Trump anunță vizita emisarului său Steve Witkoff în Rusia „miercuri sau joi”, după ce a fost stabilit un ultimatum pentru Putin  

Preşedintele SUA, Donald Trump, a confirmat duminică vizita trimisului său special Steve Witkoff în Rusia „miercuri sau joi”, după ce a stabilit un ultimatum pentru preşedintele rus să pună capăt războiului din Ucraina.
Vizita emisarului va avea loc „cred că săptămâna viitoare, miercuri sau joi”, a declarat el, potrivit AFP.
Donald Trump a declarat, de asemenea, că două submarine nucleare care a ordonat să fie trimise în urma unei dispute online cu fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev se află acum „în regiune”. El nu a precizat dacă este vorba de submarine cu propulsie nucleară sau submarine echipate cu ogive nucleare. De asemenea, el nu a dat detalii despre locurile exacte în care au fost trimise, acestea fiind păstrate secrete de armata americană.
Această demonstraţie de forţă vine în contextul în care Donald Trump a stabilit sfârşitul săptămânii ca termen limită până la care Rusia trebuie să ia măsuri pentru a pune capăt războiului din Ucraina, sub ameninţarea unor noi sancţiuni nespecificate
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit deja de mai multe ori cu Steve Witkoff la Moscova, înainte ca eforturile lui Donald Trump de a restabili relaţiile cu Kremlinul să fie brusc întrerupte. Jurnaliştilor care l-au întrebat care va fi mesajul lui Witkoff la Moscova şi dacă Rusia poate face ceva pentru a evita sancţiunile, Trump a răspuns: „Da, să încheie un acord pentru ca oamenii să nu mai fie ucişi.”
Donald Trump a ameninţat că va impune „taxe vamale secundare” ţărilor care continuă să facă comerţ cu Rusia, precum China şi India.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

ULTIMA ORĂ

Dolarul se ieftinește cu 15 bani într-o singură zi

Dolarul american se ieftinește astăzi cu 15 bani și are o cotație oficială de 17 lei și 10 bani, informează MOLDPRES.  Moneda unică europeană își menține...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Dolarul se ieftinește cu 15 bani într-o singură zi

Dolarul american se ieftinește astăzi cu 15 bani și are o cotație oficială de 17 lei și 10 bani, informează MOLDPRES.  Moneda unică europeană își menține prețul de 20 de lei și 17 bani, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei. Leul român...

Ucraina lovește mai multe regiuni ale Rusiei cu drone. 13 persoane au fost rănite la Briansk

Cel puțin 13 persoane, inclusiv un copil, au fost rănite după ce drone ucrainene au atacat mai multe regiuni ale Rusiei, lovind blocuri de locuințe din Briansk și provocând explozii în apropierea Moscovei, în timp ce Kievul anunță că pregătește un „răspuns echitabil” la atacurile rusești înaintea paradei de 9 mai.

(foto/video) Din Ucraina spre Israel, cu „suplimente”: Un colet cu pastile și ciuperci halucinogene, oprit la Aeroport

Un colet expediat din Ucraina spre Israel, declarat ca fiind suplimente alimentare, s-a dovedit a ascunde substanțe halucinogene. Descoperirea a fost făcută de funcționarii vamali de la Aeroportul Internațional Chișinău, în comun cu polițiștii de frontieră.

Alertă la frontiera NATO. Două drone venite din Rusia s-au prăbușit în Letonia

Două drone care au pătruns dinspre Rusia în spațiul aerian al Letoniei s-au prăbușit în dimineața zilei de 7 mai, iar autoritățile au instituit măsuri sporite de securitate în mai multe regiuni din apropierea graniței, relatează presa locală. Unul dintre aparatele de zbor fără pilot s-a prăbușit pe o stradă unde se află un depozit petrolier din orașul Rezekne, situat la aproximativ 40 de kilometri de frontiera cu Rusia. Serviciul leton...

Trump anunță discuții foarte bune cu Iranul: „SUA au câștigat. Un acord este foarte posibil”

Donald Trump a afirmat că a purtat „discuţii foarte bune” cu Teheranul în ultimele 24 de ore. El consideră că Statele Unite au „câştigat” în faţa Iranului şi estimează că un acord este acum „foarte posibil”, scrie presa română.

Republica Moldova participă pentru prima dată la Bienala de Artă de la Veneția. Jardan: Este un moment de mândrie

Republica Moldova participă oficial, pentru prima dată, la Expoziția Internațională de Artă – La Biennale di Venezia, considerată cel mai mare și important eveniment de artă contemporană din lume. Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, Cristian Jardan, aflat la Veneția. Țara noastră este reprezentată prin proiectul „În a mia și a doua noapte”, realizat de Pavel Brăila. Lucrarea abordează teme precum pacea, memoria, tehnologia și solidaritatea. Expoziția va fi deschisă...

Criză în turismul rusesc: Cererea scade, iar companiile dau faliment

În primul trimestru al anului 2026, în Rusia au fost lichidate aproximativ 1.2 mii de companii turistice — cu 34.2% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, scrie „Kommersant”, citând datele „Kontur.Focus”.