Orașul a primit cel mai frumos dar! Ion Ceban: A devenit deja o frumoasă tradiție să felicităm primul cetățean

Eva Romanciuc este primul bebeluș care a venit pe lume, de Hramul Chișinăului, în Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”. Primarul capitalei, Ion Ceban, a amintit că a devenit deja o frumoasă tradiție ca Primăria, împreună cu partenerii, să felicite primul cetățean născut în această zi de sărbătoare.

„Îi urăm micuței multă sănătate și bucurii, iar părinților Alina și Alexandru – putere, răbdare și clipe fericite alături de copilul lor. Cu această ocazie, am oferit o diplomă din numele Primăriei Chișinău, iar partenerii noștri au înmânat familiei Romanciuc mai multe cadouri utile. Mulțumesc agenților economici care s-au implicat în acest an și au contribuit la această inițiativă frumoasă. La mulți ani tuturor copiilor! Să ne fie sănătoși!”, a declarat Ion Ceban.

Nu se cunoaște exact câți copii s-au născut de 14 octombrie 2025, dar în ajun administrația aceluiași spital anunțase că două gemene au fost externate.

Amintim că marcarea hramului a început în 1995, când sărbătoarea era marcată în a doua duminică a lunii octombrie. Cinci ani mai târziu, în anul 2000, s-a stabilit oficial ca Hramul Orașului să fie marcat în fiecare an pe 14 octombrie, de sărbătoarea religioasă Acoperământul Maicii Domnului. Autoritățile municipale au organizat un amplu program care a culminat seara cu un concert.

Potrivit datelor poliției, în total în țară, moldovenii din 194 de localități au hrămuit.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Marea Britanie ar putea rămâne fără premier? Keir Starmer este așteptat să-și anunțe demisia

Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, este așteptat astăzi, 22...

Noi pași în parcursul european al Republicii Moldova. Bruxelles găzduiește astăzi summitul Moldova–UE

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa astăzi la...

Ruptură în PSRM? Un lider al formațiunii și-a anunțat demisia din Comitetul Executiv Politic

Deputata Olga Cebotari a anunțat că și-a depus demisia...

Încă un sat din Italia vinde case la 1 euro pentru a combate depopularea

Localitatea Norma s-a alăturat programului „Case la 1 euro”,...

ULTIMA ORĂ

SUA și Iranul au încheiat prima rundă de negocieri în Elveția; părțile vor să ajungă la un acord în 60 de zile

Prima rundă a negocierilor la nivel înalt dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat după aproximativ 12 ore de discuții desfășurate în Elveția, mediatorii din...

VIDEO | Ion Ceban atacă reforma fiscală a PAS: „Viața în Moldova se va scumpi cu 20%. Oamenii cu venituri mici nu vor face...

Primarul general al Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, a atacat vehement pachetul de modificări fiscale propus de Guvernul PAS, avertizând că prețurile vor...

Important

SUA și Iranul au încheiat prima rundă de negocieri în Elveția; părțile vor să ajungă la un acord în 60 de zile

Prima rundă a negocierilor la nivel înalt dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat după aproximativ 12 ore de discuții desfășurate în Elveția, mediatorii din Pakistan și Qatar calificând întâlnirea drept „productivă” și &...

„Nu lăsați copiii în autoturisme parcate și evitați deplasările în ore de vârf”. Zi toridă în țară, cu temperaturi de până la +35°C: Avertismentul...

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă cetățenii să respecte măsurile de protecție în contextul avertizării Cod Galben de caniculă, emisă de Serviciul Hidrometeorologic de Stat pentru data de 22 iunie 2026.

Cea mai amplă expoziţie dedicată lui Ştefan Câlţia este deschisă la Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu – FOTO

“Transilvania | Extravaganza”, cea mai amplă expoziţie dedicată lui Ştefan Câlţia este găzduită în spaţiile fostei Şcoli Pedagogice a Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu. Expoziţia poate fi vizitată până în 16 august şi marchează unul dintre cele mai importante proiecte dedicate artistului.The post Cea mai amplă expoziţie dedicată lui Ştefan Câlţia este deschisă la Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu – FOTO first appeared on Nexta.ro.

Europa reduce dependența de gaz cu ajutorul pompelor de căldură. Economii de aproape 10 miliarde de euro

Organizația, citată de Euronews,  estimează că utilizarea acestor sisteme de încălzire a permis evitarea unor costuri de import de aproximativ 9,7 miliarde de euro doar anul trecut, într-un context în care securitatea energetică a devenit una dintre principalele preocupări ale Uniunii Europene. Aproape 30 de milioane de pompe de căldură instalate Datele EHPA arată că anul trecut au fost vândute aproape trei milioane de pompe de căldură în 21 de țări...

Anunț important pentru noul Guvern Veștea. Noul Executiv ar putea cere AZI votul de încredere

UPDATE: Conducerea Parlamentului urmază să voteze, de la ora 10, programul audierilor miniștrilor Guvernului Adrian Veștea. Miniștrii propuși vor fi audiați între orele 12 și 15.30. Tot în ședința de la ora 10 se va stabili programul de lucru, dar și ordinea de zi a plenului Parlamentului. Surse MEDIAFAX arată că plenul ar urma să aibă loc luni, de la ora 17. Veştea are nevoie de 233 de voturi pentru învestirea Cabinetului. Știrea inițială: Ședința Birourilor...

Entuziasm uriaș pentru noul film „Toy Story 5”, care a umplut până la refuz cinematografele în weekendul de debut

Noul film „Toy Story 5” a dominat box office-ul nord-american în weekendul său de debut, cu încasări de 160 de milioane de dolari în America de Nord și peste alte 150 de milioane în restul lumii pentru a înregistra cea mai mare deschidere de până acum în 2026, relatează Variety. Pe piața internă a Hollywood …The post Entuziasm uriaș pentru noul film „Toy Story 5”, care a umplut până...

Explozie la cel mai mare centru de gaze naturale lichefiate din lume: 54 de răniți și 18 persoane dispărute în Qatar

O explozie puternică produsă duminică în zona industrială Ras Laffan din Qatar, unde se află cel mai mare centru de gaze naturale lichefiate (GNL) din lume, s-a soldat cu 54 de răniți și 18 persoane dispărute, au anunțat autoritățile de la Doha, citate de AFP ș...