Campanie împotriva violenței – în următoarele două săptămâni. Trei orașe au lansat-o simultan

În următoarele două săptămâni, pe întreg teritoriul țării vor avea loc acțiuni de informare și sensibilizare menite să consolideze eforturile de prevenire a violenței asupra femeilor. Astăzi a fost lansată campania anuală „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, prin manifestații publice organizate simultan la Chișinău, Bălți și Cahul. Tema din acest an atrage atenția asupra violenței digitale, despre care organizatorii spun că are consecințe emoționale, sociale și profesionale, în special asupra femeilor jurnaliste, activiștilor civici, politicienelor și adolescentelor, transmite IPN.

Manifestul a reunit reprezentanți ai Guvernului, autorităților publice, partenerilor internaționali și societății civile. Participanții au transmis mesajul că violența, inclusiv cea din mediul online, rămâne una dintre cele mai răspândite forme de încălcare a drepturilor omului, iar prevenirea acesteia necesită acțiuni ferme și continue.

Ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru, a declarat că instituțiile statului trebuie să recunoască și să sancționeze aceste forme de abuz. „Prin campania din acest an, reafirmăm angajamentul statului în protejarea fiecărei femei și fete, pentru construirea unei Moldove în care respectul și demnitatea sunt valori de necontestat. O Moldovă fără violență este o Moldovă mai sigură pentru toți”, a spus ministra.

În mesajul său, vicepremierul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a subliniat angajamentul Republicii Moldova față de protecția femeilor. Demnitarul a menționat că țara noastră este un exemplu în promovarea egalității de gen și protejarea drepturilor femeilor. „Egalitatea de gen începe în familie și din exemplul personal. O societate cu adevărat europeană nu poate exista fără respectarea drepturilor femeilor”, a spus ministrul.

La rândul său, directoarea Agenției naționale de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, Viorica Țîmbalari, a reiterat importanța implicării comunitare în combaterea violenței. „Moldova fără violență nu este doar un slogan, este direcția în care mergem împreună. Forța noastră stă în solidaritate și în echipa care nu renunță nici când e foarte greu”, a menționat șefa agenției anti-violență.

La Bălți, campania a fost lansată printr-un eveniment public desfășurat în Piața Independenței, urmat de un marș-manifest. La inaugurare, șefa Direcției cultură, Stela Smirnov, a subliniat că mobilizarea comunității este esențială pentru combaterea violenței, inclusiv a celei digitale.

La Cahul, participanții au mers pe traseul stabilit alături de autoritățile locale și partenerii internaționali.

Campania împotriva violenței se desfășoară anual în Moldova de 24 de ani. Culoarea oficială este portocaliul, simbol al unui viitor fără violență, iar mesajul #NICIOSCUZĂ este folosit pentru a condamna toate formele de abuz. Statisticile arată că una din patru femei din țară a trecut prin violență din partea partenerului intim, iar 46% dintre femei au fost afectate de violența online.

În același timp, autoritățile reamintesc că din februarie 2026 vor intra în vigoare pedepse mai dure pentru violența online, care pot include amenzi între 37 de mii și 50 de mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunității sau până la doi ani de închisoare.

Potrivit datelor prezentate de Ministerului Afacerilor Interne, în primele zece luni ale acestui an, oamenii legii au intervenit în peste 113 de mii de situații de violență domestică, au emis peste 12 600 de ordine de protecție și cel puțin 3 300 de agresori sunt supravegheați prin brățări electronice.

The post Campanie împotriva violenței – în următoarele două săptămâni. Trei orașe au lansat-o simultan appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Percheziții ale CNA într-un dosar legat de un proiect de infrastructură de zeci de milioane de lei

Oamenii legii fac percheziții la Ialoveni într-un dosar care...

Naționala de fotbal a Republicii Moldova a remizat cu Armenia, iar selecționata U-21 a învins Georgia

Naționala de fotbal a Republicii Moldova a remizat în...

Moldova a atins ținta de mașini electrice pentru 2030, dar duce lipsă de stații de încărcare

Deși Republica Moldova a atins ținta de 11 mii...

Șapte ONG-uri au fost premiate pentru rezultatele proiectelor finanțate de Uniunea Europeană

Șapte organizații non-guvernamentale din Republica Moldova au fost premiate...

Chișinăul, gazdă a unui forum regional dedicat democrației și integrării europene

Chișinăul va găzdui pe 19 iunie Forumul de nivel...

Tiraspolul extinde sancțiunile pentru utilizarea termenului „Transnistria” în toate limbile

Utilizarea termenului „Transnistria” în orice limbă va fi sancționată...

Statul ar putea oferi sprijin localităților afectate de ploi, după evaluarea pagubelor

Localitățile afectate de ploile abundente vor putea primi sprijin...

ULTIMA ORĂ

România preia timp de un an președinția Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est. Oana Țoiu participă la summitul de la Sofia

România preia oficial, la summitul SEECP de la Sofia, președinția Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est pentru perioada 1 iulie 2026 – 30 iunie...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

România preia timp de un an președinția Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est. Oana Țoiu participă la summitul de la Sofia

România preia oficial, la summitul SEECP de la Sofia, președinția Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est pentru perioada 1 iulie 2026 – 30 iunie 2027. La reuniune participă ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, care reprezintă țara noastră la evenimentul ce marchează 30 de ani de la înființarea formatului regional.The post România preia timp de un an președinția Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est. Oana Țoiu participă...

Liderii din Europa de Sud-Est se întâlnesc la Sofia: Alexandru Munteanu va ține un discurs

Soluțiile pentru securitate și dezvoltare durabilă în Europa de Sud-Est vor fi discutate miercuri, 10 iunie, la Sofia, unde liderii regionali se reunesc în cadrul Summitului Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP). Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, va ține un discurs axat pe consolidarea cooperării regionale.

(foto/video) Un pui de căprior găsit de un localnic din Vărzărești a fost predat inspectorilor de mediu și reîntors în pădure

Un pui de căprior, găsit de un locuitor al satului Vărzărești, raionul Nisporeni, a fost salvat și predat reprezentanților Inspectoratului pentru Protecția Mediului. După evaluarea stării animalului, aceștia au întreprins măsurile necesare pentru a-l reîntoarce în siguranță în pădure.

Irina Vlah propune soluții pentru reducerea deficitului bugetar: Poate fi micșorat cu circa o treime

Irina Vlah, liderul Partidului Republican "Inima Moldovei", spune că, cheltuielile pentru întreținerea regimului PAS au crescut cu miliarde de lei, însă viața oamenilor nu a devenit mai bună. Din banii pe care guvernarea îi cheltuie pentru propriul confort, se puteau salva școlile din mediul rural, se puteau majora de câteva ori indemnizațiile pentru copii, crește pensiile și reduce deficitul bugetar fără noi împrumuturi. Astfel, ea vine cu exemple...