primul rând eliminarea membrilor toxici ar fi:
- 1. A se promova un instrument sistemic eficient de eliminare a influenței oligarhilor în viața politică, partinică;
- 2. A se utiliza instrumentele prevăzute în Legea privind partidele politice, inclusiv limitarea activității partidului pentru un termen de 6 luni, eventual dizolvarea acestuia în condițiile legii și standardelor internaționale;
- 3. A se insista pe instrumentarea calitativă a cauzelor penale individuale, fapt ce permite sancționarea eficientă a membrilor ce încalcă legea, inclusiv lichidarea partidului conform legii și standardelor internaționale, mai scrie fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi.