Membrii conducerii BNM vor fi numiți după consultarea președintelui Parlamentului

Membrii organelor de conducere ale Băncii Naționale a Moldovei vor fi numiți după consultarea președintelui Parlamentului, a guvernatorului BNM sau a Comisiei pentru economie, buget și finanțe, în funcție de postul pentru care este înaintată candidatura. Modificarea procedurii de numire este prevăzută într-un proiect de lege votat de deputați în primă lectură, transmite IPN.

Potrivit proiectului, după consultare va fi întocmit un aviz care va preciza dacă persoana propusă îndeplinește condițiile, iar aceasta va fi audiată în cadrul ședinței plenare înainte de votul pentru candidatură.

Autorii inițiativei legislative subliniază că proiectul are ca scop consolidarea independenței organelor de conducere ale BNM și clarificarea aspectelor legate de componență, procedura de numire și revocare, calificarea, durata mandatelor și atribuțiile membrilor.

Printre alte modificări se numără excluderea viceguvernatorului din Consiliul de supraveghere dacă acesta face parte și din Comitetul executiv. De asemenea, este vorba despre creșterea numărului membrilor ne-salariați în Consiliul de supraveghere de la 4 la 5 și reducerea mandatului membrilor Consiliului de supraveghere care nu fac parte din Comitetul executiv de la 7 la 5 ani.

Proiectul mai clarifică atribuțiile și desfășurarea ședințelor Consiliului de supraveghere, precum și regimul rezervelor obligatorii.

Documentul a fost elaborat de Banca Națională, cu suportul Fondului Monetar Internațional și promovat de Ministerul Finanțelor.

The post Membrii conducerii BNM vor fi numiți după consultarea președintelui Parlamentului appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Executantul LEA Vulcănești-Chișinău riscă penalități dacă nu termină lucrările în termen

Lucrările la stația electrică Chișinău, parte a proiectului strategic...

Noul premier ungar, în vizită la Varșovia

Noul premier ungar, Péter Magyar, a efectuat la Varșovia...

Datele despre sancțiunile internaționale vor fi centralizate într-un nou sistem informațional

În Republica Moldova va fi creat un sistem informațional...

Săptămâna Educației, lansata la Chișinău: vor fi 21 de activități tematice

Cea de-a treia ediție a Săptămânii Educației a fost...

Țările de Jos acordă Republicii Moldova un sprijin de 1,5 milioane de euro

Regatul Țărilor de Jos va acorda un nou pachet...

FMI estimează o inflație de peste 8% în Republica Moldova în 2026

Economia Republicii Moldova și-a revenit în 2025, însă perspectivele...

Trei superpetroliere au părăsit strâmtoarea Ormuz după peste două luni de blocaj

Trei superpetroliere încărcate cu 6 milioane de barili de...

ULTIMA ORĂ

Relația dintre oameni și porumbei ar putea avea o vechime de 3.500 de ani, mult mai mare decât se credea

Studiul, publicat joi și realizat de o echipă internațională de cercetători, indică faptul că porumbeii ar fi fost domesticiți în estul Mediteranei, în special în...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Relația dintre oameni și porumbei ar putea avea o vechime de 3.500 de ani, mult mai mare decât se credea

Studiul, publicat joi și realizat de o echipă internațională de cercetători, indică faptul că porumbeii ar fi fost domesticiți în estul Mediteranei, în special în zona Ciprului, încă din jurul anului 1400 î.Hr., cu aproape un mileniu mai devreme decât estimările anterioare, notează AFP. Pentru cercetare, oamenii de știință au analizat 159 de oase de porumbei descoperite în situl arheologic Hala Sultan Tekke, situat pe malul lacului sărat Larnaca din...

Mesaje de Sfinții Constantin și Elena: urări pe care le poți transmite celor dragi

Cu această ocazie, mii de români își felicită prietenii, familia și colegii care poartă aceste nume sau derivatele lor, trimițând urări de sănătate, fericire și împliniri. Pentru cei care caută inspirație, mai jos o selecție de mesaje potrivite pentru această zi specială. Mesaje clasice de Sfinții Constantin și Elena Aceste urări sunt potrivite pentru orice context și pot fi trimise atât rudelor, cât și colegilor sau prietenilor. „Cu ocazia zilei numelui, îți doresc...

Dopamina „rescrie” creierul mamelor după sarcină pentru rolul de părinte, arată un nou studiu

Potrivit autorilor studiului publicat miercuri în revista Nature, dopamina – o substanță chimică implicată în motivație, recompensă și învățare – are un rol central în acest proces. Ea contribuie la „reorganizarea” circuitelor neuronale și la modificări ale activității genelor din creier, influențând comportamentul, memoria și capacitatea de adaptare. Cercetarea a combinat analize pe țesut cerebral uman, provenit dintr-o bancă de creier din Montréal, cu experimente pe șoareci de laborator și...

Iranul anunţă că examinează o ofertă americană de pace, Trump evocă ”ultima fază” a negocierilor

Iranul a anunţat miercuri seara că examinează o nouă propunere de pace americană, transmisă prin intermediul mediatorului pakistanez, în urma unor declaraţii ameninţătoare de o parte şi de alta, iar preşedintele american Donald Trump tergiversează susţinând că ”nu se grăbeşte” în această ultimă fază a negocierilor, relatează AFP.The post Iranul anunţă că examinează o ofertă americană de pace, Trump evocă ”ultima fază” a negocierilor first appeared on Nexta.ro.

Un cuplu german, Xuejun C. şi Hua S., arestat în Germania cu privire la spionaj în favoarea Chinei în domeniul tehnologilor de vârf de...

Parchetul german a anunţat miercuri arestarea unui cuplu căsătorit – de naţionalitate germană -, acuzat de culegere în contul Chinei de informaţii despre tehnologii de vârf de uz militar, relatează AFP.The post Un cuplu german, Xuejun C. şi Hua S., arestat în Germania cu privire la spionaj în favoarea Chinei în domeniul tehnologilor de vârf de uz militar. Percheziţii la Munchen first appeared on Nexta.ro.