Sesizare către Parlament și Preşedinţie despre schema contoarelor achiziționate de Chişinău-gaz

Stimaţi domni,

În cadrul controlului desfăşurat în anul 2024, ANRE a constatat cheltuieli nejustificate în sumă de 33 milioane lei la operatorul de distribuţie „Chişinău-gaz”, care a procurat contoare de gaz prin intermediul unor companii interpuse. Rezultatele controlului au fost examinate în şedinţă închisă pe 19 decembrie 2024, fără informarea opiniei publice. Materialele şi raportul de control nu au fost remise organelor de anchetă pentru demararea investigației penale, fapt ce contravine legii privind controlul de stat nr. 131/2012.

Cronologia evenimentelor

În perioada martie-mai 2024, exercitând funcţia de membru al consiliului de observatori al SA „Moldovagaz”, desemnat de Ministerul Energiei, am constatat multiple abateri la achizițiile desfăşurate de „Chişinău-gaz” SRL1, după care am sesizat SIS şi ANRE cu privire la investigarea faptelor respective2. Drept urmare, ANRE a demarat un control inopinat la „Chişinău-gaz” SRL.

Prin hotărârea ANRE nr. 768 din 19.12.2024 a fost examinat raportul privind controlul inopinat, efectuat la „Chişinău-gaz” SRL. Agenţia a constatat cheltuieli nejustificate de peste 33 milioane lei, care au fost excluse din tarifele reglementate.

Din motive neclare, Agenţia a examinat raportul de control în şedinţă închisă, deşi pe 19.12.2024 a desfăşurat o şedinţă publică.3 La fel, ANRE nu a publicat un comunicat de presă despre rezultatele controlului şi nu a expediat materialele şi raportul de control către organele de urmărire penală, încălcând astfel prevederile art. 28 alin. (9) din Legea privind controlul de stat nr. 131/2012.

ANRE a remis materialele către SIS, care urma să informeze Procuratura Generală şi instituțiile de stat responsabile (Ministerul Energiei, Agenţia Proprietăţii Publice, Președinția, Guvernul, Parlamentul). SIS nu a informat instituţiile vizate, încălcând astfel prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), c) şi e) din legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova nr. 136/2023. Întru confirmarea acestor afirmații, anexez răspunsul oferit de SIS pe 26.06.2025.

Acesta nu este unicul caz în care ANRE nu a sesizat Procuratura Generală privitor la încălcările constatate la „Chişinău-gaz” SRL:

  • Prin hotărârea ANRE nr. 12 din 12.01.2024 au fost constatate cheltuieli nejustificate în sumă de 2,9 milioane lei, tot la „Chişinău-gaz” SRL. Nici de această dată ANRE nu a remis materialele către organele de urmărire penală, încălcând prevederile din Legea privind controlul de stat nr. 131/2012.
  • Analogic, prin hotărârea ANRE nr. 445 din 25.11.2020, la pct. 10 au fost constatate cheltuieli nejustificate în sumă de 32 milioane lei la procurarea contoarelor de către „Chişinău-gaz” SRL. Nici aceste materiale nu au fost remise către organele de urmărire penală.

Pe de altă parte, în cazul controlului desfăşurat la „Apă-Canal” SA în anul 2023, aprobat prin hotărârea nr. 435 din 07.07.2023, ANRE a avut o atitudine diferită: rezultatele controlului au fost relatate într-un comunicat de presă, 4 iar materialele şi raportul de control au fost remise către Procuratura Generală.

Prin urmare, conducerea ANRE aplică selectiv prevederile legii privind controlul de stat: în cazul anumitor titulari de licenţă ANRE emite comunicate de presă şi transmite materialele către Procuratura Generală, iar încălcările constatate la „Chişinău-gaz” SRL sunt ascunse de la opinia publică şi organele de urmărire penală.

Având în vedere cele expuse, solicit comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe să dispună convocarea unei şedinţe publice cu participarea conducerii ANRE, cu invitarea mea în calitate de denunţător al încălcărilor menţionate, pentru clarificarea următoarelor aspecte:

  1. De ce în cazul neregulilor constatate la „Chişinău-gaz” SRL, ANRE încalcă prevederile legii privind controlul de stat şi nu sesizează organele de urmărire penală, iar în cazul altor operatori ANRE informează Procuratura?
  2. Cine din conducerea ANRE a propus să nu fie sesizate organele de urmărire penală în cazul neregulilor constatate la „Chişinău-gaz” SRL?
  3. Au fost sau nu contestate în judecată hotărârile ANRE nr. 445/2020, nr. 12/2024 şi nr. 768/2024 cu privire la încălcările constatate la „Chişinău-gaz”? La ce etapă se află examinarea acestor acte?

Anexe:

  • Anexa nr. 1: Sesizare către SIS din 02.04.2024 privind monitorizarea licitaţiilor la subdiviziunile Moldovagaz (7 file).
  • Anexa nr. 2: Notă informativă către SIS din 19.04.2024 privire la achiziționarea contoarelor de uz casnic desfășurată de „Chișinău-Gaz” SRL (7 file).
  • Anexa nr. 3: Hotărârea ANRE nr. 768 din 19.12.2024 privind controlul inopinat la „Chișinău-Gaz” SRL (4 file).
  • Anexa nr. 4: răspunsul SIS din 26.06.2025 (1 filă).
  • Anexa nr. 4: Hotărârea ANRE nr. 12 din 12.01.2024 privind controlul inopinat la „Chișinău-Gaz” SRL (3 file).
  • Anexa nr. 5: Hotărârea ANRE nr. 445 din 25.11.2020 privind controlul planificat la „Chișinău-Gaz” SRL (5 file).
  • Anexa nr. 6: Hotărârea ANRE nr. 435 din 07.07.2023 privind controlul planificat la „Apă-Canal Chişinău” SA (5 file).

Anexele pot fi găsite aici.

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

The post Sesizare către Parlament și Preşedinţie despre schema contoarelor achiziționate de Chişinău-gaz appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Revista presei | Curajul jurnaliștilor a salvat democrația în Moldova

Lipsa rezultatelor în dosarele de trădare de patrie, semnalată de președinta Maia Sandu, reprezintă unul dintre subiectele abordate pe primele pagini ale publicațiilor naționale. Pe...

Mesajul Ursulei von der Leyen despre libertatea presei stârnește un val de critici pe internet: „Nu mai mințiți!”

Declarația publicată de Ursula von der Leyen pe X cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei a provocat un val de reacții critice pe...

Important

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei...

Revista presei | Curajul jurnaliștilor a salvat democrația în Moldova

Lipsa rezultatelor în dosarele de trădare de patrie, semnalată de președinta Maia Sandu, reprezintă unul dintre subiectele abordate pe primele pagini ale publicațiilor naționale. Pe 3 mai, când este marcată Ziua Internațională a Libertății Presei, mass-media își focalizează atenția asupra problemelor în domeniu. Din presă mai aflăm că ADR Nord elaborează cu ajutorul României o strategie modernă pentru transformarea turismului regional într-un motor de creștere economică.

Motivul crimei care a îngrozit Elveția: De la viața „perfectă” la buncărul în care o fostă Miss a fost dezmembrată de „soțul perfect”

Crima de o cruzime inimaginabilă care a îngrozit Elveția revine în atenția publicului, odată cu apropierea procesului care va începe pe 4 mai. Kristina Joksimovic, o fostă finalistă Miss Elveția și mamă a doi copii, a fost victima unei crime care a spulberat imaginea cuplului perfect. Soțul său a ucis-o cu sânge rece, apoi i-a dezmembrat trupul și a folosit un blender industrial pentru a scăpa de probe,...

Avionul premierului spaniol Pedro Sanchez a aterizat de urgență la Ankara. Ce s-a întâmplat

Aeronava oficială în care se afla premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a fost nevoită să aterizeze de urgență la Ankara, duminică seara, din cauza unei probleme tehnice. Informația a fost relatată de agenția turcă Anadolu, care citează EFE. Potrivit Antena 3 CNN, defecțiunea la avionul de tip Airbus A310 ar fi fost una minoră, însă echipajul a decis aterizarea conform procedurilor de siguranță. Premierul spaniol se deplasa spre Erevan, unde urmează să...

Mesajul Ursulei von der Leyen despre libertatea presei stârnește un val de critici pe internet: „Nu mai mințiți!”

Declarația publicată de Ursula von der Leyen pe X cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei a provocat un val de reacții critice pe platforma X, unde numeroși utilizatori contestă direct discursul oficial al Uniunii Europene privind protecția libertății de exprimare. În mesajul său, Ursula von der Leyen a reafirmat angajamentul instituțiilor europene față de libertatea presei, prezentată drept un pilon fundamental al democrației. „Libertatea presei este una dintre pietrele de...

Cele mai prietenoase orașe pentru plimbări pietonale în 2026. Cine deschide topul

Un studiu realizat de Time Out, în colaborare cu Intrepid Travel, a desemnat cele mai prietenoase orașe pentru plimbări pietonale pentru anul 2026, pe baza opiniilor a peste 24.000 de locuitori din marile centre urbane. Sondajul a analizat mai mulți factori, inclusiv accesul la transport, viața de noapte, gastronomia și, în mod esențial, ușurința de a explora orașele pe jos. Pe primul loc în topul orașelor prietenoase pentru plimbări se...

(video) Accident grav la Marele Premiu de la Miami. Monopost distrus, după ce s-a răsturnat violent pe circuit: Trei piloți au abandonat cursa

Marele Premiu de Formula 1 de la Miami a avut parte de momente tensionate, după mai multe incidente care au scos piloți din cursă. Pierre Gasly, Liam Lawson și Isack Hadjar nu au mai putut continua după ce monoposturile lor au fost serios avariate, cel mai afectat fiind francezul de la Alpine, scrie adevarul.ro.

Cer variabil și temperaturi în creștere, la început de săptămână: Meteorologii ne promit vreme stabilă pentru astăzi

Vremea se anunță stabilă astăzi în Republica Moldova, cu un început rece de zi, încălzire treptată și fără precipitații, în condiții de cer variabil.