Frontierele Ucrainei au fost recunoscute internațional după destrămarea URSS, Anatol Petrencu

Ucrainenii au fost întotdeauna o națiune recunoscută, iar drepturile lor culturale și politice au fost garantate încă de Lenin. Declarația aparține istoricului Anatol Petrencu și a fost făcută în cadrul interviului la tema: „Rădăcinile istorice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, realizat de Agenția de presă IPN. Petrencu a explicat că istoria națiunii ucrainene și a frontierelor sale moderne nu poate fi ignorată sau reinterpretată pentru justificarea agresiunilor.

Potrivit istoricului Anatol Petrencu, Ucraina este o națiune cu recunoaștere oficială inclusiv din perioada sovietică, având autonomie culturală și administrativă în cadrul URSS.

„Lenin a recunoscut existența ucrainenilor ca națiune și le-a oferit posibilitatea să-și creeze propriul stat, în condițiile socialismului. În aceste circumstanțe, apare Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, cu dreptul de a avea școli în limba ucraineană, dreptul de a scrie în limba ucraineană, de a avea administrație în limba ucraineană. Lenin a recunoscut dreptul ucrainenilor la existență, ca și a altor popoare, de altfel, din cadrul URSS”, a spus profesorul universitar, Anatol Petrencu.

Istoricul a explicat și transferul peninsulei Crimeea către administrația ucraineană. Potrivit lui Petrencu, acțiunea nu a fost o cedare simbolică sau politică, ci o măsură economică într-un stat unitar, care nu anticipa destrămarea URSS.

„În 1954 Hrușciov era la conducerea URSS, el era rus, dar era din Donbas. În 1954, în timpul guvernării lui Hrușciov, Crimeea a trecut la Ucraina, iar la baza acestei acțiuni erau considerente economice. Crimeea este săracă în apă și era nevoie de săpat canale pentru irigare și apă potabilă. Atunci era un stat unitar și nu s-a pus problema că în perspectivă URSS se va destrăma. Tot ce se făcea, se făcea pentru a întări capacitatea economică a fostei URSS. Atunci această acțiune de cedare nu a stârnit mari suspiciuni sau proteste”, a explicat istoricul.

Istoricul a precizat că după 1991, Ucraina a fost recunoscută ca stat suveran, cu frontiere clare, incluzând Crimeea și regiunea Donbas. „Când s-a destrămat Uniunea Sovietică, frontierele administrative dintre republicile unionale au fost recunoscute drept frontiere între statele nou-apărute. Astfel, frontierele dintre fostele state URSS sunt recunoscute astăzi internațional”, a punctat doctorul habilitat în istorie, Anatol Petrencu.

Interviul la tema: „Rădăcinile istorice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei” este realizat în cadrul proiectului „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

The post Frontierele Ucrainei au fost recunoscute internațional după destrămarea URSS, Anatol Petrencu appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Productivitatea R. Moldova sub nivelul european: Guvernul mizează pe investiții și import de lucrători

Deși convergența cu Uniunea Europeană (UE) este o prioritate, Republica Moldova se confruntă cu un deficit de forță de muncă, iar autoritățile caută soluții pentru...

VIDEO: Serghei Ivanov, deputat al Partidului Nostru: Întârzierile la subvenții subminează fiabilitatea agriculturii și afectează motorul economiei

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, avertizează că agricultura Republicii Moldova se confruntă cu un risc major de pierdere...

Important

Productivitatea R. Moldova sub nivelul european: Guvernul mizează pe investiții și import de lucrători

Deși convergența cu Uniunea Europeană (UE) este o prioritate, Republica Moldova se confruntă cu un deficit de forță de muncă, iar autoritățile caută soluții pentru a susține creșterea economică. Sectoarele strategice în care se va investi sunt industria, tehnologiile informaționale și agricultura, susține viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu.

Agenda evenimentelor, marți, 5 mai

09:30 Ședința Consiliului Superior al Magistraturii, proiectul ordinii de zi;  Chişinău, str. Mihai Eminescu, 5; 09:00 Ședința Curții de Conturi, examinarea auditului performanței asupra gestionării și valorificării platformei tehnologice guvernamentale...

Rusia anunță armistițiu unilateral cu Ucraina pe 8 și 9 mai, amenințând cu atacuri dacă este încălcat

Armata rusă va respecta un armistițiu unilateral cu Ucraina în zilele de 8 și 9 mai, cu ocazia marcării, la 9 Mai, a victoriei sovietice din 1945 împotriva Germaniei naziste, a anunțat luni Ministerul Apărării din Rusia, relatează news.ro cu referire la AFP și Reuters.

Zelenski îl depășește pe Putin, anunță un armistițiu din 6 mai: Viața umană este mai importantă decât orice aniversare

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instaurarea unui „regim de liniște” începând cu ora 00:00, în noaptea de 5 spre 6 mai, scrie Unian.  Totodată, liderul de la Kiev a declarat că, până în prezent, Ucraina nu a primit nicio solicitare oficială privind condițiile de încetare a focului, în contextul unor anunțuri făcute anterior în surse rusești. „Considerăm că viața omului este incomparabil mai importantă decât celebrarea oricărei aniversări. Din...

Sandu, la reuniunea Coaliției Europene împotriva Drogurilor. Accent pe combaterea spălării banilor și a criminalității

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la cea de-a doua reuniune a Coaliției Europene împotriva Drogurilor, desfășurată în marja summit-ului Comunității Politice Europene de la Erevan, unde liderii europeni au discutat măsuri comune pentru combaterea traficului de droguri și a criminalității organizate. Coaliția, lansată în octombrie 2025 la inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron și a premierului italian Giorgia Meloni, reprezintă un răspuns coordonat al statelor europene la creșterea amenințărilor...

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, detalii despre programul „Reușim”: „Economii de până la 5 miliarde de lei într-un an”

Programul guvernamental „Reușim” vizează în principal sectorul privat din Republica Moldova și are drept obiectiv principal simplificarea modului în care companiile intră, activează și ies de pe piață, a declarat viceprim-ministrul Eugeniu Osmoches...

Ucraina își întărește capacitatea de reacție la granița cu regiunea transistreană: „Trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu”

Ucraina își consolidează apărarea la frontiera cu regiunea transnistreană, prin fortificații, drumuri militare și măsuri sporite de securitate, în contextul prezenței trupelor ruse în stânga Nistrului și al riscurilor de destabilizare în zonă. Anunțul a fost făcut de Comandamentul Operațional „Vest”, după o vizită de lucru a generalului de brigadă Volodîmîr Șvediuk, la unitățile Forțelor de Apărare desfășurate pe direcția transnistreană.