Anunțul care dă peste cap negocierile de pace cu Iranul. Ce spune liderul suprem al Iranului despre stocurile de uraniu îmbogățit

Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a emis o directivă care ar putea da peste cap tot procesul de mediere a păcii purtat de Pakistan și țările arabe din Orientul Mijlociu. Potrivit lui Khamenei, uraniul destinat programului nuclear al țării trebuie să rămână în țară, scrie Reuters. Această poziție fermă contravine principalelor cereri ale Statelor Unite din cadrul negocierilor de pace.

Ayatollahul Mojtaba Khamenei a emis un ordin care l-ar putea frustra mai mult pe președintele american, în contextul în care acesta face presiuni tot mai mari pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu. Noua poziție a liderului de la Teheran ar putea complica și mai mult discuțiile de pace și ar putea redeschide calea pentru reluarea operațiunilor militare pe care Trump le tot evită.

Stocurile de uraniu ale Iranului, motivul pentru care nu s-a ajuns încă la pace

Mai mulți oficiali israelieni au precizat pentru Reuters că Donald Trump a dat asigurări Israelului că stocurile de uraniu îmbogățit ale Iranului, necesar pentru fabricarea de arme atomice, vor fi scoase din țară, iar orice acord de pace trebuie să includă o clauză în acest sens.

Israelul, Statele Unite și alte state occidentale au acuzat de mai multe ori că Iranul dorește să obțină arma nucleară și au subliniat inclusiv demersul Teheranului în procesul de îmbogățire a uraniului la 60%, mai mult decât este necesar pentru uzul civil. De fiecare dată, iranienii au negat că vor să obțină o armă nucleară.

Benjamin Netanyahu a precizat în repetate rânduri că nu va considera războiul cu Iranul încheiat până când tot materialul radioactiv nu va fi scos din țară, dar și până când Teheranul nu va mai sprijini milițiile intermediare din Orientul Mijlociu.

Iranienii cred că uraniul este o pârghie de securitate

Mai mulți oficiali iranieni sunt de părere că trimiterea uraniului în străinătate ar face țara mult mai vulnerabilă la viitoarele atacuri din partea Statelor Unite și a Israelului. Cu toate acestea, Khamenei are ultimul cuvânt de spus în ceea ce privește chestiunile importante ale statului.

Trump a declarat miercuri că SUA sunt pregătite să continue atacurile asupra Teheranului dacă Iranul nu acceptă un acord de pace, dar a sugerat că Washingtonul ar putea aștepta câteva zile pentru a „obține răspunsurile corecte”.

Cele două părți au început să reducă unele decalaje, au declarat sursele, dar există încă diviziuni mai profunde în ceea ce privește programul nuclear al Teheranului – inclusiv soarta stocurilor sale de uraniu îmbogățit și cererea Teheranului de recunoaștere a dreptului său la îmbogățire.


Recomandările autorului:

SUA îl pun sub acuzare pe fostul lider cubanez Raul Castro pentru doborârea unor avioane americane în 1996. Trump crește presiunea asupra Havanei

Un dispozitiv de epilare cu laser a declanșat o alertă cu bombă pe un aeroport din Australia. Cum a fost posibil

„Mona Lisa” se mută într-o casă nouă. Capodopera își va avea propriul spațiu la Louvre

The post Anunțul care dă peste cap negocierile de pace cu Iranul. Ce spune liderul suprem al Iranului despre stocurile de uraniu îmbogățit first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Un adolescent a murit după ce a mâncat o înghețată la o gelaterie din Italia: „Vrem să aflăm ce s-a întâmplat”

Un adolescent de 16 ani din Italia a murit după ce a mâncat o înghețată într-o gelaterie din Casoria, lângă Napoli. The post Un adolescent a...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Un adolescent a murit după ce a mâncat o înghețată la o gelaterie din Italia: „Vrem să aflăm ce s-a întâmplat”

Un adolescent de 16 ani din Italia a murit după ce a mâncat o înghețată într-o gelaterie din Casoria, lângă Napoli. The post Un adolescent a murit după ce a mâncat o înghețată la o gelaterie din Italia: „Vrem să aflăm ce s-a întâmplat” first appeared on Nexta.ro.

Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România, care are acum acces la 16,68 miliarde de euro pentru apărare și infrastructură strategică

România va avea acces, prin acest acord, la o finanțare europeană de 16,68 miliarde euro, a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană în cadrul instrumentului SAFE, după Polonia, programul fiind destinat investițiilor majore în apărare, infrastructură strategică și consolidarea industriei europene de apărare, a transmis, joi, Ministerul Finanțelor Publice. Potrivit cadrului general stabilit, finanțarea prin credite, cu o dobândă foarte mică, de 3%, va fi folosită pentru înzestrarea...

Cine este Max Korzh, artistul din Belarus care aduce 39.000 de spectatori străini pe Arena Națională: „Cel mai mare număr de turiști străini aduși...

Un artist din Belarus, aproape necunoscut în România, a reușit performanța de a vinde toate biletele de pe Arena Națională, pentru concertul pe care-l va susține pe 23 mai pe Arena Națională, stabilind un record pentru un artist solo pe un stadion în București. Maksim Anatolyevich Korzh (aka Max Korzh) are 37 de ani și …The post Cine este Max Korzh, artistul din Belarus care aduce 39.000 de spectatori...

Ministerul Finanţelor: Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România. 16,68 miliarde de euro pentru apărare şi infrastructură strategică

Ministerul Finanţelor anunţă că, joi, Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România, prin care ţara noastră va avea acces la 16,68 miliarde de euro pentru apărare şi infrastructură strategică.The post Ministerul Finanţelor: Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România. 16,68 miliarde de euro pentru apărare şi infrastructură strategică first appeared on Nexta.ro.

Doi morţi şi răniţi în regiunea rusă Samara, anunţă autorităţile. Zelenski revendică un atac cu dronă ”cu rază lungă de acţiune” la rafinăria din...

Două persoane au fost ucise joi, în atacuri ucrainene cu dronă, în regiunea rusă Samara (vest), situată la peste 800 de kilometri de Ucraina, a anunţat guvernatorul local, iar Kievul a revendicat că a desfăşurat un atac în zonă vizând o rafinărie, relatează AFP.The post Doi morţi şi răniţi în regiunea rusă Samara, anunţă autorităţile. Zelenski revendică un atac cu dronă ”cu rază lungă de acţiune” la rafinăria din...

Mureșan: Comisarul european pentru buget a semnat acordul de finanțare pentru SAFE. România, a doua cea mai mare alocare din UE

Comisarul european pentru buget Piotr Serafin a semnat acordul de finanțare pentru România în cadrul programului SAFE, prin care țara noastră va primi 16,6 miliarde de euro pentru apărare și industria de armament, a anunțat europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan.The post Mureșan: Comisarul european pentru buget a semnat acordul de finanțare pentru SAFE. România, a doua cea mai mare alocare din UE first appeared on Nexta.ro.

UPDATE – Bistriţa-Năsăud: Bărbat atacat de urs, într-o zonă greu accesibilă din apropierea localităţii Bichigiu/ Victima are răni la un picior, la braţe, abdomen...

Un bărbat a fost atacat de un urs, joi după-amiază, într-o zonă greu accesibilă din apropierea localităţii Bichigiu, judeţul Bistriţa-Năsăud. Victima este conştientă, dar are răni la piciorul stâng, la braţe, abdomen şi spate. Mai multe echipaje de intervenţie au fost trimise la locul indicat, aflat la circa 1,5 kilometri de cea mai apropiată cale de acces.The post UPDATE – Bistriţa-Năsăud: Bărbat atacat de urs, într-o zonă greu accesibilă...