Importanța lecturii într-o lume instabilă, scriitoarea Ana Blandiana la Biblioteca Națională

Generația Z se confruntă cu una dintre cele mai complicate perioade din istorie: dacă înainte tinerii ajungeau la maturitate într-o lume cu repere morale clare, astăzi aproape nimic nu mai este sigur, iar binele și răul devin noțiuni pe care fiecare trebuie să și le definească singur. Este constatarea făcută de scriitoarea română Ana Blandiana în cadrul unui eveniment organizat la Biblioteca Națională din Chișinău, transmite IPN.

Alegerea despre care vorbește Ana Blandiana nu poate fi făcută altfel decât prin lectură, prin înțelegerea gândurilor celor care au trăit înaintea noastră și prin construirea propriei viziuni asupra lumii. Despre puterea cititului scriitoarea a avut discuții anterioare cu elevi din Chișinău, cu bibliotecari și profesori. Ana Blandiana, considerată una dintre vocile definitorii ale poeziei românești contemporane, este convinsă că nimeni nu poate trece prin viață fără să încerce acest tip de fericire – lectura, deoarece, spune ea, datorită cărților pot fi trăite momente extraordinare.

Gazda evenimentului, directoarea Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova (BNRM), Elena Pintilei, a apreciat valoarea creațiilor semnate de Ana Blandiana și oportunitatea de a o invita la discuții. Șefa BNRM a menționat că acest dialog a fost o sărbătoare frumoasă, datorită unei inițiative a Bibliotecii Naționale a Poloniei, care activează într-un parteneriat eficient cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

Publicul a fost invitat, în încheiere, la o sesiune de autografe semnate de autoarea Ana Blandiana pe volumele „Întâmplări cu Arpagic” și „Dans în ploaie”.

Evenimentul face parte din Proiectul Ziua Autorului European, care este dedicat în acest an literaturii pentru copii și adolescenți, pentru a stimula lectura și creativitatea în rândul tinerilor. În cadrul acestei inițiative, pe 9 decembrie, va avea loc lansarea volumului „Dans în ploaie” de Ana Blandiana, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

The post Importanța lecturii într-o lume instabilă, scriitoarea Ana Blandiana la Biblioteca Națională appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Cine face parte din juriul R. Moldova din finala Eurovision. Explicația unuia dintre membri pentru cele 3 puncte acordate României

Votul acordat de juriul Republicii Moldova în finala Eurovision Song Contest 2026 a stârnit un val de critici în spațiul public, după ce România a...

VIDEO | Ion Ceban prezintă retrospectiva săptămânii: Evenimente pentru familie, proiecte de infrastructură și investiții în educație

Primarul General Ion Ceban a prezentat bilanțul săptămânii 11–17 mai pentru municipiul Chișinău - o săptămână marcată de evenimente publice de amploare, decizii administrative...

Important

Cine face parte din juriul R. Moldova din finala Eurovision. Explicația unuia dintre membri pentru cele 3 puncte acordate României

Votul acordat de juriul Republicii Moldova în finala Eurovision Song Contest 2026 a stârnit un val de critici în spațiul public, după ce România a primit doar trei puncte din partea membri lor acestuia. Pe fondul controversei, Victoria Cușnir, unul dintre membrii juriului, a declarat că prestațiile concurenților au fost evaluate în timpul repetițiilor, iar The post Cine face parte din juriul R. Moldova din finala Eurovision. Explicația unuia...

Astăzi în istorie: Wall Street se naște și schimbă economia lumii

Ziua de 17 mai reunește repere istorice care merg de la confruntări medievale și conflicte globale până la momente ce au influențat economia și drepturile omului.

Șeful Statului Major al Armatei germane consideră că Rusia ar putea ataca NATO până în 2029 sau mai devreme

Șeful Statului Major al Armatei germane, Carsten Breuer, consideră că Rusia ar putea fi capabilă să lanseze un atac asupra NATO până în 2029 sau chiar mai devreme.

Ziua Europei la Soroca: Proiectele DRRM pentru Republica Moldova, prezentate publicului

După evenimentele dedicate Zilei Europei organizate la Chișinău, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) a participat și la manifestările desfășurate în municipiul Soroca, în cadrul Orășelului European, alături de Consulatul General al României la Bălți. Reprezentanții instituției au interacționat cu locuitori de toate vârstele și au prezentat proiectele și inițiativele prin care DRRM sprijină comunitățile din Republica Moldova. Potrivit organizatorilor, evenimentul a reunit activități dedicate promovării valorilor europene, cooperării și...

(video) „Viva, Moldova” a răsunat în marea finală Eurovision 2026: Pe ce loc s-a clasat Satoshi, după un show incendiar

Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026, a urcat în seara de ieri, 16 mai, pe scena de la Viena pentru marea finală a competiției. Artistul a evoluat cu numărul 16 și a reușit să transforme scena într-un adevărat spectacol.