Șase localități din Moldova au primit mașini de pompieri donate de Polonia

Șase localități din Moldova au fost dotate, anul trecut, cu autospeciale de intervenție în caz de incendii, pentru creșterea siguranței comunităților locale. Vehiculele au fost donate de voievodatul Wielkopolska, iar transportarea lor în țară a avut loc cu sprijinul Uniunii Europene și al Solidarity Fund PL în Moldova, în cadrul proiectului „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, transmite IPN.

Mașinile au ajuns în localitățile Călinești din raionul Fălești, Gura Bâcului din raionul Anenii Noi, Sofia din raionul Drochia, Pepeni din raionul Sângerei, Cărpineni din raionul Hâncești și Sireți din raionul Strășeni, unde funcționează sau urmează să fie deschise posturi de pompieri și salvatori voluntari.

„Ne bucurăm că putem sprijini dezvoltarea serviciilor de urgență locale și întări solidaritatea între comunități”, a menționat Krzysztof Grabowski, vice-mareșal al voievodatului Wielkopolska.

Totodată, prin proiectul „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, zece localități primesc granturi pentru construirea de la zero a posturilor de pompieri și salvatori voluntari, iar alte nouă localități – pentru renovarea posturilor existente.

„Prin sinergia acestor intervenții, comunitățile locale primesc un pachet complet de sprijin – autospeciale, infrastructură modernă și echipamente pentru pompieri – care permit consolidarea activității brigăzilor de pompieri voluntari la nivel local”, a declarat Iwona Piórko, ambasadoarea UE în Moldova.

Din 2021 până în prezent, Solidarity Fund PL a contribuit la dotarea a zece localități cu autospeciale de intervenție. Prin proiectul „EU4Moldova Rezilientă”, Uniunea Europeană investește peste 44 de milioane de lei în dezvoltarea sistemului de protecție civilă din Moldova.

The post Șase localități din Moldova au primit mașini de pompieri donate de Polonia appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Horoscop 1 mai – Rac- e un moment bun să refaceți o căsnicie

Horoscop 1 mai - O zi de sărbătoare. Avem program de voie și ne bucurăm să ne petrecem timpul în compania celor dragi, s-o pornim...

VIDEO | MAN a solicitat audierea în Parlament a Ministrului Mediului pe cazul catastrofei ecologice de la Sîngera

Deputata MAN, Olga Ursu a solicitat în plenul Parlamentului audierea Ministrului Mediului în contextul catastrofei ecologice de la Sîngera. Olga Ursu a declarat că situația...

Important

Horoscop 1 mai – Rac- e un moment bun să refaceți o căsnicie

Horoscop 1 mai - O zi de sărbătoare. Avem program de voie și ne bucurăm să ne petrecem timpul în compania celor dragi, s-o pornim la drum spre mare, spre munte, ca să ne recreăm. Taur O să ieșiți la plimbare, la grătar, să treceți în revistă târgurile de sezon ca să vă bucurați de sărbătoare, poate plecați și în altă localitate. O să vă dați întâlnire cu lume multă, poate...

Prognoza meteo pentru 1 mai: Cer variabil și înghețuri izolate

Potrivit prognozei meteo, în noaptea și dimineața zilei de 1 mai se vor semnala înghețuri izolate, cu temperaturi cuprinse între −3 și −1 grade Celsius. Vântul va sufla slab până la moderat din nord-vest. Minimele nocturne vor fi în creștere ușoară, variind între 0 și +5 grade la început, apoi între +2 și +7 grade. Pe timpul zilei, maximele vor oscila între +10 și +15 grade Celsius. La Chișinău, se așteaptă...

Ancheta SIS pe cazul lui Balan a pornit de la suspiciuni interne și a fost confirmată de parteneri externi. Musteață: „Este un trădător

Ancheta în cazul fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, a fost declanșată după ce, încă din 2022–2023, în interiorul instituției au apărut suspiciuni privind comportamentul său și posibile contacte cu servicii speciale străine, confirmate ulterior de parteneri externi, care au documentat legăturile acestuia cu structuri din Belarus, a declarat șeful SIS, Alexandru Musteață.

Israelul a refuzat să primească cerealele transportate de Rusia din teritoriile ocupate, după protestul Kievului

În urma protestului Kievului, Israelul a refuzat să descarce nava Panormitis cu cereale scoase ilegal de Rusia din teritoriile ocupate ale Ucrainei. Ministrul de externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a calificat acest lucru drept un „pas pozitiv”, care demonstrează eficacitatea măsurilor juridice și diplomatice, transmite Digi24. „Acesta este, de asemenea, un semnal clar pentru toate celelalte nave, căpitani, operatori, asiguratori și guverne: nu cumpărați cereale ucrainene furate. Nu deveniți complici...

Promo-LEX: Procuratura Generală, între testul independenței și restabilirea încrederii publice: Trebuie să demonstreze că nu este un instrument politic

Mandatul noului procuror general începe cu obligația de a livra rezultate concrete în combaterea corupției și consolidarea încrederii publice în justiție precum și cu necesitatea de a demonstra independența reală a Procuraturii Generale. Opinia aparține expertului Asociației Promo-LEX, Vadim Vieru și a fost făcută în cadrul emisiunii ÎN CONTEXT de la Moldova 1.

Marea Britanie ridică alerta teroristă la „sever” după atacul antisemit din Londra. Starmer, huiduit

Guvernul britanic a anunţat joi, 30 aprilie curent, că a ridicat nivelul de ameninţare teroristă cu o treaptă, la „sever”, al patrulea pe o scară de cinci în sistemul său de evaluare, după atacul antisemit care a avut loc cu o zi înainte în Londra, soldat cu doi răniți, transmit știrileprotv.ro. „Astăzi, nivelul naţional de ameninţare a fost ridicat la „sever”, ceea ce înseamnă că un atac terorist este considerat...

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță la același nivel. În linii mari, 10 sau 15 la sută din bugetul separatist merge la așa-zisa apărare și întregul bloc de forță paralel: ceea ce numesc ei miliție și armată.