VIDEO Primarul General al Capitalei, Ion Ceban declară că așteaptă ca consilierii municipali să dea dovadă de voință politică

Primarul General al Capitalei, Ion Ceban declară că așteaptă ca consilierii municipali să dea dovadă de voință politică.

Astăzi este ședința Consiliului Municipal Chișinău și sunt foarte multe subiecte pentru oamenii care le-am propus pe ordine de zi, susține Ion Ceban.

Poate printre cele mai importante – este a opta oară când includem în ordinea de zi Proiectul Bugetului pentru anul 2025 ca să fie votat. Vreau doar odată în plus să asigur toată populația Chișinăului, dar și cei care ne urmăresc, că nici un proiect mare sau mic nu a avut de suferit din cauza faptului că acest buget nu a fost aprobat. Așa am planificat noi și așa știm să muncim ca nimic să nu fie afectat.

Alt proiect important este anularea repetată a taxei de salubrizare care se încearcă a fi percepută de pe cetățenii care locuiesc în municipiul Chișinău și aceast lucru nu poate fi admis – cei care au plătit o dată, nu trebuie să plătească a doua oară.

Chem fracțiunile municipale să lase deoparte politică și să muncească pentru ceea ce au fost delegați în Consiliul Municipal Chișinău – pentru cetățeni, pentru cei care i-au votat, mai spune Ion Ceban

ULTIMA ORĂ

Renato Usatîi propune două soluții pentru recuperarea banilor pierduți de victimele escrocheriilor online

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, anunță două soluții prin...

ULTIMA ORĂ

„Cultul grețos al mărețului conducător. Bolojan”. Mihai Fifor critică dur Congresul PNL

„Să fiu sincer, chiar nu mi-am propus să-mi stric duminica urmărind fulminantul Congres PNL de ieri. Nu dau doi bani pe viitorul PNL-Bolojan și nici...

VIDEO | Ion Ceban atacă reforma fiscală a PAS: „Viața în Moldova se va scumpi cu 20%. Oamenii cu venituri mici nu vor face...

Primarul general al Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, a atacat vehement pachetul de modificări fiscale propus de Guvernul PAS, avertizând că prețurile vor...

Important

„Cultul grețos al mărețului conducător. Bolojan”. Mihai Fifor critică dur Congresul PNL

„Să fiu sincer, chiar nu mi-am propus să-mi stric duminica urmărind fulminantul Congres PNL de ieri. Nu dau doi bani pe viitorul PNL-Bolojan și nici nu-mi consum duminicile cu grija lui. Dar congresul de ieri a scos la iveală câteva lucruri care merită observate. Nu pentru binele partidului, ci pentru binele României. Pentru că sunt periculoase și pentru că, perpetuate și transformate în politică de stat, pot dăuna grav...

Trucul cu bicarbonat de sodiu care poate ajuta plantele să fie mai sănătoase și înflorire abundentă

Bicarbonatul de sodiu este unul dintre cele mai versatile produse din gospodărie, fiind utilizat atât la curățenie și gătit, cât și în grădinărit. În ultimii ani, tot mai mulți pasionați de plante au început să îl folosească pentru îngrijirea florilor, susținând că poate contribui la o înflorire mai bogată și la menținerea sănătății plantelor. Totuși, specialiștii atrag atenția că bicarbonatul nu este un îngrășământ și nu hrănește plantele în...

Ilie Bolojan ar putea fi chemat la audieri în trei dosare DNA – SURSE

PNL a devenit partidul aflat în centrul scandalurilor cu dosare penale. Ilie Bolojan ar putea fi chemat la audieri în trei dosare diferite, susțin surse apropiate anchetei, pentru Realitatea PLUS.The post Ilie Bolojan ar putea fi chemat la audieri în trei dosare DNA – SURSE first appeared on Nexta.ro.

Trei adolescenţi de 12 şi 13 ani morţi, în Spania, după ce au sărit în mare de pe stânci la Tarragona

Trei adolescenţi în vârstă de 12 şi 13 ani au murit pe o plajă, pe care a fost ridicat steagul galben, din cauza unor valuri puternice, la Tarragona, în Catalonia (nord-est), au anunţat autorităţile, relatează AFP.The post Trei adolescenţi de 12 şi 13 ani morţi, în Spania, după ce au sărit în mare de pe stânci la Tarragona first appeared on Nexta.ro.

Echipa din Insulele Capului Verde a surprins din nou, remizând cu dubla campioană mondială Uruguay

Această ediție a Campionatului Mondial de fotbal nu este lipsită de surprize. Iar una dintre acestea a fost furnizată noaptea trecută de echipa Insulelor Capului Verde, care, după 0-0 cu Spania, a terminat la egalitate, 2-2, cu Uruguay.The post Echipa din Insulele Capului Verde a surprins din nou, remizând cu dubla campioană mondială Uruguay first appeared on Nexta.ro.

SUA și Iranul au încheiat prima rundă de negocieri în Elveția; părțile vor să ajungă la un acord în 60 de zile

Prima rundă a negocierilor la nivel înalt dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat după aproximativ 12 ore de discuții desfășurate în Elveția, mediatorii din Pakistan și Qatar calificând întâlnirea drept „productivă” și &...

„Nu lăsați copiii în autoturisme parcate și evitați deplasările în ore de vârf”. Zi toridă în țară, cu temperaturi de până la +35°C: Avertismentul...

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă cetățenii să respecte măsurile de protecție în contextul avertizării Cod Galben de caniculă, emisă de Serviciul Hidrometeorologic de Stat pentru data de 22 iunie 2026.