Dinu Plângău: Avem bănuieli rezonabile că membrii CEC au fost ,,influențați” să adopte această hotărâre

Liderul PPDA Dinu Plângău anunță că va fi contestată decizia de invalidare a mandatului de primar al orașului Căușeni al lui Anatolie Donțu și va cere tragerea la răspundere penală a persoanelor care au luat această decizie.

Primarul orașului Căușeni, Anatol Donțu, a câștigat alegerile din primul tur cu peste 76%. Câțiva corupți locali, care nu au putut câștiga alegerile, au decis să-l lipsească pe Anatol Donțu de mandat prin a convinge membrii Comisiei Electorale de nivelul II să nu-i valideze mandatul de primar. Au decis s-o facă chiar duminică, când toată lumea e preocupată de turul II al alegerilor locale și au făcut-o ilegal, fiind pasibili de răspundere penală, declară Dinu Plângău.

Vom contesta această hotărâre ilegală și după ce vom câștiga, vom solicita demisii și tragerea la răspudere penală a tuturor persoanelor implicate în acest act marca ,,Berdilo”.

Dinu Plângău susține că în această bătălie suntem alături nu doar de primarul ales al orașului Căușeni, dar și alături de alegerea celor 76% din locuitorii orașului care au decis altfel decât au dorit bandiții locali.

Avem bănuieli rezonabile să considerăm că membrii Comisiei Electorale de nivelul II au fost ,,influențați” să adopte această hotărâre ilegală, mai declară Dinu Plângău.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Vasile Costiuc, către Trubca: „Peste vreo 3 ani, veți vinde „pirojoace, în bus, în Franța”

Replici la ședința Legislativului din 12 decembrie. În timp...

Vasile Costiuc cere demisia conducerii SIS, IGP și Poliției de Frontieră

Partidul Democrația Acasă și liderul formațiunii, Vasile Costiuc, solicită...

BREAKING NEWS VIDEO: Focuri de arme trase în fața casei unui candidat pentru funcția de primar

Campania electorală din Leova capătă nuanțe criminale, anunță Alexandru...

ULTIMA ORĂ

Protecție pentru culturile pomicole. Fermierii spun că folosesc preparate pentru rezistența la ger

Protejarea caișilor de îngheț este doar una dintre lucrările de primăvară. Dumitru Orescu are 1.500 de hectare de teren arabil și livezi de cireș, vișin,...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

Protecție pentru culturile pomicole. Fermierii spun că folosesc preparate pentru rezistența la ger

Protejarea caișilor de îngheț este doar una dintre lucrările de primăvară. Dumitru Orescu are 1.500 de hectare de teren arabil și livezi de cireș, vișin, cais, prun și măr. El spune că fiecare cultură are nevoie de îngrijire la timp.

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Chișinău. Unele valorează mii de euro și sunt premiate la concursuri europene

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Expoziția Internațională de Pisici din capitală. Unele exemplare valorează mii de euro și sunt deja premiate la concursuri europene. Stăpânii spun că îngrijirea lor cere timp, atenție și bani, dar pasiunea pentru aceste animale cântărește mai mult decât cheltuielile.

Pictorul și regizorul Igor Isac-Olișcănescu a revenit acasă cu primul său roman

Igor Isac-Olișcănescu, cunoscut ca pictor și regizor, a revenit acasă cu primul său roman. Cartea se numește „Ivoria Belova. Patimile după Heidegger” și pornește de la un episod real legat de minele de uraniu din Banatul Montan. Autorul, originar din Republica Moldova și stabilit de mai mulți ani în România, a lansat volumul la Muzeul Național al Literaturii Române.

VIDEO Ion Ceban: „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzii Mircea cel Bătrân.”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat retrospectiva săptămânii 27 aprilie – 3 mai, evidențiind principalele proiecte de infrastructură și acțiunile desfășurate în capitală. Edilul a anunțat semnarea unor finanțări importante pentru modernizarea orașului. „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzilor Mircea cel Bătrân, Industrială și Mesager. Alt acord semnat este vorba de 80 de milioane de lei pentru finalizarea Stației de epurare, un proiect...

Los Angeles Lakers s-au calificat în turul următor al play-off-ului NBA

Echipa Los Angeles Lakers s-a calificat în semifinalele Conferinței de Vest ale Ligii nord-americane de baschet masculin. Franciza din statul California a ajuns prima la 4 victorii în seria cu Houston Rockets. În al 6-lea meci, Lakers au câștigat în deplasare cu 98:78 și i-au eliminat pe Rockets cu scorul general de 4:2. Superstarul LeBron James a marcat 28 de puncte, a izbutit 7 recuperări și a dat 8...