Recensământ 2024: Biroul Național de Statistică, despre câte persoane și locuințe au fost recenzate

2, 448 milioane de persoane și 1, 655 milioane de locuințe, inclusiv locuințe ocupate, secundare și neocupate, au fost recenzate, în perioada 8 aprilie – 7 iulie, când în Republica Moldova s-a desfășurat Recensământul Populației și Locuințelor 2024. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, numărul persoanelor indică atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită în Republica Moldova, inclusiv eventualele dublări, care vor fi identificate la etapa de procesare. 

Primele date mai desfășurate urmează să fie prezentate la finele anului curent, iar datele detaliate vor fi prezentate în decembrie 2025, scrie IPN.

Directorul general al BNS, Oleg Cara, a declarat, în cadrul unui eveniment prilejuit de finalizarea lucrărilor de recenzare, că „spre deosebire de Recensământul Populației și Locuințelor din 2014, cuprinderea recensământului din 2024 a fost mai extinsă”.

„Recenzarea ne-a oferit posibilitatea să colectăm date în teren de la populație. Totodată, noi suntem conștienți de faptul că o parte a populației a rămas nerecenzată dintr-un motiv sau altul. În cea mai mare parte, din cauza evitării de a prezenta informații.

(…) În total am avut peste 10 mii de refuzuri categorice pe parcursul perioadei de recenzare, însă la finalul recenzării numărul lor a fost mai mic de 4 mii. S-a lucrat cu fiecare caz în parte… Cu toate acestea, avem și locuințe finalizate fără contact. Sunt locuințe în cazul căror nu a fost posibil de identificat o persoană care locuiește în ea”, a mai spus Oleg Cara.

Directorul BNS a mai spus că în perioada 15 iulie-11 august, în mai multe localități va fi desfășurată și Ancheta Post-recenzare. Aceasta include un subset de întrebări din chestionarele utilizate la recensământ. Prin intermediul acestui exercițiu va fi măsurat, în special, gradul de acoperire a populației cu reședința obișnuită, dar și precizia unor date colectate la recensământ.

Potrivit BNS, Recensământul Populației și Locuințelor 2024 este primul recensământ din Republica Moldova care a fost organizat și desfășurat în format digital, datele de la populație fiind colectate prin interviu față-în-față, utilizând tablete și hărți digitale. Procesul de colectare a datelor în teren s-a desfășurat cu respectarea confidențialității și asigurarea regulilor de protecție a datelor.

Conform legislației, recensământul este efectuat cel puțin o dată la 10 ani, în cadrul rundelor mondiale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Articolul Recensământ 2024: Biroul Național de Statistică, despre câte persoane și locuințe au fost recenzate apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ONU avertizează că lumea are la dispoziție 6 luni pentru a preveni o posibilă criză alimentară majoră

Organizația Națiunilor Unite avertizează că lumea are la dispoziție...

Oficial estonian, în vizită la Chișinău pentru discuții în domeniul securității

Președintele Comitetului pentru apărare națională din cadrul Parlamentului Estoniei,...

Aeroportul Mărculești înregistrează pierderi, dar autoritățile consideră că ar putea deveni un punct strategic

Aeroportul Internațional Mărculești continuă să înregistreze pierderi financiare, însă...

Agenția Servicii Publice avertizează. Sunt tentative de fraudă telefonică în numele instituției

Agenția Servicii Publice avertizează cetățenii despre apariția unor noi...

Curs valutar 26 mai 2026: Cât valorează un euro și un dolar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit cursul oficial...

Prognoza meteo pentru 26 mai: Cer senin și temperaturii de până la 30 grade

Serviciul Hidrometeorologic anunță pentru data de 26 mai o...

ULTIMA ORĂ

Gemenii fac pași spre un angajament serios, iar Vărsătorii strălucesc în fața tuturor: Iată previziunile zilei

Pentru unii nativi, ziua aduce curajul de a rupe o obligație care îi ține pe loc, în timp ce alții sunt la un pas...

Victor Osipov, după al treilea mandat de arest: „Justiția rămâne oarbă”. Acuză probe „copy-paste” și agenți sub acoperire în instanță

Fostul viceprim-ministru pentru reintegrare, Victor Osipov, prin intermediul avocaților săi, anunță că Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, i-a prelungit mandatul de arest preventiv cu încă...

Important

Gemenii fac pași spre un angajament serios, iar Vărsătorii strălucesc în fața tuturor: Iată previziunile zilei

Pentru unii nativi, ziua aduce curajul de a rupe o obligație care îi ține pe loc, în timp ce alții sunt la un pas să transforme o confruntare cu autoritatea într-un moment delicat. În plin sezon al Gemenilor, miza nu stă doar în ce simțiți, ci mai ales în felul în care alegeți să acționați când presiunea crește. Aflați cine închide un capitol și cine trebuie să își...

Meteorologi – Urmează patru săptămâni cu temperaturi peste cele obişnuite

Meteorologii estimează temperaturi peste normalul perioadei în următoarele patru săptămâni, în special în vestul ţării, în timp ce precipitaţiile vor fi deficitare în mare parte a teritoriului, potrivit prognozei actualizate publicate marţi de ANM pentru intervalul 25 mai – 22 iunie.The post Meteorologi – Urmează patru săptămâni cu temperaturi peste cele obişnuite first appeared on Nexta.ro.

Ambalajele de băuturi vor avea „valoare”: Cetățenii își vor recupera banii pentru sticle și doze

Începând cu 2027, în Republica Moldova va fi funcțional un sistem modern de colectare și reciclare a ambalajelor de băuturi. Guvernul a aprobat administratorul care va gestiona acest sistem, astfel încât, începând cu anul viitor, ambalajele de băuturi din plastic, sticlă și metal să poată fi returnate ușor de către consumatori și reciclate corespunzător. Potrivit autorităților, această măsură înseamnă mai puține sticle și ambalaje aruncate la gunoi sau în...

Cosmina Plaveti, Managing Director Investment Banking BCR, vine la Profit.ro Piața de Capital.Forum – Ediția a VI-a

Cosmina Plaveti, Managing Director Investment Banking BCR, vine la Profit.ro Piața de Capital.Forum – Ediția a VI-a, programat să fie organizat pe 15 iunie.The post Cosmina Plaveti, Managing Director Investment Banking BCR, vine la Profit.ro Piața de Capital.Forum – Ediția a VI-a first appeared on Nexta.ro.

Bursele europene au urcat puternic după declarațiile lui Trump despre un posibil acord cu Iranul. Prețurile petrolului au scăzut brusc

Bursele europene au închis luni la cele mai ridicate niveluri din ultimele aproape trei luni, impulsionate de optimismul legat de negocierile dintre Statele Unite și Iran.The post Bursele europene au urcat puternic după declarațiile lui Trump despre un posibil acord cu Iranul. Prețurile petrolului au scăzut brusc first appeared on Nexta.ro.

SATUL EUROPEAN // Modernizare în satul Fundul Galbenei. Investiții de milioane în infrastructură și servicii publice

Satul Fundul Galbenei beneficiază de un amplu proces de modernizare, după implementarea a patru proiecte majore de dezvoltare locală prin Programele Naționale „Satul European”, „Satul European Express” și „Europa este mai aproape”. Investi...

Moscova prezintă un nou sistem antiaerian împotriva atacurilor cu drone

Conglomeratul industrial Rostec, principalul grup rus din domeniul armamentului, a prezentat în detaliu caracteristicile noului său sistem antiaerian, ZAK-30 Citadela, într-un comunicat al grupului publicat luni. Potrivit proiectanților săi, sistemul de apărare este conceput pentru a proteja instalațiile militare împotriva atacurilor cu drone, relatează Le Monde.The post Moscova prezintă un nou sistem antiaerian împotriva atacurilor cu drone first appeared on Nexta.ro.