Soborul Maicii Domnului, prăznuit pe 8 ianuarie, cheamă credincioșii la rugăciune și smerenie

Creștinii ortodocși care urmează calendarul de stil vechi prăznuiesc Soborul Maicii Domnului pe 8 ianuarie, a doua zi după Nașterea Domnului. Arhimandritul Nectarie Gherman a menționat pentru IPN că termenul „sobor” înseamnă „adunare” și a subliniat că întreaga biserică se reunește în jurul Maicii Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, pentru a-i aduce mulțumire și cinstire.

„Această sărbătoare scoate în evidență rolul unic al Fecioarei Maria în planul mântuirii: prin smerenia, ascultarea și credința ei deplină, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat și a venit în lume. După bucuria Nașterii Domnului, biserica își îndreaptă atenția către cea care a devenit Maica Vieții, model desăvârșit de curăție și dăruire”, a notat arhimandritul Nectarie Gherman, starețul Mănăstirii Horești.

Arhimandritul Nectarie Gherman a precizat că, din punct de vedere duhovnicesc, Soborul Maicii Domnului cheamă oamenii la rugăciune, smerenie și încredere în ajutorul lui Dumnezeu, Maica Domnului fiind grabnic ajutătoare și mijlocitoare pentru toți credincioșii.

Starețul Mănăstirii Horești a transmis, cu prilejul Soborului Maicii Domnului, un mesaj de felicitare, dorind pace în suflet, sănătate și bucurie sfântă credincioșilor. „Fie ca Maica Domnului să vă ocrotească familia, să vă întărească în credință și să vă călăuzească pașii pe calea binelui. La mulți ani binecuvântați!”, a adăugat starețul, adresându-se credincioșilor.

În a treia zi de Crăciun, creștinii îl cinstesc pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, primul care a vestit și a mărturisit credința în Hristos.

The post Soborul Maicii Domnului, prăznuit pe 8 ianuarie, cheamă credincioșii la rugăciune și smerenie appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Astăzi în istorie: Exilul lui Napoleon redesenează jocul de putere european

Ziua de 4 mai reunește momente istorice de referință, de la primul cod de legi tipărit în română la afirmarea unor mari schimbări politice...

Mesajul Ursulei von der Leyen despre libertatea presei stârnește un val de critici pe internet: „Nu mai mințiți!”

Declarația publicată de Ursula von der Leyen pe X cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei a provocat un val de reacții critice pe...

Important

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei...

Astăzi în istorie: Exilul lui Napoleon redesenează jocul de putere european

Ziua de 4 mai reunește momente istorice de referință, de la primul cod de legi tipărit în română la afirmarea unor mari schimbări politice și globale.

SUA încep de astăzi să „ghideze” navele blocate din Strâmtoarea Ormuz. Iranul: orice acțiune va încălca armistițiul

Statele Unite vor începe, de luni, să „ghideze navele” țărilor care nu sunt implicate în conflictul din Orientul Mijlociu pentru a le scoate din Strâmtoarea Ormuz, a anunțat președintele american, Donald Trump, citat de The Guardian. Într-o postare pe platforma sa Truth Social, liderul de la Casa Albă a precizat că operațiunea, denumită „Proiectul Libertate”, vizează navele „unor părţi neutre şi nevinovate”. „Le-am spus reprezentanţilor mei să îi informeze că vom...

Președintele Parlamentului la Copenhaga: Urmează discuții importante despre securitatea Europei

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, participă la Conferința Președinților de Parlamente din statele membre ale Uniunii Europene și din țările candidate, desfășurată la Copenhaga, în Danemarca. Șeful Legislativului a anunțat că programul reuniunii a început cu un eveniment oficial găzduit de Frederik al X-lea, la care au fost prezenți mai mulți președinți de parlamente europene. Potrivit lui Grosu, agenda conferinței include discuții esențiale privind securitatea Europei, consolidarea democrației, cooperarea parlamentară și parcursul...

(video) Maia Sandu: Libertatea de exprimare nu e pentru conturi anonime. De cazuri concrete – am văzut informații adevărate și false. Ar putea fi...

Președinta Maia Sandu a declarat că autoritățile urmăresc măsurile adoptate în alte state privind conturile anonime de pe rețelele sociale și ar putea veni, în viitor, cu noi reglementării. În acest sens, șefa statului a fost întrebată, la „Jurnal politic”, dacă limitarea anonimatului online ar putea reprezenta o restrângere a libertății de exprimare. „Eu cred că libertatea de exprimare este pentru oameni, nu pentru conturi anonime, conturi false,...

Peste 160 de moldoveni au fost diagnosticați anul trecut cu cancer de piele

Republica Moldova se alătură în luna mai campaniei globale Skin Cancer Awareness Month, dedicată conștientizării cancerului de piele și promovării prevenției, depistării precoce și accesului la tratamente eficiente, comunică MOLDPRES. Campania este organizată...

Circulația troleibuzelor, perturbată în centrul capitalei din cauza unui deranjament la rețeaua de contact

Circulația troleibuzelor din centrul capitalei este afectată în urma unui deranjament la rețeaua de contact produs la intersecția străzilor strada București și strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Potrivit autorităților, mai multe rute de troleibuz au fost redirecționate pentru a evita zona afectată. Astfel, ruta nr. 3 circulă pe itinerarul modificat: strada A. Pușkin – strada Albișoara – strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. De asemenea, ruta nr....

Marina americană va escorta navele blocate în strâmtoarea Ormuz începând de luni

Marina americană va începe de luni să escorteze navele blocate ale țărilor terțe prin strâmtoarea Ormuz, a anunțat duminică Donald Trump pe platforma sa Truth Social, notează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES. 'Am informat aceste țări că le vom g...