Femeile gravide, copiii și vârstnicii – cei mai vulnerabili la antibioticele din alimente, ANSP

Femeile gravide, în special în primele luni de sarcină, copiii sugari, seniorii și persoanele cu boli hepatice se numără printre cele mai vulnerabile categorii în cazul expunerii la metronidazol, un antibiotic interzis depistat recent la o fermă autohtonă în ouăle și carnea de pasăre. Este constatarea făcută pentru IPN de către șefa Secției sănătate nutrițională a Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Maria-Victoria Racu, pentru IPN. Ea a atras atenția că riscurile cele mai serioase apar în cazul expunerii pe termen lung. Potrivit acesteia, utilizarea antimicrobienilor la animale, destinate consumului alimentar contribuie la apariția rezistenței antimicrobiene, considerată o amenințare majoră de sănătate publică de către Organizația Mondială a Sănătății. Acest fenomen poate duce la infecții greu de tratat la oameni, ca urmare a transferului bacteriilor rezistente prin alimente.

„Agenția Europeană de Siguranță a Alimentelor a stabilit zero reziduuri pentru metronidazol, deoarece acesta are efecte genotoxice și cancerigene, ceea ce înseamnă că acesta se unește de proteinele din produsele animaliere, și cauzează formarea unor compuși foarte stabili. În primul rând, ei sunt greu de detectat, în al doilea rând, atunci când acești compuși nimeresc în organismul uman, provoacă alterarea ADN-ului”, a explicat Maria-Victoria Racu. Ea a subliniat că acest mecanism este deosebit de periculos pentru grupurile de persoane menționate.

„Metronidazolul este, prin natura lui, un medicament utilizat împotriva bacteriilor și protozoarelor. Atunci când reziduurile acestui medicament nimeresc în organismul uman, pe termen scurt pot provoca tulburări digestive, efect toxic pentru ficat și rinichi și potențial alergic”, a explicat Maria-Victoria Racu.

Șefa Secției sănătate nutrițională din cadrul ANSP confirmă că, deși metronidazolul este interzis atât în Uniunea Europeană, cât și în Republica Moldova, practica utilizării neconforme a unor antimicrobiene în sectorul zootehnic nu a fost complet eradicată. Specialista a explicat că există studii științifice, care semnalează această problemă la nivel internațional, iar monitorizarea rămâne esențială pentru prevenirea riscurilor asupra sănătății publice.

Maria-Victoria Racu a precizat că, la nivel european, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor monitorizează periodic reziduurile de antimicrobiene din produsele alimentare, inclusiv din carne și ouă, și publică rapoarte cu concluzii clare. În Moldova, acest rol revine Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Potrivit specialistei, datele științifice arată că în produsele de origine animală nu trebuie să existe nici măcar urme de astfel de substanțe, întrucât ele pot avea consecințe grave asupra sănătății umane.

Referitor la situațiile în care antibioticul e utilizat cu scop terapeutic, Maria-Victoria Racu a menționat că, după încheierea tratamentului, păsările trebuie să treacă printr-o perioadă strictă de carantină. „Pentru ca metronidazolul să nu afecteze sănătatea umană, acesta trebuie să fie eliminat complet din organismul animalului, înainte ca produsele să fie comercializate”, a explicat ea. Specialista a subliniat că respectarea acestei perioade este responsabilitatea fermierilor și reprezintă o condiție esențială pentru protejarea consumatorilor.

Explicațiile ANSP au fost oferite pentru IPN după ce Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a anunțat recent depistarea reziduurilor de metronidazol la o fermă avicolă autohtonă. Peste 110 mii de păsări au fost sacrificate, iar ouăle plasate pe piață în perioada 15-24 decembrie au fost retrase din comerț. ANSA a dat asigurări că, în prezent, produsele din comerț sunt monitorizate strict și nu prezintă pericole pentru consumatori.

The post Femeile gravide, copiii și vârstnicii – cei mai vulnerabili la antibioticele din alimente, ANSP appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Protecție pentru culturile pomicole. Fermierii spun că folosesc preparate pentru rezistența la ger

Protejarea caișilor de îngheț este doar una dintre lucrările de primăvară. Dumitru Orescu are 1.500 de hectare de teren arabil și livezi de cireș, vișin,...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

Protecție pentru culturile pomicole. Fermierii spun că folosesc preparate pentru rezistența la ger

Protejarea caișilor de îngheț este doar una dintre lucrările de primăvară. Dumitru Orescu are 1.500 de hectare de teren arabil și livezi de cireș, vișin, cais, prun și măr. El spune că fiecare cultură are nevoie de îngrijire la timp.

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Chișinău. Unele valorează mii de euro și sunt premiate la concursuri europene

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Expoziția Internațională de Pisici din capitală. Unele exemplare valorează mii de euro și sunt deja premiate la concursuri europene. Stăpânii spun că îngrijirea lor cere timp, atenție și bani, dar pasiunea pentru aceste animale cântărește mai mult decât cheltuielile.

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Chișinău. Unele valorează mii de euro și sunt premiate la concursuri europene

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Expoziția Internațională de Pisici din capitală. Unele exemplare valorează mii de euro și sunt deja premiate la concursuri europene. Stăpânii spun că îngrijirea lor cere timp, atenție și bani, dar pasiunea pentru aceste animale cântărește mai mult decât cheltuielile.

Pictorul și regizorul Igor Isac-Olișcănescu a revenit acasă cu primul său roman

Igor Isac-Olișcănescu, cunoscut ca pictor și regizor, a revenit acasă cu primul său roman. Cartea se numește „Ivoria Belova. Patimile după Heidegger” și pornește de la un episod real legat de minele de uraniu din Banatul Montan. Autorul, originar din Republica Moldova și stabilit de mai mulți ani în România, a lansat volumul la Muzeul Național al Literaturii Române.

VIDEO Ion Ceban: „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzii Mircea cel Bătrân.”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat retrospectiva săptămânii 27 aprilie – 3 mai, evidențiind principalele proiecte de infrastructură și acțiunile desfășurate în capitală. Edilul a anunțat semnarea unor finanțări importante pentru modernizarea orașului. „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzilor Mircea cel Bătrân, Industrială și Mesager. Alt acord semnat este vorba de 80 de milioane de lei pentru finalizarea Stației de epurare, un proiect...

Los Angeles Lakers s-au calificat în turul următor al play-off-ului NBA

Echipa Los Angeles Lakers s-a calificat în semifinalele Conferinței de Vest ale Ligii nord-americane de baschet masculin. Franciza din statul California a ajuns prima la 4 victorii în seria cu Houston Rockets. În al 6-lea meci, Lakers au câștigat în deplasare cu 98:78 și i-au eliminat pe Rockets cu scorul general de 4:2. Superstarul LeBron James a marcat 28 de puncte, a izbutit 7 recuperări și a dat 8...

Los Angeles Lakers s-au calificat în turul următor al play-off-ului NBA

Echipa Los Angeles Lakers s-a calificat în semifinalele Conferinței de Vest ale Ligii nord-americane de baschet masculin. Franciza din statul California a ajuns prima la 4 victorii în seria cu Houston Rockets. În al 6-lea meci, Lakers au câștigat în deplasare cu 98:78 și i-au eliminat pe Rockets cu scorul general de 4:2. Superstarul LeBron James a marcat 28 de puncte, a izbutit 7 recuperări și a dat 8...