Anca Dragu: În 2026 estimăm o rată medie a inflației de 4,3%

Inflația ar urma să revină în limitele țintite de BNM în 2026, cu o medie anuală estimată la 4,3%. Anunțul optimist a fost făcut de guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu. Potrivit șefei BNM, procesul dezinflaționist va continua treptat, iar populația ar putea resimți o stabilizare mai accentuată a prețurilor, în special în a doua jumătate a anului viitor, transmite IPN.

Guvernatoarea Băncii Naționale a prezentat prognozele instituției privind evoluția inflației, subliniind că anul 2025 se încheie cu un nivel încă ridicat al acesteia, însă cu perspective clare de scădere în 2026.

„Anul 2025 îl terminăm cu o inflație de 6,5%. În anul 2026 prognozăm să fim pe tot parcursul anului în intervalul nostru de țintire. Estimăm o rată medie a inflației, pentru tot anul, de 4,3%. Asta înseamnă că rata inflației va scădea destul de bine în 2026, mai ales în a doua parte a anului”, a spus Anca Dragu în cadrul emisiunii „În Context” de la postul public de televiziune.

Șefa BNM a precizat că anul 2025 a fost unul marcat de progrese importante pentru instituția bancară centrală, atât din perspectiva stabilității financiare, cât și a integrării europene.

„2025 a fost un an bun, cel puțin pentru Banca Națională. Am început anul cu trecerea rezervelor de pe dolar pe euro. În martie 2025 am avut acceptul de la Uniunea Europeană pentru a deveni membri SEPA. Am muncit ca să ne asigurăm că băncile reușesc să se conecteze pe această platformă. Am lucrat la screeningul bilateral cu Uniunea Europeană, finalizat cu rezultate bune în vara acestui an”, a explicat guvernatoarea BNM.

Potrivit datelor oficiale, în ianuarie 2025 a fost înregistrată o rată a inflației de aproximativ 9,1%.

The post Anca Dragu: În 2026 estimăm o rată medie a inflației de 4,3% appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Vizita Robertei Metsola în România, reprogramată pe fondul crizei politice

Vizita în România a președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, din 9 mai, a fost reprogramată din cauza tensiunilor politice apărute după demisia Guvernului Bolojan, în urma...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Vizita Robertei Metsola în România, reprogramată pe fondul crizei politice

Vizita în România a președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, din 9 mai, a fost reprogramată din cauza tensiunilor politice apărute după demisia Guvernului Bolojan, în urma adoptării unei moțiuni de cenzură în Parlament. Totodată, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele României, Nicușor Dan, a decis anularea recepției de la Palatul Cotroceni, organizată cu ocazia Zilei Europei, transmite stirileprotv.ro. Instituția a explicat decizia prin necesitatea concentrării asupra gestionării situației politice actuale. „Această decizie a...

Victor Osipov, o nouă reacție: Se declară nevinovat și acuză abuzuri în dosarul privind contrabanda cu țigări

Fostul viceprim-ministru pentru reintegrare, Victor Osipov, arestat într-un dosar de contrabandă cu țigări, a transmis un nou mesaj prin intermediul avocatului său, Victor Munteanu. Osipov susține că este victima unui dosar fabricat și a unor abuzuri din partea organelor de anchetă. Potrivit lui, măsura arestului este „abuzivă și inutilă”, mai ales că ancheta durează de peste zece ani, iar el a cooperat constant cu autoritățile și își susține nevinovăția. ”Transformarea...

Legenda chirurgiei pediatrice, Eva Gudumac, împlinește astăzi 85 de ani: „Un medic desăvârșit, înzestrat cu multiple și valoroase valențe umane”

Academiciana Eva Gudumac, una dintre cele mai importante figuri ale chirurgiei pediatrice din Republica Moldova, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Aceasta împlinește 85 de ani, fiind felicitată de mediul medical și academic.

Zeci de apartamente din Chișinău au rămas fără apă potabilă. Sistările sunt programate până la ora 20:00

Mai mulți locuitori ai sectorului Ciocana din Capitală au rămas joi fără apă la robinet, din cauza unor lucrări planificate la rețeaua de alimentare cu apă. Furnizarea apei potabile este sistată astăzi, 7 mai, până la ora 20:00, scrie alocapitala.md. Potrivit Apă-Canal Chișinău, întreruperile afectează consumatorii de pe strada Mircea cel Bătrân 31/2, 31/3, 31/4, 31/6 și 31/8, precum și de pe strada Mihail Sadoveanu 38/6 și strada Dumeniuc 6. Reprezentanții...

Remunerarea experților din cercetare va fi majorată de peste cinci ori

Remunerarea specialiștilor implicați în procesele de evaluare, expertiză și atestare din domeniile cercetării și inovării va crește de peste cinci ori. Un proiect care prevede acest lucru a fost aprobat astăzi de Guvern, transmite MOLDPRES. Potrivit noilor preve...

Un câine din Franța, aproape de un record mondial: Are 31 de ani

În munții din Franța trăiește un câine care ar putea rescrie ceea ce știm despre longevitatea canină. Pe nume Lazare, din rasa Spaniel pitic continental, acesta a ajuns la vârsta de 31 de ani și ar putea depăși recordul de longevitate înregistrat de un ciobănesc australian, care a murit în 1939 la vârsta de 29 de ani. Potrivit înregistrărilor oficiale, animalul s-a născut pe 4 decembrie 1995, ceea ce înseamnă...

Un câine din Franța, aproape de un record mondial: Are 31 de ani

În munții din Franța trăiește un câine care ar putea rescrie ceea ce știm despre longevitatea canină. Pe nume Lazare, din rasa Spaniel pitic continental, acesta a ajuns la vârsta de 31 de ani și ar putea depăși recordul de longevitate înregistrat de un ciobănesc australian, care a murit în 1939 la vârsta de 29 de ani. Potrivit înregistrărilor oficiale, animalul s-a născut pe 4 decembrie 1995, ceea ce înseamnă...