Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Iurie Leancă, audiat în instanță în dosarul fostului lider al PDM, Vlad Plahotniuc, a oferit explicații privind modul în care a fost gestionată criza bancară din perioada 2013–2015.
Potrivit lui Leancă, în acea perioadă, principalele instituții responsabile de sistemul financiar se aflau sub conducerea reprezentanților din partidele care formau Alianța pentru Integrarea Europeană. Astfel, Ministerul Finanțelor, Comisia parlamentară pentru buget și finanțe, Comisia Națională a Pieței Financiare, precum și structurile de conducere ale Băncii de Economii erau gestionate de reprezentanți ai PLDM, în timp ce conducerea Băncii Naționale a Moldovei ar fi fost desemnată de Partidul Liberal.
Fostul șef al executivului a subliniat că, în cadrul coalițiilor de guvernare, responsabilitățile erau clar delimitate, iar intervențiile între domeniile gestionate de diferite formațiuni erau limitate de înțelegerile politice existente. El a menționat că, deși au existat tensiuni între partenerii de alianță, în special în anul 2013, este dificil de presupus că liderii politici puteau interveni direct în atribuțiile altor componente ale coaliției.
Leancă a mai declarat că statul dispunea de anumite pârghii pentru a interveni în situații de criză, inclusiv prin reprezentanții Ministerului Finanțelor în organele de supraveghere ale BEM.
Iurie Leancă a enumerat și câțiva factori care au contribuit la devalizarea băncii, printre care „calitatea activelor acumulate în timp, deciziile de management fraudulos, lipsa de responsabilitate a membrilor consiliilor de administrare și reacția tardivă a autorităților de supraveghere”.
În același context, fostul premier a declarat că nu a avut și nu are relații personale cu Vlad Plahotniuc și că nu a primit indicații din partea acestuia. Potrivit lui Leancă, contactele dintre cei doi s-au limitat la cadrul oficial al ședințelor alianței de guvernare, ultima întâlnire având loc în anul 2019.
The post Leancă: Instituțiile-cheie din sistemul financiar erau gestionate de partidele din coaliție appeared first on ipn.md.