Consilierii MAN îndeamnă fracțiunile PAS și PSRM să se prezinte la ședința CMC pe 20 ianuarie

Consilierii municipali MAN îi îndeamnă pe cei din PAS și PSRM să participe la ședința Consiliului municipal Chișinău (CMC), programată pentru 20 ianuarie. Potrivit vicepreședintelui fracțiunii MAN, Corneliu Pântea, în cazul în care reprezentanții celor două partide vor fi prezenți la ședința de marțea viitoare, capitala va avea un buget aprobat până la sfârșitul lunii ianuarie, transmite IPN.

Corneliu Pântea a menționat că fracțiunea MAN își manifestă deschiderea de a analiza toate propunerile consilierilor din Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Socialiștilor, cu condiția ca acestea să nu fie „populiste” și să se încadreze în cuantumul bugetului propus. „Vrem să intrăm în albia normală a lucrurilor”, a declarat consilierul MAN la un briefing de la Primărie.

Alesul local a adăugat că, dacă la ședință nu vor veni consilierii din PAS și PSRM, municipiul va continua să funcționeze pe baza unui buget provizoriu. Potrivit lui Corneliu Pântea, acest lucru nu va împiedica realizarea proiectelor propuse de Primăria capitalei.

„Să nu vă fie teamă de responsabilitate. Bugetul este unul social și exclusiv în interesul chișinăuienilor”, s-a adresat consilierul MAN, Grigore Bejenaru, fracțiunilor municipale PAS și PSRM. El i-a îndemnat să participe la ședința programată pentru 20 ianuarie, începând cu ora 10:00, pentru a demonstra că lucrează în beneficiul chișinăuienilor.

Convocarea ședinței Consiliului municipal Chișinău pe 20 ianuarie a fost solicitată de fracțiunea Partidului Mișcarea Alternativa Națională, condus de primarul general, Ion Ceban. La sfârșitul anului trecut, în jur de 15 ședințe ale CMC au fost amânate din lipsă de cvorum.

The post Consilierii MAN îndeamnă fracțiunile PAS și PSRM să se prezinte la ședința CMC pe 20 ianuarie appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Beneficiile apei pentru sănătate: Explicațiile medicului

Medicii subliniază că relația dintre apă și sănătate este una fundamentală. Apa reprezintă aproximativ 60-70% din greutatea corpului uman. Apa este implicată în aproape toate...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

Beneficiile apei pentru sănătate: Explicațiile medicului

Medicii subliniază că relația dintre apă și sănătate este una fundamentală. Apa reprezintă aproximativ 60-70% din greutatea corpului uman. Apa este implicată în aproape toate procesele vitale, de la circulația sângelui până la funcția respiratorie.

(foto) Irina Vlah, la Șerpeni: Nu cunoaștem numele acestor 16 eroi, dar le păstrăm vie memoria și le cinstim sacrificiul

Irina Vlah, lidera Partidului Republican „Inima Moldovei", a participat astăzi la ceremonia de reînhumare a rămășițelor a 16 soldați sovietici. Politiciana a reiterat necesitatea păstrării memoriei și cinstirii sacrificiului.

(video) Orașul din Europa care are prima cafenea condusă de un AI. Erori bizare în administrare: A comandat 15 kg de roșii, ulei de...

O cafenea deschisă recent într-un cartier rezidențial din Stockholm a devenit subiect de interes internațional după ce s-a aflat că este administrată integral de o inteligență artificială numită „Mona”, bazată pe Google Gemini, care a generat deja primele erori în funcționare, scrie adevarul.ro.

(foto) Rămășițe ale 16 soldați ai Armatei Roșii, reînhumate la Șerpeni. Dodon, prezent la ceremonia solemnă: Memoria eroilor e fundamentul viitorului nostru

Fstul șef de stat,Igor Dodon a participat la ceremonia de reînhumare a 16 soldați necunoscuți ai Armatei Roșii, desfășurată la complexul memorial Capul de pod Șerpeni. Potrivit liderului PSRM, rămășițele militarilor au fost descoperite anul trecut în cadrul expedițiilor de căutare realizate de detașamentul „August” și de Clubul istorico-patriotic rus, în zonele unde s-au purtat lupte în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cel puțin o persoană prinsă sub zăpadă după o avalanșă în Masivul Bucegi: operațiune de salvare în desfășurare

Un grup de persoane aflat la schi off-piste pe Valea Coștilei, în Masivul Bucegi, a fost surprins de o avalanșă și prins sub zăpadă. Potrivit informațiilor apărute în presa română, cel puțin una dintre persoane este dispărută, fiind posibil să se afle sub stratul de zăpadă. În acest context, echipele de intervenție au fost mobilizate și au început operațiunile de căutare. Acestea acționează inclusiv cu un câine special antrenat, fiind...

„Nimeni nu este uitat, nimic nu se uită!” Igor Dodon invită cetățenii la marșul Memoriei, de 9 Mai: Conform tradiției, ne vom aduna în...

Fostul șef de stat, Igor Dodon a reamintit că, peste o săptămână, va fi marcată Ziua Victoriei, li a invitat cetățenii să participe la evenimentele organizate pe 9 Mai. „Nimeni nu este uitat, nimic nu se uită!”, a scris liderul PSRM.

Șase sate din raioanele Anenii Noi şi Criuleni vor fi conectate la apeductul magistral al municipiului Chișinău

Condițiile de trai pentru locuitorii din satele Maximovca, Mereni, Chirca, Botnăreștii Noi, Botnărești și Salcia se vor îmbunătăți considerabil în perioada următoare. Printr-un efort comun al autorităților centrale și locale, a fost lansat proiectul de in...